fbpx

Construcţii civile în Câmpulung

Două tendinţe îşi dispută inserţia noului la Câmpulung de Muscel: una conservatoare, care a reuşit să claseze întregul centru vechi ca făcând parte din patrimoniu, şi una progresistă, care reuşeşte să aducă în zona limitrofă acestui centru protejat noul gen de construire, care numai frumos nu se poate numi. Lupta e aprigă şi inegală, iar noul inserat abrupt reuşeşte să câştige teren. Vom încerca în cele ce urmează o privire panoramată asupra acestui fenomen, cu focus pe câteva clădiri din centrul vechi şi pe alte câteva construcţii noi.

Text: Mădălina Mirea
Foto: Şerban Bonciocat

Pe vremea când lucra la primărie, arhitectul Anca Coşa a identificat o problemă: întregul centru vechi era declarat zonă protejată, însă fiecare clădire în parte nu era clasată în patrimoniu. După cum spunea ea, pădurea era protejată, nu însă şi copacii. Proprietarii acestor case s-au trezit deci limitaţi de restricţii, fără a beneficia, în compensaţie, şi de unele facilităţi. Arhitectul propusese atunci o diminuare a impozitelor pe aceste clădiri, situate în zona A, sume cu care proprietarii ar fi putut să contribuie la refacerea faţadelor, la păstrarea bogatelor ornamente din piatră, a culorilor originare sau, după caz, pentru conservarea tâmplăriei. Încerca să limiteze invazia geamurilor termopan sau, după caz, să păstreze distanţa minimă între un gard şi o cruce a jurământului pe care timpul o făcuse să apară înfiptă câş în asfalt. Înainte de a fi înlăturată, a reuşit să salveze câteva lucruri, cu un ataşament sincer, aproape naiv, faţă de oraşul natal. Ne-a însoţit în plimbarea de documentare prin centrul Câmpulungului şi ne-a furnizat date importante despre clădirile sale mai vechi sau mai noi.

Un tur de orizont în centrul vechi te lasă cu impresia că, sigur, sunt unele restaurări nu tocmai reuşite, sunt destule clădiri la care a fost înlocuită tâmplăria de lemn cu mai eficientul izolator termic şi fonic geam termopan, dar, una peste alta, aceste inserţii nu sunt atât de agresive şi aerul general este încă unul odihnitor, în care elementele conservate reuşesc să-l surprindă plăcut pe noul venit. De la fostul sediu al Ocolului Silvic, astăzi casa de Ajutor Reciproc pentru pensionari, decorat cu casetoane de lemn şi bârne cu motive vânătoreşti, trecând pe lângă magazinul Big & Small, situat chiar vis-a-vis de primărie, exemplele de inadecvare ţi se descoperă rând pe rând. În vechiul regim, fiecare oraş primea, cum ştim, câte un spaţiu comercial supradimensionat, situat cât mai central. Comanda de la Bucureşti pentru acest magazin a executat-o la acea vreme arhitectul Dinu Patriciu, iar în anii din urmă acesta a fost placat cu sticlă. Tot lângă primărie se află şi primul bloc din Câmpulung, construit în 1954, a cărui faţadă anostă nu este însă degradată pe măsura vechimii sale. Chioşcuri şi florării din plastic, rămăşiţele afacerii unui fost primar din anii ‘90, sunt etalate chiar înainte de intrarea pe bulevardul Pardon. În partea stângă a acestei intrări, este o casă care pare lipită de o biserică. Este o clădire nouă, răsărită din asfalt, care nu seamănă cu nimic. Înaintăm şi faţadele de pe bulevard ne oferă multiple exemple de rezolvare în care factorul economic a fost cel decisiv: ferestre cu deschideri reduse, cum întâlnim nu puţine şi în Bucureşti, cu golurile zidite deasupra noii rame, tencuieli renovate numai la parter, sau, după caz, termopane în acoladă, cum sunt cele de la clădirea Insurance, care ratează efectul propus şi reuşesc să creeze un uşor disconfort vizual. Sunt însă şi exemple de restaurare reuşită: clădirea care adăposteşte magazinul Materna sau locuinţa cu prăvălie la parter, a cărei firmă discretă este aşezată perpendicular faţă de bulevard (prozaicul altminteri, magazin de carne). „Sticlăria” a fost şi ea reuşit renovată acum doi ani. S-a recondiţionat tâmplăria de lemn şi s-a conservat astfel contrastul dintre ramele sobre şi tencuiala deschisă. Să amintim şi Cuptorul de aur, cu o faţadă renovată, la care s-au păstrat reliefurile cu fecioare adosate şi capitelurile, străjuite, în mod fatal, de nelipsitele termopane. Locul în care altădată se ţinea târgul de Sfântul Ilie este astăzi pustiu.

Cele câteva hale în care funcţiona piaţa sunt goale. Am încheiat periplul nostru prin centrul vechi cu strada din spatele bulevardului Pardon, paralelă cu acesta şi care are drept capăt de perspectivă grădina publică. Este locul în care s-a intervenit cel mai puţin, în care există un frumos bloc Secession, exemplu dezirabil de locuire colectivă, un alt bloc din anii ‘30, cu volume austere şi fostul cinematograf, aflat azi în paragină.

Ne-am depărtat puţin de centru şi am păşit în cu totul altă lume. O lume a construcţiilor noi, cu volume frământate, cu acoperişuri în zeci de ape, cu ferestre în jumătăţi de arcadă, cu forme asimetrice şi unghiuri obtuze, o lume a culorilor agresive. Sunt case care se vor îngrijite şi frumoase, dar văzându-le, nu poţi să nu constaţi în ce mare măsură percepţia contemporană asupra frumosului s-a modificat.

Pentru că mica biserică a Bărăţiei era prea mică, s-a construit o altă biserică catolică. Pe faţada principală, o „cutie” semicilindrică, ce conţine statuia în mărime naturală a unui Hrist, ne aduce aminte de păpuşile artizanale pe care părinţii noştri le făceau cadou pe la aniversări, acum 25 de ani. O troiţă cu acoperiş de tablă cu solzi, o mansardă din tablă albastru electric, prinsă cu console vopsite între casetoanele de ipsos, un termopan prins într-o ramă de lemn ajurat, un gard vopsit în trei culori, pot fi detalii. Sunt însă case întregi construite în răspăr. Pensiunea ANOMIS, de exemplu, în al cărei nume citim anagramat numele proprietarei, caricaturizează prispa cu pridvor închis, sau vesela pensiune Hangiţa, galben aprins, şi cu cascade de muşcate, lipită o casă urâtă, gri. Că e mai ieftin să construieşti din nou decât să conservi sau să restaurezi o clădire veche o demonstrează un imobil în construcţie, într-o curte cu alte două case părăsite. Fără legătură cu ele, clădirea nouă păstrează, cel puţin, proporţiile, cu respectul de care în Bucureşti, de exemplu, casele vechi nu se bucură. Nu lipsesc în Câmpulung nici clădirile de sticlă albastră, cum e sediul Kömmerling sau, după caz, halele placate cu faianţă. Culoarea dominantă a acoperişurilor rămâne agresivul coraille, iar formele ciudate care împung cerul te fac să crezi că meşterii au uitat să mai construiască un acoperiş firesc, liniştit. Şi nu poţi să nu te întrebi dacă pentru omul modern simplu şi frumos nu au devenit între timp concepte care se exclud reciproc.

Dincolo de toate aceste inserţii abrupte ale noului de care oraşul Câmpulung de Muscel nu a fost cruţat, nota dominantă rămâne aceaa a unui oraş de vilegiatură, aerisit, liniştit, în care ţi se descoperă la fiecare pas o biserică impunătoare, o casă frumoasă, un detaliu de faţadă meşteşugit. Impresia primă, acea a unui oraş cochet şi discret în proporţii egale s-a confirmat pe parcursul repetatelor vizite de documentare. Au rămas încă multe lucruri frumoase despre care nu am vorbit şi pe care sperăm să nu le lăsăm uitate.

Încheiem astfel capitolul dedicat primei capitale a Ţării Româneşti. Ne vom îndrepta atenţia spre alt oraş vechi, în care vom căuta case frumoase şi biserici şi vom semnala ce este nou şi bine, sau mai puţin fericit ales, pentru cei ce încă mai cred că simplu şi frumos nu sunt concepte care se exclud.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0