fbpx

Emanuel – Split

Situat în apropierea unor obiective turistice majore, precum portul oraşului Split şi celebrul palat al împăratului roman Diocleţian, hostelul Emanuel ocupă o clădire construită în anii ’30 ai secolului trecut, pe strada Tolstojeva, un imobil pe care Mila şi Toni Radan – investitorii – l-au găsit într-o stare aproape de ruină. După consolidare şi recompartimentare, călătorii au acum la dispoziţie 15 paturi, amplasate în două camere spaţioase, precum şi o generoasă zonă de socializare.

În elaborarea proiectului de amenajare, biroul Atom Design – cunoscut pentru activitatea sa în materie de branding şi identitate vizuală – a avut în vedere trei factori majori: specificul mediteraneean al zonei, necesitatea de a crea un spaţiu modern, în tendinţele actuale, şi numele hostelului – Emanuel, care în ebraică înseamnă „Dumnezeu fie cu noi” şi care imprimă locului o anumită dimensiune spirituală.

Obiectivul principal a fost ca Emanuel să le ofere oaspeţilor săi nu doar un spaţiu cu un nivel de confort mult mai ridicat în comparaţie cu cel al unui hostel tradiţional, ci să le şi spună o poveste despre istoria oraşului, într-o manieră contemporană, personalizată.

Primul lucru pe care îl observă cei care pătrund în lobby-ul hostelului este logoul, amplasat deasupra unui colaj foto inedit, care prelucrează peisaje urbane mai puţin cunoscute din Split. Este totodată o metodă de a surprinde (şi încuraja) caracterul vieţii de lângă Mediterana, unde cele mai multe activităţi se petrec în stradă, în spaţiile publice. Unele imagini se regăsesc în cele două mari dormitoare comune, cu paturi viu-colorate, concepute ca nişte capsule, echipate cu prize electrice şi lămpi pentru citit, ce asigură un anumit grad de intimitate şi confort pentru fiecare oaspete.

Stilul amenajării este unul eclectic şi aduce laolaltă linii şi forme contemporane – paturile şi scaunele, accesorii din anii ’50 şi ’60, dar şi elemente tradiţionale mediteraneene. În ceea ce priveşte cromatica, marea a reprezentat, din nou, principalul reper, dominante fiind tonurile de albastru, completate de portocaliu, galben şi verde.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0