Descoperă oraşul pe bicicletă împreună cu Kite Bike
Veşti bune pentru bicicliştii bucureşteni! Pe www.kitebike.ro pot găsi de acum şi mai multe sugestii de trasee pitoreşti şi mai puţin aglomerate.
Pentru că două roţi sunt mai bune decât patru, The Kite lansează cea de-a doua ediţie a hărţii Kite Bike cu trasee pitoreşti pentru biciclişti, de această dată în format online. Dacă la prima ediţie, din 2010, formatul a fost un print conţinând 26 de trasee, noul format online permite actualizarea permanentă a platformei cu rute de către iniţiatorii proiectului, cât şi de către utilizatorii care doresc să împărtăşească din plimbările lor.
În varianta sa actuală, Kite Bike conţine:
- 41 de trasee proaspete
- o selecţie în permanenţă actualizată de locuri pitoreşti pe care să le descopere toţi cei care vor să fie turişti în propriul oraş
- listă cu magazine/ateliere de biciclete
- listă cu benzinării unde ai posibilitatea să-ţi umfli roţile de bicicleta
- blogul care va conţine tot felul de informaţii utile la casa biciclistului, de la DYI pe care-l poţi exersa pe propria bicicleta şi până la tot soiul de popasuri
- playlist-uri de mers cu bicicleta
Proiectul pe termen lung este susţinut de Petrom.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Feeder, Mbike, Decât o revistă, Igloo, IQads, Tataia, Cărtureşti, Ginger Group, Portocala Mecanică.