Ediția a doua a concursului de design de produs Ubikubi Young Designers Award
Ubikubi a lansat oficial ediția a doua a concursului de design de produs Ubikubi Young Designers Award, demers inspirat de UniCredit Bank. Concursul este deschis tinerilor designeri, arhitecților sau pasionaților de design care își doresc să se implice activ în dezvoltarea scenei de design din România.
În concurs se pot înscrie corpuri de iluminat sau accesorii pentru casă și bucătărie. Proiectele vor fi evaluate de către membrii juriului în funcție de relevanță, funcționalitate, fezabilitate și costuri de producție, iar proiectele câștigătoare vor fi expuse în cadrul Romanian Design Week 2018.
- „Aș vrea să începem să avem cu adevărat proiecte cu o identitate zonală. Fără pastișe și formalisme fără susținere. Aș vrea ca proiectele propuse să prezinte o identitate românească subtilă. Dacă nordicii au furat simplitatea și acum nimeni nu o mai poate avea fără să fie perceput nordic, poate reușim și noi să găsim acel cuvânt magic pe care să-l furăm și care să definească românescul„. Dragoș Motica, Creative Director Ubikubi
- „Suntem banca industriilor creative și asta de niște ani buni. Am venit alături de Ubikubi pentru că noi credem cu tărie în potențialul tinerilor din România. Credem că este esențial să ai talent, dar nu și suficient. Ai nevoie de răbdare, de încredere și de muncă pentru a-ți transforma talentul într-o poveste reală de succes. Și de o bancă. În acest sens, ne dorim să fim o punte între mediul de business și industriile creative, să promovăm povești autentice și oamenii din spatele acestora și, împreună cu ei, să ajungem să dezvoltăm o piață sustenabilă de design românesc„, declară Anca Ungureanu, Director de Identitate si Comunicare UniCredit Bank România.
Calendar și deadline-uri importante:
Etapa de aplicare: 19 octombrie 2017 – 19 ianuarie 2018
Etapa de jurizare: 22 ianuarie – 5 februarie 2018
Anunțarea câștigătorilor: 5 februarie
Etapa de dezvoltare și prototipare: 12 februarie – 12 mai 2018
Decernarea premiilor și expoziție: Romanian Design Week 2018
Nou la ediția a doua
În urma solicitărilor primite din partea viitorilor concurenți, înscrierea în competiția UYDA este deschisă acum și participanților din Republica Moldova.
Ce a însemnat prima ediție a concursului?
- 80 de proiecte înscrise în competitive
- 3 proiecte prototipate
Locul I. GONG, by Andrada Damache
Locul al II-lea. SO-SO, by Sorina Niculcea
Locul al III-lea. CEREALL HOOK,
by Mihaela Bordeianu Ștefan Păvăluță.
- 1 proiect prototipat, produs și inclus în colecția Ubikubi.