Despre arhitectura bio-integrată – Interviu cu Marcos Cruz

Îndepărtându-se deliberat de statistici green sau etichetări superficiale, DOSARUL igloo #196_iunie-iulie 2020 observă câteva relaţii posibile între spaţiul arhitectural şi peisaj sau între creşterea bio-organismelor şi procesele de proiectare. Pentru a înțelege mai multe despre direcția spre care se îndreaptă Arhitectura Verde și care sunt particularitățile ei practice și teoretice, am stat inclusiv de vorbă cu Marcos Cruz (The Bartlett School of Architecture / Professor of Innovative Environments / Director Bio-ID /Visiting Professor at IaaC Barcelona).

Arhitectura Verde reprezintă un trend curent în dezvoltarea materialelor eficiente și a arhitecturii autonome. Cu toate acestea, noțiunea de design sustenabil a devenit un proces stagnant bazat pe concepte precum fațade verzi și sisteme de case pasive. Cum poate conceptul de sustenabilitate să fie contextualizat și eficient prin intermediul arhitecturii și care este principalul decalaj dintre mediul construit și eco-design?
Mediul construit este unul dintre principalii contribuitori la emisia de carbon globală, fapt pentru care crearea unor materialelor sustenabile și a unor metode noi de construcție este esențială. O varietate de produse și sisteme noi sunt dezvoltate în prezent, dar trebuie făcut mult mai mult. În același timp, mai întâi trebuie să înțelegem și să respectăm specificul biologic și ecologic al fiecărui loc, utilizând metode precum instrumentele generative pentru designul inovator. În cele din urmă vom putea crea o fuziune între elementul biologic și sistemele inerte pentru un viitor mediul construit bazat pe bio-integrare.

În contextul actual al unei societăți hyper-tehnologice, pot tehnologia și natura să coexiste?
Față de schisma filozofică anterioară care ne-a împărțit, oameni și natură, trebuie în sfârșit să ne înțelegem pe noi (și produsele noastre) ca parte a unei înțelegeri mai largi a naturii. În acest context, biologia este atât un model cheie, cât și un mediu ce ne va permite să creăm soluții radical noi. Dar, după cum au susținut mulți, tehnologia în sine este din ce în ce mai bio-logică, ceea ce înseamnă că procesele sintetice și naturale se vor hibridiza în cele din urmă într-o viitoare lume neo-biologică.

Ce echilibru trebuie atins între tehnologia avansată, știință și arhitectură?
Nu sunt sigur dacă are legătură cu echilibrul, dar cu siguranță este o problemă de a impune o interdisciplinaritate crescută între diferite domenii de expertiză. Cu siguranță, în intersecția dintre știință și proiectare va avea loc viitoarea inovație. Aici, pot vedea o nouă generație de bio-designeri care vor estompa limitele disciplinare ale domeniilor actuale, precum arhitectura, ingineria, biotehnologia etc. folosind metode și instrumente de lucru care includ protocoale de laborator, proiectare computerizată avansată și fabricare digitală.

Majoritatea cercetătorilor și a designerilor investighează potențialul procesului de biomimicry, de simulare a caracteristicilor prezente în microorganisme și agregări bacteriene. În majoritatea cazurilor, aceste proiecte rămân într-un stadiu experimental. Care este cea mai mare provocare în realizarea transferului acestor proiecte bio-integrate în contextul orașelor, industriei și economiei noastre?
Cea mai mare provocare este extinderea a ceea ce în prezent poate fi testat și dezvoltat doar la scări foarte mici, în principal în medii de laborator controlate. Biologia în sine nu poate fi extinsă, decât dacă este definită ca o coexistență de agenți, unități sau module discrete care sunt replicate pentru a crea un întreg mult mai mare. Una dintre cele mai mari probleme este creșterea biologică extrem de vulnerabilă, care atunci când este aplicată clădirilor necesită multă întreținere. Acesta este motivul pentru care am dezvoltat, de exemplu, o cercetare cu privire la pereții de locuit Poikilohidric, în care folosesc materiale bioreceptive pentru a promova creșterea plantelor pe clădiri, fără a fi necesară nicio întreținere externă sau irigare. Atunci când proiectăm, trebuie să avem în vedere mai multe sisteme auto-reglate în care natura evoluează și se adaptează fără intervenția noastră neapărat. În acest sens, decăderea și moartea cu puterea sa regenerantă inerentă trebuie integrate în proiectele noastre viitoare.

De-a lungul timpului, arhitectura a căutat să implementeze complexitatea sistemelor bacteriene și microbiene. Este această abordare una utopică sau este posibil să atingem un scenariu în care orașele și clădirile noastre vor deveni entități vii și auto-reglabile, cu potențialul de a produce și regenera resursele ecologice?
Am promovat ideea că viitoarele noastre orașe vor deveni foto-sintetice. Nu este o utopie, ea va deveni treptat o realitate, cu toată munca experimentală care se dezvoltă în atâtea locuri în acest moment! Clădirile vor respira și vor crește, creând literalmente păduri urbane, care ar trebui să aibă capacitatea de a reface schimbările climatice și de a crește biodiversitatea pe care o distrugem în prezent atât de puternic. Este ceea ce am definit acum mulți ani drept calea arhitecturii spre a deveni o ecologie.

Interviu publicat în igloo #196_iunie-iulie 2020