fbpx

„Decision To Leave”: un miez sentimental învelit în noir

TEXT: Manuela Zipiși FOTO: „Decision To Leave”

Unul dintre cele mai bune filme văzute în 2022 (în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest) a avut recent o avanpremieră la Cinema Elvire Popesco și va intra în cinematografe în februarie. Se numește „Decision To Leave” și i-a adus regizorul sud-coreean Park Chan-wook premiul pentru Cel mai bun regizor la Festivalul de la Cannes de anul trecut.
El s-a născut la malul mării, ea vine de la munte; el este un detectiv pasionat de meseria lui, atent la detalii și amabil, genul care să îți ofere o periuță de dinți după masa luată împreună în timpul interogatoriului, ea este, cel puțin la prima vedere, une femme fatale.

El, Hae-Jun (Park Hae-il), o întâlnește pe ea, Seo-Rae (Tang Wei, pe care dacă nu ați mai văzut-o din filmul lui Ang Lee, „Lust, Caution” (2007), o veți redescoperi la fel de enigmatic senzuală), atunci când soțul ei este găsit mort la poalele unei stânci. Un debut plin de forță, la propriu și la figurat îi oferă ocazia lui Park Chan-wook să introducă fragmente emblematice din Simfonia a 5-a a lui Mahler.
 
Iar muzica este unul dintre ingredientele importante care țes atmosfera filmului, mai ales în jurul unei piese emblematice din anii 1960, „Mist” (Jung Hoon Hee), care amplifică sugestiv tensiunea acumulată între masculin și feminin. Întreaga partitură este, de altfel, împărțită între cele două instanțe, asemenea unui diptic în care perspectiva-privire masculină este  completată de cea feminină, după cum, crescând, acțiunea culminează cu două scene esențiale: una în vârf de munte și cealaltă la malul mării.

Explorând consacrate elemente ale filmului noir și thriller-ului, „Decision To Leave” înregistrează înfiriparea iubirii dintre detectivul care anchetează moartea subită a unui bărbat și soția acestuia, emigrantă chineză care nu vorbește foarte bine coreeană. Se așterne astfel cadrul unui lost in translation care, dincolo de cheia umoristică (uneori Seo-Rae folosește o aplicație de traducere pentru a se face înțeleasă), face parte din jocul sugestiei, al privirilor și gesturilor pe care regizorul sud-coreean îl folosește plenar pentru a-și construi personajele și a exprima sentimentele acestora.

Un alt important reper al construcției este paleta coloristică, filmul oscilând între nuanțe de albastru și verde, care trec de la natură la vestimentația personajelor și decor. Ce se poate întâmpla între o femeie aflată într-o țară străină care pare a răsufla ușurată când soțul ei moare și un detectiv consumat de insomnii, obsesia cazurilor nerezolvate, o soție care îl așteaptă într-un oraș de lângă mare și sentimentele pentru femeia anchetată în fața blocului căreia ajunge să adoarmă în mașină noapte după noapte? Răspunsul lui Park Chan-wook este aproape poetic, un miez învelit în convențiile unui policier care își ține spectatorul uimit până în ultima secundă.

S-a vorbit mult despre posibilele influențe prezente în „Decision To Leave”, menționându-se, printre altele, „Vertigo” al lui Hitchcock și chiar desenele lui Hokusai. Vorbind despre toate acestea în cadrul conferinței de presă de la Cannes, Park Chan-wook explică cum toate filmele văzute și toate cărțile citite de-a lungul vremii ajung să facă parte din noi, ieșind la suprafață în diverse nuanțe. La fel cum „Decision To Leave” se cuibărește într-un colț al minții în sertarul filmelor pe care dorești să le revezi.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0