„ECO? Designul ceh în drum spre sustenabilitate”
TEXT: Manuela Zipiși FOTO: Vlad Dinu, courtesy of Centrul Ceh București
Eco, sustenabiliate, natural, respect pentru natură – sunt doar câteva dintre dezideratele lumii contemporane la care suntem invitați să contribuim zilnic. Designul este unul dintre cele mai puternice ingrediente ale acestei „lupte” iar un bun exemplu de vizitat în aceste zile la București (până în 14 octombrie, la Centrul Ceh) este expoziția „ECO? Designul ceh în drum spre sustenabilitate”.
După cum afirmă chiar curatoarea expoziției, Veronika Pařízkov, este util să chestionăm diferențele dintre trenduri și aparențe și un efect profund, benefic pe termen mediu și lung: „Implicarea designului în rezolvarea problemelor de mediu este încă în fază incipientă în Republica Cehă și în alte țări, iar ecologia și sustenabilitatea sunt adesea folosite în scopuri de marketing și de „greenwashing” clasic. Întrebarea este cum să distingem motivația pură a companiilor care sunt conștiente de nevoia de schimbare de cele care doar se află pe valul modei.”.
Expoziția face parte dintr-un demers mai amplu dedicat sustenabilității și denumit The Future Lab, organizat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022.