Despre provocările noii arhitecturi comerciale
Parisul secolelor XVIII-XIX se făcea remarcat prin tradiţia aşa-numitelor passages couverts, arcade care adăposteau diverse galerii de magazine şi buticuri. Ancorat în această tradiţie şi în parcurile tematice de divertisment, shopping mall-ul contemporan reprezintă unul dintre aspectele simptomatice ale tranziţiilor care au avut loc odată cu transformarea oraşului în secolul XX, fiind expresia consumerismului, al timpului liber şi al noilor clase de mijloc.
Amplu discutate în scrierile lui Walter Benjamin, aceste passages couverts reflectau totodată dorinţele, tehnologia şi impactul capitalismului timpuriu asupra experienţelor umane cotidiene, ceea ce astăzi se continuă sub forma determinărilor sociale, economice şi culturale ce definesc raţionalizarea contemporană a tuturor experienţelor spaţio-temporale. Trădată în egală măsură de interesul imediat al marilor investitori şi de fluctuaţiile pieţelor imobiliare, planificarea urbană a suferit multiple transformări, cu efect direct asupra dezvoltării raţionale a spaţiilor. Arhitectura continuă să reflecte astăzi valorile culturale plurale ale unor perioade şi situaţii de viaţă al căror impact asupra culturii contemporane nu poate fi încă just apreciat.
În 1948, Victor Gruen concepea primul mall din Statele Unite, gândit sub forma unui centru cultural, social şi economic unde creşterea economică era văzută ca fiind strâns legată de dezvoltarea vieţii sociale în suburbii şi de formarea unor comunităţi pentru care mallul să funcţioneze ca spaţiu agregat, cu implicaţii profunde la nivelul formării activităţilor publice. Standardizările tipologice ulterioare, care au încercat şi continuă să încerce generarea de noi conţinuturi, atât formale cât şi legate de experienţe, au adus însă ideea iniţială a lui Gruen în stadiul unui surogat de spaţiu public, unde sfera publică astfel formată riscă să fie privată de conflictul constitutiv ce defineşte orice participare publică. Omogenizarea continuă a spaţiilor înseamnă omogenizarea conflictelor şi, prin urmare, nivelarea inegalităţilor social-culturale în spatele iluziei unei societăţi ideale lipsite de conflict, care nu face altceva decât să ascundă mai bine structurile de putere şi politicile de exclude-re care guvernează spaţiul.
Anii 1980 provocaseră deja o puternică mişcare de respingere a ideii de mall, principalele critici aduse fiind impactul economic, cultural, social şi de mediu. Teoria critică, prin prisma lui Jean Baudrillard, avea să privească ideea de shopping mall ca instrument de vehiculare a unor imagini sau semne mitice şi fantastice ce reflectă structuri obiective de constrângere a comportamentului consumatorilor. Mai mult, întreaga mecanică ce determină valorile din cadrul sistemului politic, social şi economic s-ar baza pe ideea unui „cod”, un instrument primordial în societatea modernă post-industrializată. Două aspecte merită amintite. Pe de o parte, shopping mall-ul este un spaţiu construit în jurul unor sisteme de supraveghere care determină relaţii specifice în raport cu consumatorul. Aceste sisteme deţin, în mare parte, autoritatea de a construi şi de a privi corpul individului într-un anumit registru. Distribuţia corpurilor în interiorul unei clădiri arhitecturale cum este un mall este menită să realizeze un tranzit constant între corp şi marfă. Expunerea la calitatea simbolică a mărfii înseamnă şi o modalitate de „mobilizare” a privirii caracteristică noilor media vizuale. Relaţia dintre arhitectura shopping mall-urilor şi ideea de supraveghere se referă mai ales la elementele funcţionale ale designului, însă doar pentru a optimiza tranzacţiile ce au loc între cumpărător şi vânzător.
Dubla funcţie corectiv-transformativă a ideii de supraveghere poate fi astfel o modalitate de analizare a impactului designului arhitectural asupra comportamentului cumpărătorilor. Până acum, impactul designului arhitectural a fost analizat în raport cu comportamentul cumpărătorilor, unde supravegherea are funcţia de a transforma orice vizitator într-un cumpărător. Sensul transformativ ar fi, prin urmare, capacitatea de a facilita transformarea intenţiilor indivizilor în cadrul acestui spaţiu – o teză care nu depăşeşte însă determinismul logicii administrativ-raţionale. Pe de altă parte, problema shopping mall-urilor comportă diferenţe geografice ce traduc geomentalităţi specifice. În Occident, centrele oraşelor au cunoscut o dezvoltare mai accentuată a sectorului retail în zonele metropolitane. Acest lucru a determinat limitarea extinderii urbane şi a traficului auto pentru a putea controla diverse ierarhii urbane. În Europa de Est însă, prăbuşirea sistemului economic socialist şi a politicilor de centralizare au întâlnit logica politică a neo-liberalismului, fapt care a determinat restructurarea felului în care au fost utilizate terenurile non-rezidenţiale.
Transformările post-socialiste au fost caracterizate fie de proiecte de mici dimensiuni, unde reutilizarea adaptativă şi redezvoltarea proprietăţilor particulare au creat o capilarizare a ţesutului urban, fie de proiecte de mari dimensiuni care au contribuit la dezvoltarea periferiilor urbane, urmată de gentrificări ale spaţiilor. Într-o logică inversă sistemului capitalist însă, majoritatea ţărilor est-europene au suferit un proces de dezvoltare post-comunistă început cu construcţia clădirilor de birouri, urmată de dezvoltarea zonei de retail, pentru ca abia mai apoi să fie dezvoltate marile proiecte imobiliare. Relevanţa shopping mall-ului din punct de vedere arhitectural trebuie discutată în registrul unui spaţiu comunicativ şi comunicant, opus logicii administrative care guvernează spaţiul arhitectural şi spaţiul simbolic al unei astfel de clădiri. Din punctul de vedere al construcţiei şi funcţionalităţii sale, designul unui shopping mall trebuie să asigure un flux constant de consumatori într-un spaţiu simbolic ce ţine de locul efectiv în care un mall este amplasat şi de predispoziţiile de consum pe care acesta le marchează. Structurarea acestor tipuri de construcţii, precum şi caracteristicile lor fizice determină aşadar seturi de acţiuni pe care indivizii le activează odată aflaţi în spaţiu.
Dacă arhitectura structurală a unei clădiri ţine de simţurile noastre tactile, cadrul semiotic ce defineşte tranzitele spaţiale care au loc în interiorul şi în jurul unui shopping mall ţine de caractere vizuale şi aurale imediate. Acestea din urmă descriu un peisaj vizual în care media are rolul de a crea şi forma spaţiul simbolic de consum, dar şi de a structura corpurile indivizilor potrivit unor procese specifice de producţie şi consum. Atât spaţiul simbolic, cât şi spaţiul arhitectural al unui mall sunt guvernate de o logică administrativă pe care chiar acţiunile cumpărătorilor o pot submina în permanenţă, prin contrastul conflictual între dorinţa individuală şi raţionalizarea colectivă a comportamentului. Principalul pericol pentru o arhitectură a mallului care şi-ar dori să creeze spaţiul conflictual al negocierii şi, astfel, să consolideze subiecţi politici autonomi este acela că logica administrativă riscă să transforme mediul într-un spaţiu experimental, incompatibil cu logicile sociale ce definesc cotidianul. Ceea ce arhitectura poate însă construi e tocmai un spaţiu public comunicativ/comunicant.