fbpx

Discuţie despre Groapa Văcăreşti

Analizând apariţia şi evoluţia Gropii Văcăreşti, Asociaţia Save or Cancel a constat că, în prezent, acest spaţiu abandonat necesită o schimbare. Pentru că această schimbare se referă la noi toţi, vineri, 11 octombrie, de la ora 19:00 la Dianei 4, Save or Cancel vă invită la o discuţie deschisă despre cum ar trebui să privim viitorul Gropii Văcăreşti.

Câteva idei care au condus către ideea de Rezervaţie Naturală şi care merită dezbătute pe larg:

• La nivel internaţional există o preocupare intensă pentru a aduce natura în oraş.
• Este prima dată când mai mult de 50% din populaţie locuieşte în mediu urban.
• Zonele urbane cresc cu cea mai mare viteză în comparaţie cu alte tipuri de acoperire a mediului.
• Contactul cu mediul natural este un component fundamental al complexului de factori ce definesc calitatea vieţii.
• În Bucureşti suntem norocoşi pentru că natura s-a format singură. Noi cum putem să o protejăm şi să o facem mai accesibilă oamenilor?
• Unicitatea acestui loc, Văcăreşti, este dată atât de biodiversitatea apărută spontan cât şi de scara acestuia la nivelul oraşului.
• Nu există un alt teren de dimensiunea aceasta în Bucureşti care ar putea fi transformat în parc, iar acest lucru ar aduce fiecărui bucureştean câte un metru pătrat de spaţiu verde.
• ”Rezervaţiile naturale urbane sunt atracţii turistice, locuri de recreere şi ne dau speranţa că o reconciliere între comunităţile umane şi vieţuitoarele sălbatice poate fi posibilă.”
Cristian Lascu – National Geographic, Mai 2012
• Putem stabili împreună o nouă zonă verde în Bucureşti?

Vom fi şi noi prezenţi şi sperăm să ne întâlnim într-un număr cât mai mare!

Expoziţie: propunere de amenajare
Luni 7 Octombrie – Duminică 13 Octombrie

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0