Cumpăr apartament singur în curte. Rog seriozitate

4055-it

Și uite așa am ajuns să stau în Floreasca. Un cartier stalinist, departe de a fi fost gândit ca un para­dis cu apartamente la curte – una dintre realitățile urbane vesele, ce face ca orașele să fie mai ușor de îndurat. Conceptul cartierului a fost, tipic vremii, unul modest, deși generos în spirit. Realizarea a fost și mai modestă. Și, când este vorba de economie, atunci tăiem de la peisaje, căci putem foarte bine trăi și cu cele interioare.

5082-it

Astfel, dacă proiectul inițial, realizat împreună cu o echipă de peisagiști, promitea varietate nu prin arhitectura monotonă, ci prin compoziții vegetale variate și individualizante, în soluția finală propunea doar o serie liniștită de aliniamente de arbori. Realitatea, la darea în folosință a locuințelor ce au făcut mult timp subiectul propagandei comuniste, visa măcar la timidele aliniamente propuse. Dar asta nu a descurajat pe nimeni!

5085-it

Floreasca a fost un cartier norocos în felul său. Planul, trasat inițial de Duiliu Marcu pentru o nouă lotizare, era deja parțial realizat în 1945. Străzile erau construite, chiar și o foarte mică parte din case. Astfel încât noile cvartale au trebuit să se plieze pe structura urbană existentă.

Spațiile rezultate între blocurile staliniste nu erau nici prea mari, dar nici prea mici, nici prea lungi, dar nici prea late. Erau doar foarte goale. Din toată amenajarea peisageră nu fuseseră realizate decât câteva gardurii vii spre stradă, ici-colo niște arbori și, pentru că ei reprezentau viitorul, gropile de nisip pentru copii. În acest spațiu inițial arid, noii locatari au început să planteze, răzleț. În anumite zone nu rezistau decât ulmii (fusese o fostă groapă de var pentru șantier).

cart-floreasca-1

Planul de amenajare urbană și peisageră a părții centrale din cadrul cartierului Floreasca (între străzile Glinka și Ceaikovski). Sursa: Arhitectura RPR no. 7/1957

Încet-încet, oamenii au ocupat locul, și-au făcut grădini. Unele dintre case aveau grădini de apartament, legate direct de locuințele aflate la parter sau la demisol. Nu e importantă vegetația, ci gardul, gardul ce dă sentimentul de siguranță și de intimitate unor apartamente expuse ochilor străzii.

parcel-floreasca-copy-2

Plan parcelare Floreasca realizat de Duiliu Marcu

Grădina de la bloc, privită deseori ca o agresiune a privatului asupra spațiului public, este de fapt, deseori, acel spațiu care dă sens și spațiului comunitar dintre blocuri. Căci, de cele mai multe ori, spațiile verzi în care plutesc savant volu­mele blo­curilor sunt spații ce nu reușesc să capete o structură lizi­bi­lă și să invite viața urbană în interiorul lor, rămânând într-o simplă logică ornamentală.

În cazul Floreasca, spațiile verzi sunt declinate discret între privat, comunitar și public. Între grădinile închise ce protejează și extind apartamentele de la parter se întâmplă alte grădini, uneori și ele private, ale celor ce locuiesc la etaj. Alteori, spațiile respective capătă o di­men­siune comunitară. Ele servesc vecinii: să-și întindă rufele la uscat, să-și bată covoarele (bătătoarele de covoare nu sunt niște obiecte – sunt instituții), să se întindă la o tacla la umbră.

935200_420658411365127_2012928023_3

Blocuri construite după 1990 pe loturi retrocedate. Sursa: https://www.facebook.com/cartierulfloreasca

Nu sunt spații publice. Ele aparțin comunității și sunt păzite cu cerbicie de aceasta. Toate aceste spații, cu nuanțe diferite de privatizare, sunt rezultatul unor lungi negocieri tacite și mutual acceptate. Sunt peisaje urbane în cel mai profund sens al cuvântului peisaj – rezultat al vieții cotidiene. Și toate aceste spații sunt structurate de o rețea de alei pie­to­nale ce traversează cartierul în lung și în lat printre blocuri.

ln_presentation-heritage2_page_4

Structurarea spațială specifică cartierului Floreasca cu raportul între spațiul construit și cel verde; între spațiile private, comunitare și publice; Desen: Oana Pîrvu – în cadrul grupului de lucru Heritage and Identity / LE:NOTRE workshop, București 2015

De aceea, rar vedem oameni pe trotuare înguste ale cartierului. Ei au căile lor, comunitare. Acest peisaj aparte al cartie­ru­lui Floreasca a devenit și subiect de analiză și dezbatere în cadrul workshopului ce avea ca subiect peisajul ca patrimoniu din cadrul Forumului LE:NOTRE de anul trecut. Iar concluzia a fost cea firească: nu clădirile ieftine staliniste sunt patrimoniu, nici măcar structura urbană propusă de Marcu. Ci tocmai aceste grădini private și comunitare, aceste colțuri de stradă publice în care se desfășoară viața cartierului.

O analiză fină a acestui cartier demonstrează un lucru ciudat de firesc și ciudat de ignorant în planificarea urbană: viața bate filmul! Iar urbanismul pare să nu înțeleagă viața. Cartierul Floreasca nu este distrus astăzi prin demolări de case is­to­rice, prin dispariția arhitecturii și a clădirilor (ne)monumentale. Nu sunt distruse obiecte de arhitectură, ci viața unei co­munități, un peisaj urban, acele lucruri pe care arhitecții ar trebui să învețe să le vadă. Și să le respecte. Iar unii le văd.

ln_presentation-heritage2_page_5

Concluzii Heritage and Identity workshop / LE:NOTRE Forum, București 2015. Desen: Ioana Tudora

Participanții la wokshopul Heritage and Identity din cadrul forumului LE:NOTRE 2015 au văzut în trei zile ceea ce edilii și profesioniștii locali nu văd de o viață. Iar concluzia este u­na simplă: putem moderniza clădirile, putem mări regimul de înălțime (nu mult), putem insera clădiri noi, dar toate acestea trebuie să respecte o logică a spațiilor intermediare ce constituie peisajul specific acestui cartier și numai al acestuia.

Iar eu continui să stau la bloc. Singură în curte. Curtea mea privește către grădina comună. În timp ce scriu aceste rânduri, niște puști ce chiulesc de la liceu fumează și ascultă muzică pe banca de lângă bătător. Vine vara. Grădina mea… de la bloc.