fbpx

Enisala

Această destinaţie turistică pe care v-o propunem sună cel mai puţin româneşte din câte au ajuns pe lista scurtă. Ne-am gândit însă că exotismul numelui ar putea stârni curiozităţi latente şi incită la o lectură aplicată. Vom vedea.
La capătul drumului care trece prin Babadag şi duce către lacul Razim (şi care, dacă ţii cu tot dinadinsul, se bifurcă apoi către Sarichioi şi Jurilovca) se găseşte satul Enisala. Singurele diferenţe faţă de alte sate din zonă – bineînţeles, în afară de împrumutul numelui de la cetatea care se înalţă pe un pinten de deal la câteva sute de metri de aşezarea contemporană – ar fi Muzeul – Gospodărie ţărănească din centru şi pensiunea Safari Village din capăt.

Text: Bruno Andreşoiu

Aceasta din urmă este propunerea noastră pentru organizarea taberei, căci şansele să vă scoateţi ştecherul din priză sunt aici semnificativ mai mari decât altundeva. Liniştea de capăt de lume şi zgomotele de sat viu ajută neuronul urban să îşi refacă tenul şi musculatura obosite, în timp ce ospitalitatea caldă şi firească a gazdelor se ocupă de nevoile trupului. Ochiul care priveşte observă cum construcţiile şi amenajările pensiunii aduc omagiu eclectismului dobrogean, printr-un amestec pitoresc de culoare, materiale şi texturi cu influenţe diverse.

Enisala

Enisala

Aici stau fără să se certe stuful şi cărămida, piatra şi nuielele, culorile tari, lipoveneşti şi frescele florale de influenţă, probabil, bizantină, dacă nu foarte variată. Salonul otoman, un fel de trade mark al Taifasului bucureştean, alături de mini-muzeul de artă şi de cel de arheologie (populat cu artefacte găsite prin şi pe lângă curte cu ocazia variilor lucrări întreprinse) completează oferta unui sejur mai dens decât te-ai aştepta.

Enisala

Enisala

Enisala

Amplasarea pensiunii între lacurile Babadag şi Razim îşi pune însă decisiv amprenta asupra meniului, din care nu putem evita a cita măcar reţeta de Plachie de crap: „Burta de crap tăiată rondele, frecată cu sare, se pune pe grătar atât cât să capete culoare de dungi de grătar apoi se aşază într-o tavă adâncă care conţine ceapă, ardei gras tăiat mărunt, usturoi tocat mărunt, roşii opărite şi decojite, pătrunjel tocat mărunt, vin alb de butuc, sare şi condimente după gust. Se ţine la cuptor după ochi şi inspiraţie”.

Enisala

Sper că nu aţi crezut că va fi vorba numai despre o pensiune în acest deja remarcabil articol. Nici vorbă, promisiunea noastră era să acoperim o gamă ceva mai largă de nevoi şi dorinţe, dintre care cele ale minţii nu se află pe ultimul loc. Să luăm, prin urmare, puţină distanţă de mesele copioase şi paturile moi din Safari Village, ca să vedem ce se mai găseşte prin preajmă.

Pentru digestie, poate că o plimbare cu lotca pe canalele şi ghiolurile de sub cetatea Enisala n-ar fi chiar contraindicată şi, după siestă, dacă nu te sperie o plimbare de jumătate de oră, cetatea Enisala te aşteaptă cu resturile ei de ziduri bizantino-genovezo-otomane, dar şi o panoramă care te aşază în relaţie directă cu zeii care au proiectat locurile astea.

Enisala

Enisala

Despre cetate afli tot ce vrei să ştii, mai puţin lucruri certe, de pe net, aşa că nu insist. În satul omonim la marginea căruia zaci serile, se găseşte o reconstituire a unei gospodării tradiţionale de la începutul secolului XX. Casa lipovenească, bucătăria de vară, anexele gospodăreşti cu sculele vremii sunt bine restaurate şi de natură a trezi nostalgii vagi în sufletele celor care încă ştiu că există viaţă şi înainte de touch screen. Şi că va exista, poate, şi după.

Enisala

Excursiile cu barca pe Razim, cu posibile opriri (noi am făcut-o cândva, dar nu ştiu dacă e legal, deci n-am fost niciodată) pe insula Popina, cu speciile ei rare sau endemice de gâze şi păsăret, pe care de obicei nu le întâlneşti, merită o jumătate de zi. Asta dacă nu te rătăceşti pe canalele Dranov sau Dunavăţ care te duc direct în deltă şi poţi să te încurci la vreo ciorbă de peste şi un şaşlâc pe vreun grind. Nu mă refer, desigur, la pescari, că nu e specialitatea mea şi nu mă bag. Ei ştiu mult mai bine ce au de făcut în preajma apei.

Enisala

Enisala

De-aici încolo, treaba devine mai complicată, căci recomandările se adresează celor care n-au băut masiv cu o seară înainte şi pot încă utiliza un vehicul. La sud, se găseşte Jurilovca, un fost sat de pescari, astăzi mai mult şi totodată mai puţin decât atât. De-acolo însă se poate ajunge la Capul Doloşman, unde ruinele cetăţii Orgame/Argamum stau cocoţate pe pintenul de piatră care străjuia, ca şi Enisala, cândva marea, astăzi numai Razimul. Şi aici peisajul bate arheologia, căci dacă cea din urmă ar avea nevoie de puţină îngrijire, celălalt se bucură că românii nu prea au timp de asta şi nu-l bagă în seamă…

Tot mi se şopteşte în cască Babadag, Babadag, aşa că ajungem imediat şi acolo. Celor interesaţi de peisajul şi satele dobrogene, le-aş recomanda un mic ocol, trecând prin cele două Ceamurlii, Caugagia şi Slava Rusă, deşi drumul de-aici către Babadag e cam împuşcat, de nu s-or fi găsit nişte fonduri europene pentru reparaţii între timp, dar absolut senzaţional.

Enisala

Când l-am parcurs eu ultima oară nu era mai lat de o bandă şi-un pic (de asfalt cu gropi) care traversa pădurea, coroanele copacilor unindu-se în boltă deasupra lui şi vegetaţia mai măruntă cotropindu-l din toate părţile. De senzaţie! Aventuroşii pot devia puţin şi către satul Camena, excentric, pitit între dealurile de piatră, încă locuit în mare parte de machidoni se pare, deşi etniile colorate nu lipsesc şi au început să ocupe vechile „case bulgăreşti” pesemne abandonate sau vândute pe nimic de vechii lor proprietari. Slava Rusă, ca atâtea alte localităţi dobrogene, stă şi ea pe o urbe antică, Ibida pe numele ei, din care însă nu se mai vede mare lucru, în ciuda presupuselor eforturi arheologice în desfăşurare. Cine nu se teme de ciulini, măgari şi insecte poate risca o plimbare pe aşa-zisele ruine din marginea localităţii.

Să ajungem însă odată la Babadag, cândva important centru urban otoman, un soi de capitală militară a Dobrogei. „După un alt aflux anatolian de oguzi şi de tătari, în 1525, sosiţi de pe litoralul sudic al Marii Negre, Babadagul atinge maxima extensie în sec. 16-17, fiind principalul centru urban al Dobrogei. Temporar, din 1677, a fost mutată aici de la Silistra şi capitala sângeacului. La 1651, Evliya Celebi enumeră 11 schituri de dervişi, 3 mesgide, 3 seminarii, 20 şcoli, 8 hanuri, 3 hamame publice şi 70 private, 8 cafenele şi 390 de prăvălii. Spre sfârşitul secolului, oraşul avea 100 000 de locuitori şi nu mai puţin de 10 geamii. Dintre acestea mai subzistă doar una, printre cele mai vechi din Dobrogea.*” …Şi mai nimic din celelalte obiective enumerate, reciclate probabil de-a lungul timpului în case şi prăvălii şi mai recent în blocuri sinistre şi, poate, în niciodată utilizatul kombinat de zahăr. Geamia merită însă cu prisosinţă un popas. Monument istoric de clasa A, geamia Ali-Gazi Paşa, construită la începutul secolului XVII a avut şansa unor fonduri serioase pentru restaurare din Turcia, proiectele propriu-zise fiind realizate cu girul şi finanţarea Ministerului Culturii.

Enisala

Enisala

Situat mai hacana, nu trebuie ratat cu niciun chip mormântul lui Sari Saltac Dede, derviş misionar, un soi de sfânt, dacă noţiunea ar fi permisă în Islam, loc de pelerinaj pentru credincioşii musulmani, dar deschis oricărui călător interesat. Amănunte despre mormânt, geamie şi localitate sunt de găsit în textul arhitectului Cristian Brăcăcescu din „Geamii. Minarete pe cerul Dobrogei”.

Enisala

Înapoi către Enisala, cu încă un minim ocol către dreapta ar putea fi trecut pe răboj şi satul Visterna, unul neobişnuit şi atipic, un soi de sat de pescari aflat la munte. Deşi şi aici, casele tradiţionale, acoperite cu stuf, dispar rapid făcând loc unor alcătuiri bizare, amestec creativ de telenovelă şi mizerie balcanică. Cadrul natural e însă încă intact.

Enisala

Enisala

Pentru cine e dispus la mai mulţi kilometri, Dobrogea mai are încă o sumedenie de oferit, dar noi ne-am limitat la o rază de maximum 30 km, căci mai mult strică tihna şi taifasul obligatorii în asemenea locuri. Enjoy!

* Cristian Brăcăcescu, Geamii. Minarete pe cerul Dobrogei, igloomedia, 2012

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0