Pentru arhitecți, jocul și joaca reprezintă un element esențial arhitecturii. „Credem că jocul nu doar urmează, imită sau adaugă valoare vieții de zi cu zi, ci o transformă în ceva informal, înlocuind normalul cu straniul: orice joc este un experiment, o explorare a ceea ce lumea și viața ar putea deveni. În cartea Homo ludens, Johan Huizinga scrie că jocul precedă cultura, pentru că toate animalele se joacă. Jocul este o formă de abstractizare și de gândire pe care o împărțim cu alte specii. În domeniul nostru, arhitecții care și-au dorit să integreze jocul în spațiul urban, precum Cedric Price cu al său Fun Palace sau Aldo van Eyck cu locurile sale de joacă urbane, au fost interesați și de relația dintre oameni și animale. Considerăm că joaca și interacțiunea cu alte animale se înscriu într-un tipar de gândire similar, o memorie colectivă unde jocul, ca formă de abstractizare și de acțiune, reprezintă cheia pentru a înțelege lumile, oamenii, animalele și a deveni familiari cu necunoscutul prin fabricarea de reguli, spații, unelte”, declarau arhitecții în interviu – și a devenit un gând care am știut că va rezona cu întreaga comunitate locală.