De la potcovărie la capelă

Pe malul Dunării, în satul doljean Cetate, în urmă cu şase ani, Joana Grevers demara un amplu program de recuperare a dome­niului strămoşilor ei, strategia sa fiind cultura şi arta. Din dorinţa de a demonstra că şi zonele rurale uitate ale României pot asigura un cadru propice dezvoltării artei contemporane, a dat startul la o serie de ateliere de creaţie artistică, menite să promoveze locul nu doar în ţară, ci şi dincolo de graniţele ei.

Dar să pornim de la istorie. În 1880, se năştea Ştefan Barbu Druga, un important comerciant de cereale, care a reuşit prin afacerile sale prospere să transforme mica aşezare din lunca Dunării într-un loc cu o putere econo-mică neaşteptată. Şi tot aici a construit un vast domeniu, alcătuit dintr-un conac cu o atmosferă toscană, înconjurat de o grădină inspirată de cele ale Italiei baroce şi de câteva construcţii anexe, specifice activităţilor de producţie şi exportului de cereale. Tot el a ridicat portul din vecinătatea satului şi a amenajat cursul fluviului în aşa fel încât bărcile să poată ajunge direct la moara complexului.

Însă, după mai bine de jumătate de veac de afaceri de succes, averea lui Ştefan Druga a fost confiscată odată cu instaurarea regimului comunist şi domeniul de la Cetate a căzut pradă uitării. Când în anul 2000 moştenitoarea familiei îşi reintra în drepturi, ansamblul de clădiri se afla într-un avansat stadiu de degradare şi necesita intervenţii semnificative de conservare şi restaurare. Un proces de lungă durată, a cărei primă etapă a fost recent încheiată prin finalizarea lucrărilor de conversie a vechii potcovării a domeniului.

Construcţia suferise în anii lungi de neglijenţă o serie de degradări la nivelul structurii care au condus la dispariţia acoperişului şi au afectat structura din zidărie portantă. S-au păstrat totuşi pereţii din cărămidă şi grinzile din lemn masiv care susţineau acoperişul, ceea ce a permis transformarea clădirii în aşa fel încât să nu-i fie alterată identitatea arhitecturală.

Pornind de la tema de proiectare, aceea de conversie în capelă privată, arhitecţii au ales să menţină caracterul spaţial al potcovăriei, punând în valoare specificul locului dat de ansamblul din care face parte. Totuşi, starea clădirii a impus o reconstrucţie volumetrică şi spaţială, materializată printr-o nouă acoperire din beton armat. Din dorinţa de a diferenţia existentul de noua etapă de viaţă a clădirii, acoperişul adăugat cu această ocazie se detaşează de zidurile vechi printr-un profil metalic, care subliniază limita dintre cele două vârste.

Şi, din respect faţă de patrimoniu, pereţii originari au fost completaţi în zonele lipsă cu cărămizi recuperate, recăpătându-şi astfel şi rolul structural. În plus, o serie de goluri de lumină amintesc de prezenţa fostelor grinzi de susţinere a acope­rişului, elemente care au fost la rândul lor recuperate, curăţate şi transformate în obiecte de mobilier. În ceea ce priveşte noua funcţiune, ea este vizibilă din exterior printr-o discretă deschidere verticală de pe faţada sudică, pe care se conturează o cruce realizată dintr-un profil metalic, similar cu tâmplăria autentică, păstrată la ferestre.