Noua clădire negociază cu grație provocările ridicate de forma triunghiulară a sitului, panta terenului și apropierea de autostradă. Dezvoltat pe orizontală, proiectul întruchipează ritmul „sunetului (eum)” și mișcarea „dansului (mu)”, expresii fundamentale ale culturii tradiționale coreene. Liniile curbe ample ale acoperișului, fațadele exterioare dinamice și jocul umbrelor evocă mișcarea învolburată a sangmo-ului, pălăria cu panglică purtată în spectacolele tradiționale de muzică și dans.

Grinzile aparente reinterpretează un element al arhitecturii vernaculare, iar pereții exteriori sunt îmbrăcați în lemn carbonizat, material ales pentru modul în care evoluează în timp, căpătând o nuanță gri-arginitie care îi conferă un aer de demnitate calmă. În contrast, volumul ce găzduiește sala de spectacole, poziționat pe marginea curbă a terenului, este finisat cu cărămidă aparentă, un alt material cu o tradiție bogată în zonă, consolidând identitatea arhitecturală a orașului. În timp, se așteaptă ca plantele cățărătoare să acopere pereții exteriori, integrând cu atât mai mult noua construcție în cadrul parcului.