De ce n-au și dacii monumentul lor?

Extraordinar de actuală, orice protocronist decent (oare decent vine de la Deceneu?) o poate confirma, întrebarea de mai sus relansează o dezbatere milenară, pe care mult mai recentul popor român nu a reuşit încă să o tranşeze. Dificila şi monumentala sarcină a răspunsului nu pare a-l fi speriat însă pe Ivan Jinaru, „excepţionalul portretist al lui Mihai Eminescu, al părinţelului Arsenie Boca, al părinţelului Iustin Pârvu” (Dan Zamfirescu dixit). Care adică a, nici mai mult nici mai puţin, imaginat un monument de factură clasică (romană) închinat preotului dac Deceneu şi amplasat pe tăpşanul bine păzit din faţa Casei Poporului.

text: Bruno Andreșoiu

Adică un soi de columna traiani terminată artistic cu un dac (domnul De­ceneu, vezi bine) în picioare privind de-a lungul bulevardului fost Victoria Socialismului, actualmente Unirii. Amatorii de ciorbă sunt serviţi, vă rog să nu vă înghesuiţi că e pentru toată lumea! Neştiutorul şi puţin patriotul de mine, am ajuns să aflu despre măreţul proiect „Deceneu şi dacii” în urma mailului siderat – interogativ („ce facem cu asta?”) trimis unui grup mai larg de o prietenă. Ca orice om puţin preocupat de delirurile sistematizate de pe net, la început nu l-am putut lua în serios, în ciuda sau poate tocmai datorită glumiţelor care au curs ca răspuns la mail.

De alt­fel, ce om normal ar face-o, văzând nişte simulări de proastă calitate cu un soi de penis uri­aş de piatră terminat cu un cetăţean cu barbă, ro­ind de statui şi montat taman în faţa Casei Poporului pe nişte platforme ce aduc a farfurii cu cătuşe? Cine pe lumea şi în secolul asta se mai poate întâlni cu aşa ceva fără să fie sigur că e doar încă o glumiţă ieftină, opera unor puşti cu pubertate dificilă, care abia au descoperit photoshopul şi vor să exerseze puţin? De altfel, încă nu sunt convins că e altceva, mai ales că de ma­rele artist Ivan Jinaru, spre probabil ruşinea mea, nici că auzisem, iar căutându-i opera pe net nu am reuşit să dau decât de un omonim fost primar de Vaideeni, lider local PC, combinat în daraveri cu Dan Voiculescu, şi condamnat de jude­că­toria Horezu în ianuarie 2015 pentru niscaiva fapte de corupţie. O fi o coincidenţă de nume, dar artistul se declara „autorul statuii părintelui Arsenie Boca din (ghici unde?) Vaideeni, o premieră în ortodo­xia din România”. Mister… Deci, cum spuneam, nu mi-am bătut capul cu speţa columnei, convins că n-are niciun sens să sporesc entropia prin reacţii predictibile la tâmpenii evidente.

M-a surprins însă câteva zile mai târziu comentariul unui prieten (din acelaşi grup de destinatari), altminteri om cu capul pe umeri, care disecă relativ serios problema, imaginând şi niscaiva scenarii de blocare a oricărei posibile tentative de concretizare a demenţei. Ca atare, m-am trezit întrebându-mă dacă nu cumva e vreun sâmbure de concret în ceea ce-mi părea a fi un simplu exerciţiu de ordonare a delirului din partea unui biet bolnav mintal neinstituţiona­lizat. Ceva din categoria universurilor paralele violet albastre şi a civilizaţiilor arahnidice tarantulare, şerpiliene iguanofore sau goriliene albe democratice. Cunoscătorii vor fi ştiind exact la ce mă refer. Ceilalţi să-l caute repede pe Lorin Fortuna. Astfel am ajuns să caut şi eu, ca tot omul, să văd dacă şi ce reacţii va fi suscitat „proiectul” (nu ştiu cum să-i zic altfel, că nu stăpânesc terminologia psihiatrică). Şi ce să vezi, găsii (dată fiind obârşia autorului nu pot evita timpul specific) câteva articole, nu prea multe şi nici prea inteligente, urmate şi ele, ca fiecare, de comentariile participanţilor la trafic. Şi unele şi altele sunt savuroase, aşa că nu mă voi sfii şi nici abţine de la a vă prezenta câteva dintre ele, în scopul total nepatriotic de a vă pune în faţa ochilor cumplit de trista stare mintală a naţiunii. Începem, cum se cuvine, cu autorul, care îşi justifică viziunea după cum urmează: „Ideea de a se ridica un monument marelui preot dac Deceneu a fost discutată cu un mare ierarh atunci când a binecuvântat monumentul părintelui Arsenie Boca de la Vaideeni. Inspiraţia, susţinerea şi muza acestui monument îi aparţine frumoasei mele soţii, marea interpretă a folclorului românesc, Mariana Anghel Jinaru.”

Aş zice no comment, că deh! Aflăm apoi că proiectul este susţinut de peste 100 de oameni de cultură, dintre care, primul pe lista, Dorel Vişan ne spune că artistul „seamănă numai cu el însuşi” când gândeşte să-i pună laolaltă pe Deceneu, Eminescu, Arsenie Boca şi Mihai Viteazu. Corect! Trăiască oamenii de cultură!

Cum era de aşteptat, părerile nu sunt unanim pro sau contra, iar pseudodezbaterea face loc unor voci greu de încadrat în afara patologiei.

Avem demenţa smerită: „Dumnezeu să ne ajute! Avem mare nevoie de acest monument. Dacă Părintele Arsenie Boca a dorit acest monument înseamnă că ştia el foarte bine de ce este nevoie de el”, alături de delirul spiritual energetic: „Acest monument poate ar schimba matricea energetică şi informaţională a locului unde va fi amplasat. Probabil că unele minţi şi spirite vor fi profund afectate de noile energii introduse. Cineva cu înalte veleităţi spirituale ar trebui consultat. Nu lăsaţi proiectul pe mâna unora care nu sunt destul de avansaţi spiritual şi care nu lucrează cu lumina.”

Nu putea lipsi nici demascarea masonică:

Nu sunt de acord cu acest proiect. Este urât! Mie îmi pare a fi de inspiraţie masonică: – nr. 33, număr masonic – înălţimea coloanei! – 13 personaje, număr masonic – Deceneu + 12 daci! – obelisc – arhicunoscut simbol masonic!”. Daciştii sunt, bineînţeles, prea bine reprezentaţi, dar nu toţi şi-au dat seama de incongruenţă Columna – Deceneu: „Monumentul este binevenit, dar nu şi obeliscul. Este de sorginte romană! Deceneu poate fi pus la înălţime şi altfel!”.

O plăcută contestare vine de la o ardeleancă eficientă: „un asemenea monument n-are ce căuta în BUCUREŞTI! ar fi o inutilitate la ei, amplasarea lui ar fi mai potrivită aproape de sălaşul dacilor, undeva în judeţul Hunedoara – Orăştie sau oricum undeva în Ardeal, la mitici ar fi o pierdere de vreme!!!”, care observă ceea ce altora nu le-a sărit în ochi: pierderea de vreme.

Aş putea continua, vă puteţi lesne imagina, pe pagini întregi, dar e atât inutil, cât şi costisitor, aşa că îi invit pe cei care nu găsesc uşor motive să se binedispună să se dea pe net în siajul proiectului „Deceneu şi dacii” şi veselia va veni de la sine. Căci cum altfel poţi întâmpina această fomă (sper) benignă de delir sistematizat, acest gest dacoligofren, naţionalisticoid şi profund agramat la care ne supun autorii şi susţinătorii proiectului? Să te enervezi ar însemna să-l iei în serios, ceea ce chiar nu se face, parol!

De fapt, proiectul este atât de nemilos de prost, încât mă întreb dacă nu e altceva la mijloc. Aproape că nu-mi vine să cred că o minte reală poate nu numai concepe, dar şi promova o inepţie de asemenea anvergură fără un plan ascuns. Ca atare, mă întreb dacă, subtil cum numai un mare artist poate fi, domnul Jinaru n-o fi vrut să facă, prin amplasarea coloanei în faţa Casei Poporului, tocmai semnul acela cu degetul median erect înspre înalţii reprezentanţi ai clasei politice ce populează monstruozitatea din spatele statuii?

Uitându-te atent, e cam singurul sens care se desprinde din masivul şi eterogenul grup statuar şi, dacă aş şti că asta a fost în fapt intenţia autorului, mai că l-aş susţine!