Corneliu Baba. Confesiuni și Jurnale (1965 – 1977) – o nouă expoziție la MNAR
„Când mă urc pe lădița mare și încep să lucrez la personajele compozițiilor mele, mă transform. Nu mă gândesc decât la lucruri care depășesc aceste mărunte griji de-a plăcea. Pictura mea nu trebuie să placă, ci să emoționeze pe valori mari plastice și umane”. (Corneliu Baba, Confesiuni și Jurnale (1965 – 1977).
Muzeul Național de Artă al României vă invită, din 25 octombrie 2019, la o expoziție – confesiune avându-l, din nou, ca protagonist pe Corneliu Baba. Parcurgând însemnările din jurnalul său, îl regăsim pe artist din ce în ce mai retras în liniștea atelierului din strada Pangratti, în fața șevaletului sau a caietului de atelier, frământat de îndoieli și bântuit câteodată de sentimentul neîmplinirii a ceea ce și-a dorit mereu să facă – pictură, și numai pictură.
Expresia trăirilor din această perioadă se regăsește în operele sale cu teme noi, printre care Omul cu lingura, Arlechini, Peisaje din Toledo, Concetățeni, numeroase portrete de anonimi însumate într-o adevărată arheologie a chipului uman.
Tot acum apar și cele două teme care îl vor obseda până spre sfârșitul vieții: Spaimele și Regii nebuni.
Expoziția include atât lucrări provenind din patrimoniul MNAR și din colecția artistului, cât și documente personale din perioada 1965 – 1977. Demersul curatorial se sprijină pe însemnările și reflecțiile artistului din acest interval cronologic și fac obiectul celui de al doilea volum din seria Corneliu Baba.
Volumul II Confesiuni si Jurnale (1965 – 1977) va fi lansat la o dată ce va fi anunțată ulterior.
Ilustrând însemnările și reflecțiile cuprinse în jurnalul personal și în caietele de atelier, expoziția contribuie la înțelegerea creației lui Corneliu Baba, a frământărilor sale personale, căutărilor artistice și delicatelor sale stări sufletești.
Detalii suplimentare: comunicare@art.museum.ro
Curator: Maria Muscalu Albani
Galeria Națională (parter)
25 octombrie 2019 – 29 martie 2020
Program de vizitare: miercuri-duminică, orele 10.00-18.00