El Incendio, câștigătorul TIFF 2015 sau cum mai iubim în secolul XXI
Marele câștigător de la TIFF din acest an, filmul argentinian „El Incendio” / „Incendiul”, regia Juan Schnitman, este o radiografie clinică, fără menajamente, a iubirii de secol XXI.
S-a stat la coadă în weekendul ce a trecut, la cinema Elvira Popescu în cadrul TIFF București, pentru El Incendio / Incendiul, regizat de argentinianul Juan Schnitman, filmul care a luat Trofeul Transilvania 2015. Coincidență sau nu, acesta tratează, ca și filmul câștigător de anul trecut, Stockholm (r. Rodrigo Sorogoyen), realitatea dinamicii cuplurilor zilelor noastre, prin decupaje din cotidianul acestora. Spre deosebire însă de Stockholm, unde petreceam o noapte și o dimineață într-un Madrid unde o ea și un el abia se cunoșteau, în El Incendio plonjăm într-o zi ca oricare alta a unui cuplu stabil din Buenos Aires.
Lucia (Pilar Gamboa) și Marcelo (Juan Barberini), au 30 și un pic de ani și sunt în pragul unui pas important al vieții de cuplu: cumpărarea unui apartament în doi. Avem astfel pretextul observării a 24 de ore din viața unui cuplu argentinian, pe care camera alege să-l urmărească într-o manieră aproape viscerală.
Dimineața debutează calm, firesc: cei doi se pregătesc de o nouă viață și, în drum spre semnarea contractului, merg la bancă de unde scot suma cash în dolari. Abia după ce îndeasă banii în borsete pe care le poartă pe sub haine, foarte aproape de piele, îi urmăm pe Lucia și Marcelo în prima scenă de exterior care ne dezvăluie un Buenos Aires în care chiar și un claxon sau atingerea unui străin, din întâmplare, pe stradă, te poate face să tresari. De altfel, portretul orașului și al societății argentiniene pe care Schnitman îl lasă să se întrezărească pe fundalul poveștii de cuplu, desfășurate mai mult în cadre de interior, este unul în care tensiunea, instabilitatea și violența îi sunt coordonate principale.
Evenimentul declanșator al incendiului de cuplu este vestea primită subit de la vânzător, care nu mai poate ajunge la întâlnire, amânând totul pentru a doua zi. Lucia și Marcelo se întorc frustrați în apartamentul închiriat cu toată grămada de bani pe care încearcă s-o ascundă prin casă. Tensiunea crește, iar în penumbra apartamentului ies la iveală bubele relației.
Urmează un carusel al emoțiilor, sentimentelor și furiilor reprimate, al reproșurilor care ies la suprafață. Numai că acestea nu se revarsă subit, ci sunt pândite de cameră. Fiecare grimasă, lacrimă sau gest neașteptat al personajelor acumulează tensiunea infernală a celor 24 de ore, care nu ar fi fost la fel de credibilă fără acești Pilar Gamboa (mai ales) și Juan Barberini, atât de firești în purtarea poverii crizei de cuplu. Scena în care aflăm ce-i trece prin minte cu adevărat Luciei (cea din cabinetul medicului) este un monolog fără cusur iar punctul forte al acestui portret de cuplu este obiectivitatea păstrată până la final.
Nu există o victimă și un călău în apartamentul și în existența Luciei și a lui Marcelo. Există doar degringolada adesea întâlnită în cuplurile de astăzi (mai ales în zona 30 – 40 de ani), care se zbat între modelul tradiționalist al generațiilor trecute și realitatea unui cotidian socio-aspirațional așezat, de cele mai multe ori, pe nisipuri mișcătoare.
Bine construit și jucat, filmul argentinian nu reușește totuși să fie deasupra bulgărescului Lecția / The Lesson, r. Kristina Grozeva, Petar Valchanov (premiu pentru regie și interpretare feminină la Cluj), care ar fi fost poate un câștigător mai pertinent al TIFF-ului 2015.