Din colectia personala…Vila
Sunt zile în care, într-o casă aproape gata, în care proprietarii încă nu s–au mutat, lumina cade frumos. E linişte, dar e rece. Observi toate detaliile, dar parcă lipseşte ceva: dezordinea locuirii, a atingerii personale, o cană lăsată pe masă, o haină aruncată pe un scaun… un motan tigrat întinzându-se la soare.
E o casă nouă şi singură pe o stradă cu nume de pictor şi stă bine între respectabilele de pe acelaşi front. Nu e stridentă, are proporţii şi o anume decenţă a înfăţişării. Faţada vizibilă dezvăluie prea puţin din configuraţia internă a casei, are mai multe plinuri decât goluri, îmbrăcate o parte într-un placaj de bachelit furniruit prins cu şuruburi de inox ce dau un anumit ritm, iar cele câteva inserţii de cărămizi transparente cu ramă de inox pun accentele.
Registrul inferior decupează accesul principal – care s-a dorit monumental, dar nu prin proporţii exagerate sau „materiale fine”, ci prin desen – şi cel spre garaj. Interiorul nu are multe camere (semn postdecembrist de bunăstare), ci atâtea câte sunt necesare unei familii cu un copil şi bunică. Câştigă, însă, la capitolul spaţiu larg deschis şi înalt sau ceea ce se cheamă living. Dar ca să ajungi la el urci câteva trepte din granit veneţian ca un nugat. Ele care recuperează decalajul între vestibul şi spaţiul de zi şi seară prelungă. Prima impresie este că wenge şi acolitul său inoxul au pus stăpânire pe încăpere, dar după ce aceasta trece începi să vezi un perete gri în stucco veneziano, o fantă înaltă de lumină, un şemineu prins într-un perete acoperit cu ardezie frumos texturată şi nuanţată. Supanta acoperă zona în care mobilierul se organizează, după gustul proprietarilor, într-un loc de conversaţie sau de privit viaţa altora la televizor. Supanta nu acoperă doar, ci dă şi lumină printr-o fâşie de barisol, care îşi schimbă lumina când în alb, când în mov sau mai puţin mov. Pentru decor se aşază şi câteva spoturi. Din înaltul casei coboară până la nivelul acestui etaj intermediar corpuri lăptoase de iluminat (Artemide), cu formă de vaze întoarse invers. Din păcate, bucuria ferestrelor largi e scurtă pentru că, odată ridicat storul, năvăleşte imaginea construcţiilor barbare pe care prea tânăra grădină din spatele casei nu o poate stăvili, deocamdată. Din cauza aceloraşi vecinătăţi, deloc plăcute, s-a optat pentru un front longitudinal de luminare a casei. Chiar dacă lumina este condusă indirect, planurile de iluminat sunt ample. Living-ul înglobează şi locul de luat masa, sobru, wenge alături de dulapuri cu uşi de sticlă opacă, o oglindă şi o credenţă modernă. Separată printr-o uşă de sticlă sablată, bucătăria e dotată cu ceea ce mai modern prin reviste, un mobilier care te îmbie mai mult la privit decât la gătit.
Pentru a se ajunge la primul nivel se iese din nou în living-ul cu marmură gălbuie atacată cu acid pentru a căpăta o altfel de textură. Scara cu trepte de lemn a fost placată pe exterior cu lemn furniruit asemenea întregului mobilier cu care a fost proiectată casa. Plăcile sunt strânse în rame de inox. Etajul cuprinde două dormitoare cu băile corespunzătoare şi un dressing cuprinzător, cu toate rafturile şi sertarele. Traseul de luminare longitudinal este vizibil şi în dormitorul matrimonial liliachiu până spre alb. Sunt două detalii plăcute aici: nişa pentru machiaj şi cuvertura moale ca blana unui caniş-pui, care acoperă patul. Mobilierul este cromatic unitar cu cel din living, dar din clasa pentru dormitoare de la Mobexpert. Arhitectul şi-a dorit ca baia matrimonială să fie mai deosebită şi mai interesantă. De afară e greu să ghiceşti că pătrăţelele de nevada de pe faţada principală corespund băii. Plafonul este din negru barisol asezonat cu spoturi în care cada, ca o coaja de ou de struţ, se reflectă şi se compune foarte plăcut cu placajul parietal. Iar din cadă poţi privi afară, la mersul străzii… Mobilierul dormitorului-junior a fost proiectat o dată cu casa, arhitectul fiind foarte preocupat de interior şi de mobilierul care îi susţine proiectul. Este ceva mai vesel cromatic, dar cu un layout matur. Accentul e dat de canapeaua verde Newson.
Mansarda casei a fost construită în sistemul american „baloon structure”, cu un număr precis de ţoli. O structură uşoară care închide un spaţiu în care masa de biliard şi bilele sale colorate dau funcţiunea. Aici au fost izolaţi şi musafirii, pentru care a fost amenajat un dormitor simplu şi luminos. Plaja se poate face pe terasă, iar înotul la subsol, unde piscina e albastru mozaicată..
Cum spunea însuşi arhitectul este „o casă de colecţie”, din colecţia personală a celor care o locuiesc, deci, funcţia de reprezentare trebuie să fie cât mai vizibilă şi plenară: obiecte preţioase, semnături de designeri celebri… casa ca o carte de vizită.