29 iulie 2013
Cuplo 360 – funcţionalitate şi design
Un tânăr designer român a inventat o soluţie de iluminat ce poate fi adaptată pentru orice tip de interior, de la locuinţe la spaţii expoziţionale sau birouri.
Combinând pregătirea în domeniul ingineriei cu pasiunea pentru designul de obiect, Dragoş Dogaru a luat drept model principiile Şcolii Bauhaus pentru a crea Cuplo 360, un sistem modular de lămpi funcţional şi flexibil.
Cu un aspect minimalist şi geometric, inspirat din estetica industrială, sistemul permite numeroase configuraţii şi permutări, putând fi folosit pentru lămpi de podea sau suspendate, în serie sau în grupuri.
Mai multe informaţii despre Cuplo 360 sunt disponibile pe pagina de web oficială a designerului, www.dragosdogaru.ro