Dosar igloo #182 | 11 fotografi de arhitectură din România

Dosarul numărului #182 igloo / febr-mar 2018 este dedicat fotografilor de arhitectură din România. Clădirile și spațiile proiectate de arhitecți trăiesc (și) prin imagini. Uneori, arhitectura este imaginea însăși, iar modul în care clădirea e cunoscută se face (întâi) prin fotografie ca într-o pre-identitate. Iată de ce fotografia de arhitectură este un domeniu special. Explorăm în acest număr creația celor mai talentați fotografi din România; ei sunt cei care, înțelegând un partiu arhitectural, relația clădirii cu exteriorul, parcursul spațial continuu interior-exterior și particularitățile spațiului fotografiat, îl prezintă îmbogățindu-l.
Nu întâmplător, toți fotografii selectați sunt și arhitecți: Șerban Bonciocat, Alexandru Crișan, Cosmin Dragomir, Vlad Eftenie, Laurian Ghinițoiu, Dacian Groza, Radu Malașincu, Andrei Mărgulescu, Ovidiu Micșa, Ștefan Tuchilă și Arthur Țințu.

◊ ◊ ◊

Șerban Bonciocat: Imaginea de arhitectură mă pasionează prin ambiguitatea și multiplicitatea poziționărilor posibile, deopotrivă cele intenționate sau mărturisite ale proiectului inițial, cât și cele ce care, prin impredictibilitate, devin informative.

Alexandru Crișan: Eu cred că fotografia de arhitectură trebuie să îţi dea alte emoţii decât un peisaj sau un portret. Cred că orice arhitect care îşi fotografiază oraşul în care trăieşte se simte un pic precum un fotoreporter într-o zonă de război!

Cosmin Dragomir: Student fiind, mă fascina să pot surprinde stări efemere ale spațiilor în contact cu lumina, dar și vechi detalii de arhitectură ce astăzi ar fi imposibil de reprodus și mai ales felul în care imaginile din aparat accentuau sau distorsionau realitatea experimentată.

Vlad Eftenie: Cred cu tărie în prezentarea vieții pe care clădirea/obiectul o face posibilă, prin existența lui. „Așteptați să treacă oamenii!” este expresia cu care m-am format ca arhitect. Acum, ca fotograf de arhitectură, o refuz complet. Arhitectura există prin prisma percepției, a prezenței oamenilor. Altfel ar fi un cadru lipsit de sens.

Laurian Ghinițoiu: Declanșez atunci când consider că planetele se aliniază și am parte de „momentul decisiv” (Bresson). Având o abordare jurnalistică, mă adaptez tot timpul la fața locului, fără prea multe așteptări.

Dacian Groza: Aș spune că o jumătate din fotografia de arhitectură este prezentarea operei arhitecturale și cealaltă jumătate este viziunea proprie a fotografului, dată de experiențele sale anterioare și de filtrul prin care percepe lumea. Aparatul de fotografiat este o oglindă dublă.

Radu Malașincu: Încerc mereu să fiu atent la felul în care lumina naturală modifică pe parcursul zilei percepţia asupra proiectului pe care-l fotografiez.

Andrei Mărgulescu: Locuirea poate însemna uneori mai mult decât prezența fizică a persoanelor fiindcă în momentul în care fotografiezi urmele, manifestările, amprentele acestora lăsate în spațiu sau pe suprafețele care îl definesc, poți obține imagini foarte relevante și dense, în definitiv despre arhitectură și viață.

Ovidiu Micșa: În mod previzibil, cel mai dificil lucru pentru un fotograf este de a reuși să surprindă și să transmită caracterul spațiului, aerul, identitatea, atmosfera sa.

Ștefan Tuchilă: Pasul următor a fost fotografia comercială de arhitectură, pe care o practic și acum, deși prefer să-mi investesc timpul în proiecte personale, legate de câteva teme majore: fotografia de la înălțime, Bucureștiul, arhitectura brutalistă, arhitectura vernaculară.

Arthur Țințu: Fotografia de arhitectură este, prin însăși esența ei, un instrument narativ, care își propune, sau cel puțin așa ar trebui, să expună în cele mai elocvente moduri, formele și spațiile ce au dat naștere obiectului arhitectural.

Mai multe despre sumarul igloo #182_fotografia_de_arhitectură, AICI.