Coop Himmelb(l)au
„Nu ne dorim o arhitectură care să excludă orice tip de frământare… Arhitectura ar trebui să fie cavernoasă, arzătoare, liniştită, grea, unghiulară, brutală, rotundă, delicată, colorată, obscenă, voluptuoasă, visătoare, ademenitoare, respingătoare, umedă, uscată şi pulsatilă”, preciza Coop Himmelb(l)au în 1988 sub titlul „Architecture must blaze”, eseu cuprins mai apoi în volumul The Power of the City.
Valoarea programatică a acestui paragraf nu este însă una solitară, anii ‘80 înregistrând încă de la debutul lor o serie de experimente arhitecturale interpretate în cheie deconstructivistă, cei doi autori ai biroului austriac înfiinţat în 1968 – Wolf D. Prix şi Helmut Swiczinky – regăsindu-se în lista pionierilor postmodernismului în arhitectură, alături de nume precum Bernard Tschumi, Peter Eisenman, Zaha Hadid, Frank Gehry, Rem Koolhaas şi Daniel Libeskind. De aici doar un pas i-a mai fost necesar teoreticianului Anthony Vidler pentru a defini metafora „uncanny” în discursul arhitectural contemporan, pentru ca studiul lui Bart Van der Straeten, „The Uncanny and the Architecture of Deconstruction”, publicat în cel de-al cincilea număr al revistei Image & Narrative să considere, în cazul lui Coop Himmelb(l)au, însăşi experimentarea corpului arhitecturii, un corp fragmentat, dezintegrat, ameninţător chiar, drept indiciu al stranietăţii vidleriene. În acest sens, neliniştea de natură psihanalitică a rezultatului de remodelare a acoperişului vienez din Falkestrasse, Viena (1983-1988), este interpretată de acelaşi Bart Van der Straeten ca eliberare a unor forme şi forţe latente, cândva inhibate de mecanismele represiei geometrice. Vizualizare a unor vectori energetici, aceasta a fost sarcina şi fantezia arhitecţilor.
În intervalul dintre Villa Rosa, prototip al unei unităţi pneumatice de locuire (Viena, 1968) şi BMW Delivery Center (München, 2001-2007) două ar fi fazele de lucru ale echipei austriece, The Groningen Museum (1993-1994) şi UFA-Cinema Center din Dresda (1993-1998) reprezentând în viziunea Coop Himmelb(l)au punctul de turnură dinspre o tentaţie a fractalilor spre un accentuat interes pentru posibilităţile arhitecturii de a genera şi amplifica spaţiul public.
Chiar şi aşa, dinamismul obţinut prin intensificarea asimetriilor structurale, eliberarea de sub imperiul formalismului şi al purei funcţionalităţi, stranietatea perspectivelor, aparenta imponderabilitate a volumelor, spaţiile deschise, semidefinite alcătuiesc toate la un loc identitatea filosofiei de design a echipei coordonate de Wolf D. Prix şi Helmut Swiczinky.
Recent inaugurată la MAK Viena, expoziţia „Coop Himmelb(l)au. Beyond the Blue” reuneşte o serie de piese de arhitectură, urbanism, design şi artă, al căror motor turat la maximum îl constituie redefinirea graniţelor formei şi ale materialelor puse în joc odată cu vocabularul studioului de proiectare. „Beyond the Blue” reconsideră într-un fel manifestul din ’68 al echipei: „Coop Himmelb(l)au nu desemnează o culoare, ci o idee, aceea de a crea arhitectură prin fantezie, o arhitectură la fel de plutitoare şi de variabilă precum norii”.
Desemnat câştigător al competiţiei din 1992, studioul Coop Himmelb(l)au a propus pentru extinderea Academiei de Arte Plastice din München o soluţie de interconectare a trei sedii principale deja existente; cu o puternică amprentă energetică, noua fizionomie a ansamblului se pliază ideatic pe activităţile creative ale academiei.
Pornind de la formularea unui muzeu ca spaţiu urban, proiectul pentru Akron Art Museum, Ohio, SUA (2001 – 2007) a delimitat trei elemente majore: The Crystal, Gallery Box şi Roof Cloud – ce definesc spaţii flexibile, multifuncţionale, inundate de lumină naturală, al căror consum este redus la minimum prin ingeniozitatea sistemelor de încălzire şi iluminat.
Musés des Confluences, Lyon (2001 – 2010) se configurează ca hibrid: tipologia muzeului se pliază aici pe cea a unui urban leisure space. Deformări, perforări şi simultaneităţi ale unghiurilor de perspectivă stimulează accesul şi intervenţia, ideea unei permanente reinventări la nivelul ţesutului urban al Lyon-ului stând la baza acestui proiect arhitectural.
Muzeul de Artă Contemporană & Oficiul de Expoziţii din Shenzen, China, proiect al cărui start a avut loc în 2007, câştigă forma unui val activ, îngheţat sub chipul unui monolit urban. Amplasată în inima oraşului, Futian Cultural Center este rezultatul unei extrudări verticale şi a unei rotaţii a centrului axial faţă de baza la sol.
Complexul Busan Cinema din Coreea de Sud (2005 – 2011) urmăreşte o sofisticată intersecţie dintre spaţiul public, programele culturale, tehnologie şi arhitectură, ambiţia fiind aceea de a implanta în aria culturii contemporane un nou icon. Media şi tehnologia, pe de o parte, iar pe de altă parte distracţia şi timpul liber sunt actorii unei arhitecturi deschise, catalizator urban al experimentului şi al transformării.