fbpx

Creativitate si experiment in designul romanesc de produs 14 designeri romani de produs la AUTOR – Targ de Bijuterie Contemporana

Cel mai asteptat eveniment al primaverii dedicat designului de bijuterie contemporana – Targul Autor (Sala Dalles, 20-21 aprilie 2013), gazduieste in acest an o sectiune generoasa dedicata designului romanesc de produs.

Pentru a doua editie consecutiva, Targul Autor (aflat la a 9-a editie) dedica o sectiune speciala tinerilor designeri romani de produs, care propun publicului vizitator unele dintre cele mai proaspete si spectaculoase obiecte destinate decoratiunilor si amenajarilor interioare (obiecte de iluminat cu personalitate, corpuri de mobilier, instalatii cu plante suspendate, obiecte de vesela, ceasuri de perete) si obiecte cu functii diferite (de la portofele pana la casti audio realizate din lemn).

Creativitate si experiment in designul romanesc de produs 14 designeri romani de produs la AUTOR – Targ de Bijuterie Contemporana

Astfel, sambata 20 aprilie si duminica 21 aprilie, intre orele 11.00-20.00, vizitatorii Targului Autor pot vizita si achizitiona, de la etajul 1 al Salii Dalles din Bucuresti, peste 50 dintre obiectele cu care participa cei 14 designeri romani de produs selectionati la aceasta editie AUTOR – Targ de Bijuterie Contemporana.

„Succesul inregistrat la editia trecuta ne-a facut sa continuam si de data aceasta prezentarea unei selectii de design de produs la etajul 1 al Salii Dalles. Dorinta nostra cea mai putenica este sa formam punti intre cele doua directii de design, bijuterie si produs, pentru a gasi numitori comuni. Ca exercitiu de imaginatie, ne putem gandi ca bijuteriile pot fi expuse cu succes pe display-uri gandite de designerii de produs. Un joint venture necesar la care ne dorim sa contribuim activ”, declara Dan Piersinaru, fondatorul platformei AUTOR – Bijuterie Contemporana.

Designerii si studiourile de design participante in acest an la AUTOR – Targ de Bijuterie Contemporana sunt Agnes Keszeg, The Awesome Project, Constantin Alupoaiei, Anca Fetcu, TheCraft Lab, Alexe Popescu, Dragos Dogaru, Ramona Bejan, Silva Artis, Alina Turdean, Ioana Ciurea, arhiDOT design, Irina Alexandru si 11am architects.

Este al doilea an consecutiv cand particip la AUTOR – Targ de Bijuterie Contemporana iar pentru noi, designerii de produs, este o provocare extraordinara sa fim confruntati, prin intermediul unui eveniment cu expunere atat de larga, cu publicul roman. Ne provoaca sa venim cu noutati, sa optimizam procesele de productie astfel incat sa fim echitabili in raportul dintre calitate si pret si, nu in ultimul rand, sa ne aducem argumentele ca si creatori, fata de produsele de masa”, spune designerul Anca Fetcu.

Ajuns la cea de-a IX-a editie, cel mai important targ de bijuterie de AUTOR din Romania va surprinde inca o data publicul cu noile colectii realizate de designerii romani din sfera contemporan-experimentala si va promova tinere talente ce vor fi prezente in premiera la acest eveniment. Targul AUTOR este un eveniment bianual, cu o editie de primavara si o editie de toamna. Editia trecuta a avut loc pe 3 si 4 noiembrie si a inregistrat un numar record de peste 3.000 de vizitatori. Pretul unui bilet de intrare va fi de 10 lei.

Sectiunea de design de produs a acestei editii AUTOR este sprijinita de BUCHAREST DESIGN CENTER – platforma de promovare a designului romanesc de produs, in relatie cu publicul intern si cu pietele externe.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0