fbpx

CUPONE Cafe. O instalație artistică în centrul unei clădiri de birouri

În 2016 echipa SODA Architects au fost invitați să proiecteze CUPONE – o cafenea situată în sediul BMW din China, chiar în hall-ul Gateway Plaza, o dotare comercială din apropierea districtului sediilor ambasadelor din Beijing.

CUPONE Café se extinde dintr-un punct al lobby-ului clădirii de birouri până spre o terasă în aer liber. Zona interioară leagă două secțiuni ale clădirii. Pentru a integra aceste caracteristici într-un design omogen conceptul proiectului a fost ales: „munți și râuri”. Cuvintele cheie care caracterizează această cafenea sunt astfel oglindă, reflecție, filtru, munte, apă, coffee shop, oțel inoxidabil

Lobby-ul ca centru vizual manifest
Când vizitatorii intrau prin ușa principală a accesului în Gateway Plaza și se îndreaptau către scara rulantă care îi conduce la etajul al doilea, perspectiva oferită de lobby-ul liniștit și destul de gol nu era deloc atractivă. Pe de altă parte, farmecul real al unei cafenele provine tocmai din atmosfera creată de diversitatea clientelei sale. Din acest motiv arhitecții de la SODA au proiectat ambientul holului ca centru vizual artistic, unul care permite vizitatorilor să se deconecteze de mediul de lucru monoton și să găsească un spațiu pentru a se relaxa în timp ce se bucură de o ceașcă de cafea. „Munții” imaginați de arhitecți oferă un sentiment confortabil și de intimitate în lobby-ul deschis. Mișcarea dute-vino a vizitatorilor centrului devine un „râu”, extinzându-se în depărtare, la fel ca și firele blânde de apă care curg prin munți. Un astfel de accesoriu vizual și psihologic creează un sentiment de continuitate între zona deschisă a holului și terasa în aer liber teritoriu în care este amenajată cafeneaua.

300 de frunze aurii
După nenumărate încercări testate spațial in situ, panouri alcătuite din cca 300 de „frunze” verticale, placate metalic cu o tentă șampanie, oferă o reflecție aurie și formează un filtru dinamic tridimensional. Culoarea și modelul fiecărei frunze își schimbă defapt imaginea în mod continuu odată fiecare mișcare, postură și variație a siluetelor vizitatorilor și trecătorilor. Aceste frunze, de dimensiuni diferite, sunt montate de la pardoseală până la o înălțime de 2,4m. Împreună, ele creează o serie de „munți” care oferă vizitatorilor un sentiment de intimitate. Diferite nuanțe de lac gri au fost aplicate pe suprafața interioară a frunzelor și alături de seturile de scaune violet reduc influența perturbațiilor externe cafenelei, permițând oaspeților să se bucure de timpul petrecut individual sau cu prietenii.

Interior sofisticat
Ambientul interior mizează pe un ton foarte colorat dar și misterios: albastru păun care devine tema principală cromatică precum și pe nuanțe lemnului și marmorei în plan secund. Materiale puse în operă sunt solide dar și rafinate tocmai prin eleganța detaliilor care le articulează.

1000 de fâșii albe
Ca o extensie a „munților și râurilor” în plafonul spațiului interior al cafenelei au fost atârnate aproape o mie de fâșii albe, acrilice. Oțelul inoxidabil reflectorizant din partea superioară a spațiului reflectă geometria spațială. Aceasta e alcătuită folosind teoria hidrodinamică a particulelor pentru a simula curgerea unui curent de apă.Fâșiile albe au texturi ce preiau ambiental diferite materiale și chiar și reflecții ușoare unuind la fel ca și curgerea ușoară a apei sub o lumină strălucitoare a soarelui.Astfel râul se naște la intrarea în hol, apoi se trece prin schimbări în cascadă ale munților,ajunge în spațiul cel mai dinamic al proiectului – chiar deasupra tejghelei și se răspândește în întreaga cafenea pentru a se disipa, în cele din urmă, blând sub soarele de pe terasa exterioară.

O instalație artistică locuită
CUPONE Gateway Plaza oferă un loc de savurat cafeaua fiind în același timp o instalație de artă extrem de funcțională în sine. Ea este amplasată în centrul unei zone de afaceri care accentuează eficiența lucrului și oferă, prin contrastul admosferei generate, un moment de respiro, un sentiment cald într-un spațiu delicat definit și bine intregrat în ansamblu.

 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0