De la Arts & Crafts la Bauhaus

1765. James Watt inventează motorul cu aburi
1781. Immanuel Kant, Critica rațiunii pure
1824. Beethoven, Simfonia a IX-a
1833. Anglia: Prima lege împotriva exploatării în muncă a copiilor
1848. Dante Gabriel Rossetti fondează „Frăția prerafaelită”
1851. Londra: Marea Expoziție Internațională
1867. Alfred Nobel inventează dinamita
1876. Graham Bell inventează telefonul
1879. Thomas Edison inventează becul electric
1890. Londra: Prima linie de metrou
1898. Marie Curie descoperă radioactivitatea
1908. Adolf Loos publică articolul Ornament und Verbrechen
1917. Leiden: De Stijl
1919. Weimar: Bauhaus
1920. Manifestele constructiviste
1926. Fritz Lang, Metropolis
1929. Criza economică mondială

Câteva momente-cheie ale unei modernități polifonice, continuu îndrăznețe și vizionare. Cu o astfel de ramă cronologică  te întâmpină expoziția Von Arts & Crafts zum Bauhaus, de la muzeul de arte decorative Bröhan din Berlin, deschisă publicului până în 5 mai 2019.

Expoziția celebrează o sută de ani de la fondarea mișcării Bauhaus printr-un discurs curatorial ce se concentrează, poate în mod neașteptat, mai degrabă asupra continuității și tradiției artistice drept creatoare de noutate și formă radicală. Cu alte cuvinte, Bauhaus nu se ivește din senin și nu inventează din nimic, așa cum deseori straturile și filtrele istoriei ne fac să credem, într-un proces inevitabil de simplificare și mitologizare a marilor întâmplări din trecut. Sigur că inovează, articulând și problematizând noi raporturi între estetic și funcțional, între artă, meșteșug și producție industrială, însă duce mai departe din ideile care au stat la baza mișcării Arts & Crafts, la mijlocul sec. XIX, și aparține aceluiași „spirit al veacului” împreună cu alte mișcări ori grupuri înnoitoare din Europa, precum De Stijl, constructivism, Jugendstil ori Deutscher Werkbund. Artiști plastici, arhitecți, designeri, meșteșugari, industriași, constructori încearcă să creeze, împreună, un nou limbaj, al unei modernități interdisciplinare.

Expoziția cuprinde în jur de 300 de exponate (multe dintre ele piese emblematice ale perioadei, păstrate până azi în imaginarul colectiv) – mobilier, design grafic, design de obiect, ceramică, pictură, film –, care reimaginează rețeaua de influențe și afinități dintre mișcările și stilurile artelor moderne și moderniste de sfârșit de sec. XIX și început de sec. XX.

Câteva dintre temele care structurează traseul expozițional sunt: relația artă/artist – mașină/producție industrială, o realitate îndelung dezbătută, căreia artistul modern nu i se mai poate opune; așadar o nouă estetică a designului industrial trebuie fondată; dimensiunea socială și economică a designului modern: producția trebuie optimizată – preț cât mai mic și beneficiari cât mai mulți; necesitatea de a regândi relația dintre artist și meșteșugar, dintre „creație” și producția de fabrică (sub îndemnul „arta și tehnologie, o nouă unitate!”; și, desigur, ca în orice avânt colectiv, deziluzia, îndoiala, dezmembrarea.