Despre patrimoniul arhitectural ca reflexie a unei societăţi în tranziţie. Modelul sud-african
Marcată puternic de sistemul apartheid, manifestat în a doua parte a secolului XX, istoria modernă a Africii de Sud încearcă să îşi găsească un nou drum spre principiile specifice societăţii secolului XXI. Odată cu alegerile din 1994 şi venirea la putere a preşedintelui Nelson Mandela, societatea înregistrează o majoră schimbare de direcţie.
După aproape 50 de ani de politici rasiste, impuse de guvernele minorităţii albe, ce au vizat segregarea raselor şi limitarea drepturilor persoanelor de culoare, societatea sud-africană începe să ducă o luptă intensă şi continuă pentru vindecarea rănilor unui trecut tumultuos, plin de amintiri dureroase.
Opresiunea colonială, apartheidul, rezistenţa sunt reflectate în politicile actuale privind reabilitarea patrimoniului cultural şi a celui arhitectural, având un rol fundamental în ghidarea percepţiei publicului asupra contextului actual sociopolitic. Multe dintre monumentele şi siturile protejate, clasate şi reabilitate în perioada post-apartheid sunt conectate la ideea acestui trecut şi subliniază eforturile unei comunităţi extrem de vulnerabile. Memorialul şi Muzeul Hector Pieterson, Robben Island sau Constitution Hill sunt câteva dintre exemplele care stau mărturie pentru oamenii care au luptat pentru libertate. Locuinţe modeste ale unor personalităţi din perioada contemporană sunt transformate în case memoriale şi numeroase spaţii publice sunt dedicate aceleiaşi teme. În acest sens, sunt reprezentative situri precum Freedom Valley, în Inanda, Freedom Square din Kliptown sau Freedom Park în Pretoria.
Clădiri vechi, asociate cu situaţii umilitoare au fost reconvertite în spaţii ce redefinesc semnificaţia funcţiunii originale, glorificând lupta pentru libertate1. Noul muzeu KwaMuhle, dedicat reprezentării rezistenţei comunităţii de negri din perioada opresiunii, este amplasat în Durban, în fostul sediu administrativ unde africanii din mediul rural erau supuşi examinărilor medicale pentru a li se acorda accesul în zona urbană, spre a locui şi munci. După alegerile generale din 1994, sistemul legislativ pentru protecţia patrimoniului cultural a fost restructurat în întregime. Astăzi, SAHRA (South African Heritage Resources Agency) este organismul principal responsabil la nivel naţional. NHRA (The National Heritage Resources Act), adoptat în 1999, este documentul principal care reglementează protecţia patrimoniului local.
Acesta extinde aria de interes dincolo de patrimoniul construit şi vizează protejarea diverselor forme de patrimoniu imaterial, specifice culturii locale. În 1998, în baza unui acord între Universitatea Naţională din Bénin şi Centrul Internaţional de Studii pentru Conservarea şi Restaurarea Bunurilor Culturale, a fost înfiinţată Şcoala pentru Patrimoniul African (EPA). Lucrând în colaborare cu 26 de ţări francofone, lusofone şi hispanofone, EPA are ca obiective formarea de specialişti în protecţia şi promovarea patrimoniului, editarea şi publicarea documentaţiilor de specialitate, educarea comunităţii cu privire la importanţa moştenirii culturale şi realizarea de activităţi şi servicii suport pentru programele de dezvoltare socio-economică ce vizează integrarea valorilor patrimoniale. În acest sens, între 2001-2003, împreună cu EAMAU (École africaine des métiers de l’architecture et de l’urbanisme), a fost desfăşurat studiul pentru reabilitarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a patrimoniului arhitectural din Porto Novo. Au fost identificate tipurile de ţesut istoric, s-a constituit cadrul legislativ pentru protejarea şi valorificarea elementelor identificate şi au fost dezvoltate programe pentru planificare integrată. De asemenea, au fost prevăzute acţiuni pentru suplimentarea fondurilor în următoarea fază a proiectului în vederea desfăşurării de programe pentru creşterea nivelului de trai în cartierele sărace şi educarea comunităţii în sensul prezervării tradiţiilor specifice locului şi încurajarea investiţiilor private pentru reabilitarea imobilelor reprezentative pentru istoria locului2. Cartierul Bo-Kaap din Cape Town, centru istoric şi cultural al Cape Malaway, este recunoscut pentru clădirile viu colorate şi mai ales pentru diversitatea culturală a comunităţii din zonă.
Odată cu dezvoltarea economică din ultimele două decenii, precum şi urmare a demersurilor privind reabilitarea patrimoniului local, proprietăţile din cartier au început să prezinte interes pentru investitori şi pentru o nouă categorie de proprietari, cu o cultură occidentală, cu venituri peste medie. Astfel, au apărut noi tensiuni între comunitatea tradiţională, reticentă la schimbările impuse de evacuarea vechilor proprietari şi noii rezidenţi, priviţi ca outsideri în căutare de proprietăţi ieftine bine poziţionate în structura urbană. Confruntată cu un nou tip de presiune culturală, socio-economică şi politică, Africa de Sud încearcă să îşi găsească echilibrul, undeva între teoriile şi practicile occidentale, păstrarea valorilor tradiţionale şi asumarea unui trecut recent încărcat de semnificaţii dureroase3. Politicile şi întregul ansamblu de programe iniţiate în perioada post-apartheid îşi lasă o amprentă puternică asupra patrimoniului construit, cu precădere în zona semnificaţiei şi simbolisticii conceptuale. Indiferent de forma sa, originală, actuală sau viitoare, moştenirea culturală a unei societăţi influenţează şi este marcată în egală măsură. Patrimoniul arhitectural este aici pentru a rămâne. Depinde de noi cum traducem prezenţa sa.
1 Sabine Marschall, “Reordering the Past: Monuments and Architectural Heritage in Post-Apartheid South Africa”, în Repenser les limites: l’architecture a travers l’espace, le temps et les disciplines, Paris, INHA (“Actes de colloques”), 2005, (online), publicat la data de 3 noiembrie 2008, accesat în data de 8 aprilie 2015. URL: http://inha.revues.org/1691 2 Alain Godonou, “Le projet de réhabilitation de Porto-Novo (Bénin): objectifs en termes de conservation et de développement durable”, în Repenser les limites: l’architecture a travers l’espace, le temps et les disciplines, Paris, INHA (“Actes de colloques”), 2005 (online), publicat la data de 2 iulie 2009, accesat în data de 27 martie 2015. URL: http://inha.revues.org/1653 3 Jonathan Noble, “Architecture, Hybridity, and Post-Apartheid Design”, în Repenser les limites: l’architecture a travers l’espace, le temps et les disciplines, Paris, INHA (“Actes de colloques”), 2005 (online), publicat la data de 2 iulie 2009, accesat în data de 30 martie 2015. URL: http:// inha.revues.org/1707