fbpx

Crazy

Pentru a treia oară, un proiect realizat în Constanţa a adus recunoaştere, în cadrul Anualei de Arhitectură de la Bucureşti, biroului coordonat de arhitectul Mario Kuibuş. După clubul Wish, care a primit Premiul special al Preşedintelui OAR Bucureşti în 2008, şi apartamentul H., nominalizat în 2010 la secţiunea Amenajări Interioare, anul acesta imobilul restaurantului-club Crazy a fost marele câştigător la categoria Arhitectură/Social Culturale. Numele vă poate induce în eroare, însă vă asigurăm că „nebunia” din titlu este una foarte bine calculată. Imobilul este, în cuvintele arhitecţilor, un „monom binom”, unde rigurozitatea proiectării lasă loc pentru flexibilitate şi ludic în designul de interior.

Text: Anca Rotar
Foto: Andrei Mărgulescu, Tudor Priscariu

Imobilul în care se află restaurantul Crazy şi clubul (t)shirt (despre a cărui amenajare veţi putea citi într-un număr viitor al revistei) este situat în zona centrală a Constanţei, pe un sit ce se învecinează pe o latură cu un parc intens frecventat şi, pe cealaltă, cu una dintre arterele importante ale oraşului. Obiectivul principal al clientului a fost ca, ajutat şi de amplasare, noul spaţiu să devină una dintre principalele destinaţii ale localnicilor, unul dintre „it-spot”-urile pentru petrecerea timpului liber, restaurant pe timp de zi şi club pe timp de noapte. Implicit, trebuia să atragă un public extrem de divers, de toate vârstele, cosmopolit şi consumator de cultură urbană. La o primă evaluare, acest aspect avea potenţialul de a genera un conflict. Intenţia declarată a noii construcţii era de a capta atenţia potenţialilor clienţi, or, în contextul urbanistic actual al Constanţei, arhitecţii au simţit nevoia de a crea o structură discretă, non-stridentă şi non-invazivă, care să se transforme mai degrabă într-un element coagulant pentru centrul oraşului decât să devină un nou obiect polarizant la nivel vizual.
De aici, din nevoia de compromis între excentric şi discret, a apărut conceptul de „monom binom”, care nu se referă atât la forma imobilului, cât la o „rupere” bine gândită între exterior şi interior. În lumina acestui fapt, şi numele Crazy poate fi interpretat ca o trimitere la ideea de personalitate dublă, de contrast între viaţa publică şi cea interioară a aceleiaşi entităţi.

Spre stradă, imobilul prezintă o faţadă riguroasă, în spirit modernist. Efectul este unul puternic geometric, compact, iar simplitatea formei creează impresia de reţinere şi calm. Aici, domină materialele de tip industrial, precum betonul, sticla şi metalul. În acelaşi timp, prezenţa cărămizii roşii, cu care este placată o parte din faţadă, a pietrei naturale, neprelucrate şi a lemnului folosit pentru uşi, porticul de la intrare şi pentru mobilierul urban de la exterior servesc unui dublu scop. Pe de o parte, se raportează la contextul natural al zonei, mult prea neglijat în perioada recentă, şi, pe de alta, anunţă ceea ce se petrece la interior.

În contrast cu corectitudinea aproape rece a exteriorului, aici, arhitecţii au ales să dea frâu liber imaginaţiei şi să prezinte o lume cu totul diferită de cea la care te duce cu gândul faţada. Trecerea este evidentă, în primul rând, la nivelul materialelor selectate: industrialul lasă loc naturalului, finisajelor calde, prin folosirea extensivă a lemnului, care conturează un univers generat şi patronat de o nostalgie distilată a copilăriei, de amintiri care îndeamnă la relaxare şi interacţiune socială. Pentru autenticitate, o mare parte din mobilier a fost realizat special pentru acest proiect, incluzând barul. De asemenea, arhitecţii semnează mai multe modele de lămpi, de la cele cu abajur tip wire frame la cele pendul, tip linie sau floare, pentru terasă.

Deşi nu foarte evidentă, la o primă vedere, intenţia proiectului este una extrem de ambiţioasă: de a răspunde aşteptărilor culturale şi de entertainment ale unui public divers şi de a împăca totodată două lumi care, în contextul local, încă nu sunt în totalitate pregătite a se accepta una pe cealaltă – cea a oraşului în curs de dezvoltare şi cea „micro”, a experienţei individuale.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0