Despre locuire, la UrbanEye Film Festival 2018
Cea de-a cincea ediție a UrbanEye Film Festival se va desfășura anul acesta între 7 și 11 noiembrie la Cinema Elvira Popescu și Teatrul Apollo 111. UrbanEye Film Festival vorbește despre oraș și viața urbană, prin film. Programul noii ediții va cuprinde filme de actualitate, însoțite de dezbateri cu invitați speciali, dar și evenimente conexe, de la expoziții la tururi ghidate și ateliere pentru copii.
Timp de cinci zile, spectatorii vor avea ocazia să vadă filme documentare și de ficțiune care au ca temă centrală locuirea, explorată sub diversele ei forme. Pe lângă acestea vor putea fi văzute filme despre arhitecți contemporani semnificativi, despre noi abordări ale orașelor prin intermediul jocurilor, precum și alte subiecte relevante despre mediul construit.
Locuirea este una din temele centrale ale festivalului, publicul având ocazia să vadă filme precum The Other Side of Everything (Regia: Mila Turajlic), despre un apartament împărțit în două de regimul comunist în Belgrad și povestea familiei care a trăit în el, The Disappearance of Robin Hood (Regia: Klearjos Eduardo Papanicolaou), despre demolarea celebrului complex de locuințe sociale britanice conceput de Peter și Alison Smithson sau Slums: Cities of Tomorrow (Regia: Jean-Nicolas Orhon ), despre locuirea informală și extinderea spațiilor de acest tip în lume.
Ca în fiecare an, în cadrul festivalului pot fi urmărite filme despre arhitecți: REM (Regia: Tomas Koolhaas ), despre influentul arhitect Rem Koolhaas, și Glenn Murcutt: Spirit of Place (Regia: Catherine Hunter). De asemenea, spectatorii pot urmări filme despre cum au fost construite case pentru personalități precum Andrzej Wajda (în The Idea is Paramount. The Architectural Passions of Andrzej Wajda) și matematicianul Jim Stewart (în Integral Man).
Un film prezentat în premieră națională în cadrul festivalului este Gaming the Real World, care pune în valoare folosirea jocurilor video pentru a stimula implicarea rezidenților în planificarea zonelor în care trăiesc. Filmul abordează conceptul de civic gamification sau participarea civică prin intermediul jocurilor, care contribuie la democratizarea arhitecturii și planificării urbane. Printre cei care oferă o perspectivă documentată asupra fenomenului se numără creatorii jocurilor Minecraft, Cities: Skyline sau Block’hood.
În program sunt incluse și evenimente conexe precum ateliere pentru copii, ateliere pentru liceeni, tururi ghidate și expoziția despre locuirea în România, realizată în parteneriat cu MKBT: Make Better. Multe din filmele prezentate au făcut parte din selecția unor renumite festivaluri internaționale și au obținut importante premii, filmul The Other Side of Everything fiind premiat la Amsterdam International Documentary Film Festival și ales printre finalistele LUX Prize, pelicula Aquarius fiind premiată la Dublin International Film Festival, iar Last Days in Shibati a fost premiat la Cinéma du réel – International Documentary Film Festival.
Pentru programul festivalului și pentru mai multe detalii, vizitați urbaneye.ro și pagina de Facebook UrbanEye Film Festival.
Festivalul de Film UrbanEye este un proiect al asociației ARTA în dialog, proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și de Ordinul Arhitecților din România din timbrul arhitecturii.