fbpx

Design: Obiecte de iluminat

În numărul 110 al revistei igloo v-am prezentat o pagină cu câteva dintre cele mai noi şi inovatoare obiecte de iluminat de interior, semnate atât de autori recunoscuţi, cât şi de tineri designeri cu potenţial. Datorită numărului mare de proiecte de calitate de acest tip, ne-am decis să vă oferim, aici, o continuare virtuală a paginii.

Vessel Series 01-03 by Samuel Wilkinson for Decode

Design: Obiecte de iluminat

Seria Vessel constă în trei forme suflate în sticlă, fiecare întruchipând o interpretare a becului clasic. Obiectele au fost concepute special spre a juca rolul de “abajururi” pentru noul bec Plumen 001, creat de acelaşi designer, Samuel Wilkinson, pentru compania Hulger, şi premiat în cadrul Brit Insurance Designs of the Year Atunci când lampa este aprinsă, sticla filtrează lumină fără a ascunde forma becului, generând, astfel, o reflexie neregulată, asemănătoare unei holograme.

Algae Lamp by Christian Vivanco

Design: Obiecte de iluminat

Inspirat de aspectul algelor şi coralilor şi, în special, de capacitatea acestora de a a genera o mare varietate de culori, tânărul designer mexican Christian Vivanco a creat Algae, o lampă de plafon ce pare să îşi schimbe forma în funcţie de unghiul din care este privită. Structura sa constă în două suprafeţe din acrilic, ce închid un tub fluorescent compact. Aceste suprafeţe permit ajustarea intensităţii culorii generate de lampă, pentru a obţine atmosfera dorită. Algae face parte dintr-o colecţie creată pentru compania valenciană Almerich.

William by Andrea Francesconi

Design: Obiecte de iluminat

Tot din partea unui tânăr designer, italianul Andrea Francesconi, vine şi lampa numită William, ce constă într-un abajur din sticlă suflată, fixat la capătul unei funii. Produsul este disponibil în două variante: una suspendată şi una prevăzută cu o deschidere ce permite fixarea pe diverse suprafeţe.

Drawing Lamp by Thomas Feichtner

Design: Obiecte de iluminat

Iniţial, designerul austriac Thomas Feichtner a creat Drawing Lamp pentru a-şi uşura propria muncă. Redus la elementele strict necesare unei lămpi, obiectul poate fi uşor ajustat pentru a ilumina o mică porţiune a unui birou, aspect care îl face ideal spre a fi folosit de designeri pentru a desena. Lumina se aprinde prin simpla poziţionare a lămpii fie pe orizontală, fie pe verticală, la distanţă maximă de suprafaţa biroului, obiectul păstrându-şi echilibrul ca într-un număr de acrobaţie.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0