fbpx

Dorin Ştefan prezintă Floating Observatories la ArCuB

OAR Bucureşti şi igloomedia vă invită la conferinţa susţinută de prof. dr. arh. Dorin Ştefan, joi, 9 decembrie, ora 20, la sala ArCuB

Pe 9 decembrie, ora 20, la sala ArCuB (Str. Batiştei nr.14, Bucureşti), prof. dr. arhitect Dorin Ştefan va susţine, împreună cu echipa sa, prezentarea proiectului “Floating Observatories”, câştigător al concursului internaţional pentru realizarea turnului-landmark din Taichung, Taiwan.

Cu această ocazie, igloomedia le oferă celor prezenţi ocazia de a achiziţiona, la preţ redus, ineditul album monografic “Dorin Ştefan. Carte de bucate de arhitectură”, apărut în 2009 în cadrul colecţiei iglooprofil.

Dorin Ştefan prezintă Floating Observatories la ArCuB

Pornind de la reprezentarea pe hartă a Taiwanului – o insulă în formă de frunză – echipa condusă de Dorin Ştefan a dezvoltat conceptul unui „copac tehnologic”. Astfel, arhitecţii au creat 8 „frunze” spaţiale (8 fiind un număr norocos în cultura taiwaneză) care, de fapt, sunt lifturi panoramice în formă de zeppeline, ce pot transporta până la 80 de persoane fiecare. Alunecând în sus şi în jos de-a lungul trunchiului, acestea sunt construite din materiale uşoare, „împrumutate” de la constructorii de nave spaţiale şi funcţionează pe baza unor baloane umplute cu heliu. Mai mult, lifturile sunt încapsulate într-o membrană tip PTFE şi se deplasează pe o şină poziţionată vertical în cadrul unui puternic câmp electromagnetic.

Dorin Ştefan prezintă Floating Observatories la ArCuB

Mai multe despre această competiţie şi despre proiectul propus de DSBA puteţi afla în interviul următor cu arhitectul Dorin Ştefan, realizat de Viorica Buică pentru numărul 108-109 (decembrie 2010 – ianuarie 2011) al revistei igloohabitat&arhitectură.

igloo: Cum aţi aflat de această competiţie şi care a fost motivaţia pentru a participa? Presupun că efortul de timp şi de mobilizare a oamenilor pentru un asemenea proiect a fost considerabil.

D.S.: Am avut şi am o preocupare constantă pentru concursuri, care, ce-i drept, s-a făcut mai puţin simţită în ultimii ani, când presiunea investiţională din România ne cotropise. Acum, în criză, eram pe stand-by cu biroul şi mi-am zis (în barbă) să facem un concurs. Încă din toamna trecută aveam în plan să căutam un concurs important, o competiţie mare. În vară, am aplicat pentru un concurs în Polonia, nu ne-am calificat, nu aveam backgroundul adecvat, iar în paralel cu Taiwanul ne pregăteam pentru o expoziţie de machete pe tema muzeului la Budapesta, unde am dus de altfel, la începutul lunii noiembrie, o instalaţie-machetă pentru un pavilion Brâncuşi. Participarea la concursuri este o activitate mai mult de intensitate decât de extensie, ca oameni şi ca timp. Am lucrat la concept în jur de două luni, trecând prin mai multe filtre de analiză, brainstorming, în colectivul extins al biroului, dar şi cu prieteni invitaţi. În general, evoluţia proiectului a fost liniară pe un concept dezvoltat din aproape în aproape, fără abandonuri sau schimbări spectaculoase. Fiecare membru al echipei a venit pe parcurs cu câte un amănunt care s-a grefat pe un „trunchi” ce plutea prin birou (vezi trunchiul de nuc din birou).

Dorin Ştefan prezintă Floating Observatories la ArCuB

igloo: Nu este pentru prima dată când lucraţi în Asia, chiar dacă tipologia proiectelor este diferită. Cum v-au ajutat/influenţat experienţele anterioare?

D.S.: Experienţele anterioare nu s-au decantat într-un anumit tipic. De altfel, au fost şi foarte particulare: erau pavilioane ale României în Coreea sau în Japonia. Reprezentau de fapt România deşi se construiau acolo. Tipică poate fi abordarea. Indiferent că lucrăm pentru ceva în afară sau pentru România, urmărim un anumit demers care, pornind de la o metaforă, să încarce proiectul, iar apoi semnificaţia să se descarce într-o ipostază duală: local-global, vernacular-globalizant. Astfel, pentru pavilionul României la Expo’93 din Coreea am dezvoltat metafora codrului, implantând într-un deck de lemn o pădure de ţevi din aluminiu purtătoare de sunete, cu o „melodie”, iar pentru Expo 2005 Aichi, în Japonia, am „re-desenat” roata morii de apa şi am împrăştiat mecanismul de/din lemn în întregul pavilion.

igloo: Cât de mult a contat structura oraşului, ţesutul local în conceperea turnului? Au fost impuse anumite restricţii?

D.S.: Amplasarea turnului în teritoriu (pentru că locul deocamdată este un vast teren liber – fost aeroport militar) era dată prin temă şi avea coordonate clare de situare, dar deschise. Ca atare, contextul fizic, de loc, era mai puţin important. Ceea ce trebuia „speculat” era contextul larg, cultural, naţional. Din acest punct de vedere, provocarea cădea foarte bine în contextul preocupărilor mele mai vechi, de lucru între local şi global. „Rosturile” proiectului erau într-un fel pe dos decât în cazul „încadrării” într-un ţesut. Vizibilitatea era căutarea principală şi nu ocultarea.

igloo: Juriul a apreciat atât valoarea estetică a turnului, calitatea sa de landmark, cât şi performanţele sale tehnologice. Cum le-aţi îmbinat? Cum se susţine din punct de vedere tehnic un proiect atât de complex, până la experimental?

D.S.: Am urmărit să lăsăm tehnologia să se exprime, nu doar să ne ajute. Metafora frunzei (Taiwanul ca o frunză văzută din avion) şi gândul la consolă ca performanţă tehnică sunt suportul pentru exprimarea tehnologică ca semn al timpului nostru.

Dorin Ştefan prezintă Floating Observatories la ArCuB

igloo: DSBA este un birou deschis, care mobilizează persoane din domenii diverse. Cum v-a ajutat această interdisciplinaritate?

D.S.: Acest proiect nu l-am dezvoltat în termeni interdisciplinari fizici, în sensul că nu au participat direct cu idei sau expertize persoane din alte specialităţi. În background-ul nostru există într-adevăr preocupări constante pentru experiment, noi tehnologii, modă, ceea ce se regăseşte ca amprentă definitorie în proiectul Taiwan Tower.

igloo: În acest moment aţi aflat dacă veţi fi şi biroul care va construi turnul?

D.S.: La faţa locului, am constatat cât de globali suntem cu toţii. Oraşul Taichung era în plină campanie electorală. Primarul existent care a lansat în urmă cu ani acest vast proiect de regenerare urbană nu a participat la festivitatea de premiere, fiind prins în campanie, şi-a cerut scuze prin persoana vice-primarului. Viitorul proiectului în versiunea noastră depinde foarte mult de rezultatul alegerilor. Oricum, într-un plan doi, există intenţia explicită în programul de implementare a proiectului o fază ulterioară pentru desemnarea prin licitaţie a proiectantului general. Vom şti mai multe după alegeri şi totul în mod sigur după faza din martie 2011.

Dorin Ştefan prezintă Floating Observatories la ArCuB

igloo: Ce feed-back aţi primit din partea organizatorilor şi a localnicilor, a administraţiei de acolo?

D.S.: Organizarea ceremoniei de premiere şi în general întregul proces început cu ani în urmă (a fost un concurs pentru planul general urbanistic, altele pentru diferite obiective, va urma unul de peisagistică) este unul profesionist realizat. Inclusiv „covor roşu”. Televiziuni, ziarişti, prezentări, prelegeri. Proiectul nostru are mulţi simpatizanţi în rândul arhitecţilor locali, care şi-au exprimat disponibilitatea de a ne susţine în continuare.

igloo: Efectele acestui succes s-au făcut deja simţite. Pe termen mai lung, în ce direcţii credeţi că va acţiona această reuşită, din punct de vedere profesional?

D.S.: Da. A fost în primul rând o vizibilitate mare, naţională şi individuală, pe siteurile de specialitate şi nu numai. Ne-au scris arhitecţi din lume, unii dorind să se angajeze, alţii solicitându-ne detalii despre proiect. Din România ne-au sunat foarte mulţi să ne felicite, unora, prinşi de val, cred că nu le-am răspuns, oricum tuturor le mulţumim. Nu ştiu ce va însemna pe viitor coada cometei. Deocamdată suntem încă pe stand-by cu proiectele româneşti începute cu ani în urmă.

Dorin Ştefan prezintă Floating Observatories la ArCuB

Echipa proiectului Floating Observatories:

Dorin ŞTEFAN – arhitect principal, DSBA; Mihai Bogdan CRĂCIUN – arhitect, partener în proiect, SUA; Bogdan CHIPARA – arhitect coordonator, DSBA; Claudiu BÂRSAN-PIPU – arhitect, upgrade.studio; Oana NIŢUICĂ – arhitect, upgrade.studio; Anda ŞTEFAN, Adrian ARENDT, Corina FODOR – arhitecţi, DSBA.

www.dsba.ro

Vă precizăm de asemenea că arhitecţii prezenţi la conferinţa de la ARCUB vor primi gratuit, din partea Armstrong şi igloomedia, albumul “Birouri din România”, apărut în colecţia igloobest.

Despre igloomedia:

Editura igloomedia a fost înfiinţată în 2001. În prezent, ea este una dintre puţinele companii editoriale din ţară specializate în publicarea carţilor de arhitectură, design interior şi patrimoniu. Prin programul său editorial, igloomedia îşi propune să contribuie la conturarea unui spaţiu public coerent, prezentând exemple locale, cât şi din străinătate. Misiunea sa a rămas, încă de la început, ridicarea standardelor culturii vizuale într-o societate care îşi caută încă reperele în domeniul arhitecturii şi al politicilor urbane. Igloomedia numără în prezent şapte serii editoriale, pe care le diversifică de la an la an. Cel mai cunoscut produs este revista lunară igloohabitat&arhitectură, situată la interferenţa unor interese dintre cele mai variate: arhitectură, design, patrimoniu, cultură urbană, artă contemporană.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0