Easter Sculpture Museum în Hellín, Albacete
Chiar dacă proiectul iniţial a presupus renovarea completă a Casei del Conde ca parte a muzeului din Hellín, costurile de realizare au impus intervenţia doar asupra faţadelor şi elementelor structurale ce puteau fi recuperate pentru noul muzeu. Faţada a devenit astfel ea însăşi o suprafaţă-pânză ce accentuează caracterul construcţiei şi contribuie la integrarea clădirii cu împrejurimile. Ea este o interfaţă în raport cu istoria şi memoria oraşului, pe care le traduce într-un limbaj contemporan, simplificat, ce păstrează intactă legătura cu tradiţia.
Proiectul Muzeului a fost rezultatul unui concurs de idei organizat de Municipalitatea din Hellín. Regulile concursului au avut în vedere renovarea Casei del Conde şi construirea unei extensii pe suprafaţa de pământ ocupată anterior de câteva mici clădiri de servicii ale casei.
În propunerea câştigătoare a concursului, Casa del Conde trebuia să fie complet renovată ca parte din Muzeu. Ea trebuia să aibă un rol principal, încorporând fosta faţadă a curţii din spate ca fundal al noului spaţiu expoziţional principal. Curtea interioară a casei a jucat de asemenea un rol semnificativ ca zonă expoziţională care a stabilit o relaţie între părţile vechi şi cele noi ale ansamblului. Nivelurile superioare au găzduit o zonă administrativă şi o bibliotecă.
Cu toate acestea, la momentul elaborării proiectului, şi după o evaluare riguroasă a clădirii, analiza a confirmat faptul că nu era posibilă renovarea întregii case la un cost rezonabil, ceea ce a obligat la concentrarea tuturor eforturile pentru conservarea şi restaurarea faţadei vopsite şi a acelor elemente valoroase (coloane de piatră, articole de fierărie) ce puteau fi recuperate pentru muzeu.
În acest fel, odată cu dispariţia restului casei, vechea faţadă nu mai este doar un element de construcţie ci devine totodată o pânză, o suprafaţă decorată ce poate fi integrată în muzeu sub forma unui obiect expoziţional. Unul într-adevăr foarte special, datorită rolului decisiv pe care îl joacă în relaţia clădirii cu împrejurimile sale (Biserica Adormirea Maicii Domnului) şi cu memoria şi istoria oraşului.
În ciuda dispariţiei casei, a fost păstrat volumul ocupat de aceasta ca mecanism de adecvare la scara împrejurimilor. Noua clădire face un pas în spate, generând un mic scuar în faţa zonei principale de access pentru vizitatori. Prin urmare, muzeul ca întreg răspunde unei duble scări urbane, scara apropiată a străzii şi scara îndepărtată a scuarului Bisericii. În plus, clădirea se adaptează pantei abrupte a terenului, diminuându-şi înălţimea de-a lungul secţiunii longitudinale pentru a putea păstra scara urbană a caselor din împrejurime.
Un alt mecanism de integrare a clădirii, care i-a oferit totodată un caracter reprezentativ, este utilizarea, pentru faţade, a aceleiaşi pietre locale ca şi aceea folosită în cazul Bisericii din apropiere, fapt care menţine muzeul în spectrul cromatic al centrului istoric.
În interior, un spaţiu din beton vopsit alb şi sculptat de lumină înconjoară printr-o linie şerpuită sculpturile, care sunt aşezate pe mai multe baze de lemn de mari dimensiuni ce organizează expoziţia şi conţin vitrinele pentru obiectele de dimensiuni reduse. Prin urmare, lucrurile au loc exact invers decât în cazul Easter, iar în acest caz vizitatorul este cel care se plimbă printre sculpturi şi le descoperă din puncte diferite.
Scara largă a spaţiului principal, utilizarea intenţionată a luminii şi construcţia realizată cu materiale puţine şi durabile oferă interiorului un caracter extrem de potrivit importantei colecţii de sculpturi religioase care trebuie expusă.