Dada, între spiritualitate și vanitate_2

Ne aflăm în Cabaretul Voltaire pe Spiegelgasse 1 în Zürich și stăm de vorbă cu directorul instituției Domnul Adrian Notz. Deschiderea acestui local în forma actuală a avut loc în 2004, după o serie de proteste vehemente.
Continuăm cu povestea lui

Și la New York?

Mișcarea dadaistă din New York a avut loc paralel cu cea de aici dar separat. Nimeni din Zürich nu s-a dus direct acolo pentru a promova mișcarea. De aici s-au făcut însă multiple legături la Berlin și la Paris cu Duchamp sau Picabia.

Viitorul Cabaretului Voltaire este sigur, nu mai există obstacole?

Obstacole există mereu… chiar și în Elveția, finanțarea constituie permanent o problemă dar clădirea este în proprietatea statului și deci situația este stabilă. Pentru mine anul acesta este ultimul în care figurez ca director. Am fost aici timp de cincisprezece ani, chiar de la început și a sosit de mult timpul să mă retrag, să fac loc unei noi persoane. În acest fel vor veni impulsuri noi, dar cum va fi încă nu se știe. Prezidiul asociației noastre va decide în curând cine va ocupa postul de director.

Ce planuri de viitor aveți?

Nu am planuri. Pentru o perioadă cred că nu voi face chiar nimic. Uneori se întâmplă că realizăm ceva tocmai pentru că nu urmărim un scop anume. Sau poate voi urma exemplu lui Hugo Ball care după ce s-a încheiat activitatea Dada în Zürich a încercat mai întâi să intre în politică iar apoi s-a retras complet în cantonul Ticino unde s-a dedicat studiului misterelor creștine și misticii.

Dacă ar fi să faceți un bilanț care a fost cea mai bună experiență ca director?

Am fost deseori întrebat. E greu de răspuns pentru că am întreprins multe lucruri și foarte diverse. În primul rând aniversarea centenarului în 2016, apoi anul 2008 a fost un an bun pentru că am găzduit artiști deosebiți, de asemenea momentul în care am avut activiști culturali care au curățat banca UBS după ce a fost atacată cu vopsele. Începutul a reprezentat pentru mine de asemenea o perioadă captivantă fiindcă inițial nu am știut mare lucru despre Dada și a trebuit să mă specializez. Printre altele am făcut și o călătorie în România. Am fost la Moinești locul nașterii lui Tristan Tzara. Am vizitat școala lui și am cunoscut pe Vasile Ropciuc, un profesor care și-a dedicat viața popularizării poetului.

Ați avut și o expoziție cu Dan Perjovschi.

Da, cu Lia și Dan Perjovschi și cu alți artiști români, s-a numit ”Dada-ist the Romanians of Cabaret Voltaire”. Am să vă arăt pe un perete o ultimă rămășiță a unui text al lui Dan. Pentru că Tzara și Iancu erau din România, am acoperit avangarda română cu Ion Ghinea, revista Contemporanul și altele, și am invitat artiști contemporani care au afinități cu Dada. Mai târziu am făcut o expoziție personală numai cu Lia ”Timeline Dada-Art and Antiart”.

Eu am asistat acum câțiva ani la o reprezentație de teatru cu două piese ale Aglaei Veterani.

Da, reprezentații teatrale avem aici permanent.

Și care a fost cea mai neplăcută experiență?

Hm, da au fost și momente neplăcute. Nu este ușor să lucrezi cu artiști, dar în retrospectivă situațiile dificile mi se par mai degrabă amuzante sau interesante. Pentru mine unul din aspectele cele mai iritante a fost faptul că deși mișcarea dadaistă este renumită și recunoscută în întreaga lume din occident până în… Indonezia totuși aici în Elveția printre politicienii locali încă mai sunt unii care pur și simplu nu își dau seama de importanța acestui loc. Am avut uneori sentimentul că îmi este mai greu să reprezint interesele Cabaretului în Zürich decât în Indonezia sau New York. Acolo am lucrat cu ambasadele care au observat imediat avantajul de prezenta lumii o altă fațetă a Elveției, una culturală, nu doar clișeele clasice: peisaje montane, ciocolată și ceasuri.
În România am aniversat 100 de ani de relații diplomatice cu Elveția iar Dada a jucat un rol central. Aici în Zürich însă, mi s-a întâmplat ca după centenarul Dada – care mi-a părut exagerat celebrat, fiecare muzeu i-a dedicat o expoziție, au fost o multitudine de manifestări și articole – totuși o reprezentantă a consiliului primăriei să mă întrebe de ce trebuie să se afle Cabaretul Voltaire în acest imobil.
”Hm… am spus poate pentru că este exact locul în care s-a născut mișcarea dadaistă, de aceea nu mi se pare nimerit să-l mutăm într-un cartier mărginaș chiar dacă avem spațiu mai mare și o chirie mai convenabilă”.
Mi-am dat seama că așa exagerată cum mi s-a părut aniversarea dadaistă tot nu a fost suficientă pentru a face cunoscută semnificația acestui local. Cel mai neplăcut este spiritul închis al unor persoane din Zürich sau din Elveția. Când te ocupi cu Dada devii automat deschis, internațional, cosmopolit iar aici în anumite contexte politice trebuie din nefericire să lupți cu un lobby cam închis la minte.