Efectul de băncuţă
Se propune un mic test urban: se ia spre exemplu un trotuar anost situat la intersecţia a trei străzi şi se analizează situaţia. În primă fază nu se întâmplă nimic, oamenii trec pe acolo şi traversează mai departe. În a doua etapă, pe acel petic pietonal se amplasează o bancă. Se analizează din nou situaţia: în marea majoritate a zilelor, pe acea bancă se află cel puţin o persoană. Este un loc anost. Cât de mare trebuie să fie nevoia oamenilor de spaţii publice? Cât de important trebuie să fie rolul unui atât de mic detaliu, într-un oraş atât de mare, într-un astfel de context? Vorbim despre bănci în cadrul oraşului.
Dacă oraşul este scena unui spectacol în care unii oameni sunt actori, iar alţii spectatori, pentru ca scenariul să aibă sens, este nevoie ca publicul să stea să vadă piesa. De cele mai multe ori, banca este locul cel mai bun din care poţi vedea piesa jucată în oraş. Amplasată în locuri strategice, ea poate oferi cele mai bune perspective de ansamblu. În acelaşi timp, prin caracterul său social este elementul care face legătura dintre privitor şi actor, cel care transformă spectatorul în actor.
Oraşele contemporane sunt tot mai afectate de lipsa unei strategii de dezvoltare a spaţiului public. Principala consecinţă: creşterea numărului de zone moarte. Indirect, aceasta afectează modul de locuire, implicit atitudinea individului faţă de oraş şi faţă de comunitate.
Dacă lipsa interesului faţă de urban vine din partea locuitorilor sau din partea administraţiei este greu de spus. Cu toate acestea, nu se poate trece cu vederea succesul de care se bucură orice băncuţă amplasată chiar şi în cel mai nefericit loc din oraş. Înseamnă că încă există public pentru spectacol, că nu sunt suficiente locuri pentru a satisface cererea şi că problema este în altă parte.
Prin definiţie, banca este destinată mai multor persoane, două, trei, sau chiar mai multe. Amplasată în parc, în locurile de joacă pentru copii, în pieţe, pe alei, ea nu face altceva decât să invite la dialog, iar dialogul în oraş este vital. Faptul că este unul dintre puţinele obiecte urbane cu un astfel de impact social, face ca importanţa sa să crească tot mai mult în ochii administratorilor şi conceptorilor spaţiului urban, care abordează teme din ce în ce mai diferite. Din acest punct de vedere, ultimii ani au scos la iveală o viziune cu totul nouă asupra locurilor de privit din oraş. Forme organice din materiale sofisticate iau locul clasicei plăci de lemn sprijinite pe patru picioare din fontă sau fier forjat.
Dacă, în mod tradiţional, banca era realizată din lemn sau piatră, în modele uşor recognoscibile de oricare dintre noi, tehnologia materialelor şi imaginaţia designerilor, dezvoltate în ultimele decenii, au deschis calea către o nouă concepţie asupra acestui element. Transformate în adevărate sculpturi, unele bănci devin punctul de atracţie în spaţiul public. În marea majoritate a cazurilor, finanţarea vine din partea primăriei, însă există numeroase situaţii când aceasta vine din partea unor organizaţii sau persoane importante. Numele acestora apar inscripţionate pe diferite componente ale băncii. În cazul unor obiecte-unicat, este trecut numele designerului sau arhitectului care a realizat proiectul.
Important este faptul că acestui tip de mobilier începe să i se recunoască potenţialul şi să se dezvolte o întreagă politică urbană în jurul său, pentru că, până la alte intervenţii în spaţiul public, acesta se dovedeşte a fi cel mai bun medicament împotriva celui mai mare parazit care afectează urbanitatea şi care se numeşte individualism. Fără aceste elemente, spaţiul public nu ar fi altceva decât un spectacol fără spectatori.