fbpx

Departe de lumea dezlănțuită: Design de cabane și retreat-uri

2020 – un an și o vară pe care nu le vom uita niciodată. O nouă realitate care ne reconfigurează existențial inclusiv sau mai ales când vine vorba despre vacanțe. Locuințe mobile, cabane în zone puțin accesibile, retreat-uri, locuri de popas… Am ales trei proiecte din lumea largă în cazul cărora designul se integrează cu grație și sustenabilitate în decoruri naturale, care ne invită nu numai la visare, ci și la posibilitatea de a ne regândi timpul liber și, de ce nu, existențele.

Un refugiu mobil și sustenabil: Base Cabin by Studio Edwards

Foto: courtesy of Studio Edwards

O structură mobilă, un design compact, minimalist, pe care îl poți așeza oriunde. O „micro-casă” pe roți proiectată în liniile unui iconic plan A de către australienii de la Studio Edwards, cabina este înve­lită într-un strat de cauciuc negru, integrân­du-se astfel fără efort în cele mai diverse medii. Estetica geometrică a cabinei, cu ferestre de dimensiuni și forme diferite, propune, în interior, un spațiu funcțional și intim bazat pe naturalețea și robustețea lemnului. Utilizarea materialelor naturale se înscrie în direcția eficienței pe care o susține proiectul Base Cabin.

S-a utilizat, spre exemplu, mai puțin material decât cel folosit de obicei pentru astfel de structuri. Sub fereastra triunghi, prin care pot fi zărite natura și stelele, a fost amplasat patul. Dușul și toaleta beneficiază de prezența luminii naturale grație ochiului de fereastră decupat în acoperișul cabinei, iar zona bucătăriei este asigurată de amplasarea unei chiuvete și a unui blat. Dar poate cel mai plăcut colț din amenajare este banca poziționată lângă una dintre cele mai mari ferestre care se poate deschide către natură, – spațiu de odihnă sau de lectură, cu soluții de depozitare incluse ce oferă prilej de tras sufletul. Base Cabin are un impact minim asupra mediului înconjurător, fiind un exemplu convingător al paradigmei „less is more”.

Cabanele MINIMOD: noile tehnologii evadează în natură

Foto: Leonardo Finotti

Familia MINIMOD este o interpretare a structurii simple a unui refugiu, în viziunea arhitecților brazilieni de la MAPA. Acesta devine un obiect estetic și funcțional menit să aducă ostenitului locuitor urban experiența traiului în mijlocul naturii. Început din 2009, procesul de studiu și rafinare a proiectului MINIMOD i-a condus pe arhitecți pe un drum al îmbinării designului eficient cu tehnologia și avantajele unice pe care le poate oferi un cadru natural. Călătoria noastră virtuală se oprește în două puncte ale naturii profunde braziliene unde au fost instalate trei refugii-cabane MINIMOD. În ambele cazuri, noile tehnologii se combină cu esența naturală a lemnului: cabanele au prins formă prin combinarea tehnologiei CLT și a soluțiilor prefabricate plug&play.

Construite în fabrici, cabanele au fost transportate pe componente modulare de la distanță de 150 km și asamblate la fața locului. Vorbim despre cele două cabane MINIMOD Catuçaba instalate în decorul spectaculosului domeniu Fazenda Catuçaba din sudul Braziliei, pe un deal de unde se pot admira siluetele munților și, respectiv, lângă un iaz. Cea de-a doua poveste, MINIMOD Curucaca, și-a găsit loc printre siluetele copacilor din Valea Curucaca, într-o pădure cu vegetație specifică pădurilor atlantice locale. Indiferent de felul în care au fost asamblate cabanele (plan liniar sau în cruce), acestea oferă, în același timp, discreția unui design minimalist și personalitatea unei experiențe căreia nu îi va lipsi nimic. Dovadă stă și amenajarea de interior a acestora, bazată pe ingrediente naturale și neocolind niciuna dintre componentele unui „acasă” modern: spațiul deschis în care coexistă bucătăria, zona de dining și cea de relaxare completate de apariția unui șemineu; dormitorul și grupul sanitar cu gradul de intimitate aferente.

Citește continuarea articolului în igloo #197_august – septembrie 2020

igloo_197-shop

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0