Epopeea blocului din Calea Victoriei nr. 122: Curtea lui Pherekyde sau Pasajul lui Simionescu?

14 octombrie 2025

Epopeea blocului din Calea Victoriei nr. 122: Curtea lui Pherekyde sau Pasajul lui Simionescu?

TEXT: arh. Mădălin Ghigeanu

Arealul ce înconjoară imobilul interbelic modernist din Calea Victoriei nr. 122 a ajuns una dintre cele mai animate zone ale Bucureștiului. A devenit un exemplu de gentrificare urbană, fiind, mai ales în perioada de weekend, un pol al unei comunități artistice regrupate spontan, fără vreo intervenție sau promovare oficială. Motivația este, evident, calitatea arhitecturală a unor proiecte interbelice inedite semnate de Tiberiu Niga, Horia Creangă sau Dumiru Vișan, toate având în comun particularitatea unor curți de lumină ce dau spațiului urban o intimitate pe care nu o regăsim niciodată în cartierele-dormitor postbelice. Paradoxul ca tocmai această necesitate de intimitate să genereze o nevoie de socializare (pentru cei cu un nivel intelectual ridicat) face obligatorie studierea mai atentă a psihologiei comunității în raport cu spațiul construit. Mai mult decât atât, cunoașterea acestor exemple de bună practică, a modului în care au fost concepute, a istoriei lor, dezbrăcate însă de confuzii și legende urbane fără suport istoric, devine un punct de reper al unei culturi elevate.

Operă a arhitectului Tiberiu Niga, autorizat în 1936, imobilul e cunoscut în spațiul online (și nu numai) ca Blocul Pherekyde, fără a avea (până acum) nici un argument istoric solid de atribuire, legătură, tangență cu personajul amintit. Botezat de către doamna arhitect Mariana Celac într-o lucrare[1] des menționată, titulatura și titlul de autor atribuit unui anume Pherekyde ajunge să se distribuie în masă în mediul online, devenind o adevarată legendă urbană, generând chiar și unele proiecte serioase, gen „Curtea lui Pherekyde”. Dosarul de autorizare însă (o adevărată comoară de informații)[2], spune cu totul altceva, și anume că dezvoltatorul acestui proiect, pe tot parcursul realizării sale, este omul de afaceri Cristu Simionescu, asociat cu soția sa, Maria Simionescu. Mai mult decât atât, la Naționalizare, în decretul 92/1950, Maria Simionescu va apărea expropriată de 25 apartamente, parte din acest imobil. Deci nicăieri, pe tot parcursul existenței clădirii, nu apare vreun Pherekyde (deși poate un argument va putea ieși cândva din dosare, lăsând totuși o portiță deschisă acestei legende urbane).

Mai mult decât atât, epopeea proiectului merită cunoscută, el fiind rezultatul efortului a nu mai puțin de 3 arhitecți importanți ai României interbelice. Proiectul a fost început în 1935 de către Constantin Iotzu, continuat și modificat în primăvara lui 1936 de către Constantin Pomponiu și, în final, reconstruit și refăcut complet din vara lui 1936, sub aspectul de astăzi, de către tânărul (pe atunci) arhitect Tiberiu Niga.

Personajul care a generat acest proiect este finanțistul Cristu (Cristache) Simionescu, secretar general la Ministerul de Finanțe, președintele comisiei de numiri și înaintări din acest minister, cenzor la Banca Națională, o persoană importantă în aparatul de stat. Un personaj bogat, cu mult tupeu (ce reiese din corespondența cu Primăria Capitalei), des atacat în periodicul de dreapta Porunca Vremii în 1936.

Pe terenul aflat într-o poziție extrem de favorabilă, la intersecția a două străzi, înainte de anul 1935 se afla un imobil parter cu două etaje, cu o arhitectură eclectică de început de secol. Primăria Capitalei făcuse deja demersurile pentru o aliniere a frontului la stradă pe Calea Victoriei, și toate imobilele noi trebuiau să se retragă la noul aliniament propus. Primul chemat de a modifica construcția existentă este arhitectul Constantin Iotzu.

1. Propunerea lui Constantin Iotzu – martie 1935

În martie 1935, arhitectul Constantin Iotzu depune o autorizație pentru Transformări radicale la clădirea existentă compusă din parter și două etaje, înălțarea unui al treilea etaj și a mansardei cu odăi pentru servitori care se vor socoti clădire nouă. Încă de la propunerea din 1935, imobilul avea două curți interioare de lumină și accese separate din Calea Victoriei și str. Piața Amzei. Din planul de situație rezultă că imobilul existent depășea cu 50 cm aliniamentul propus pe Calea Victoriei, iar colțul teșit către intersecție trebuia să fie mai retras, având o lungime de 5,00 m. Simionescu nu va respecta retragerile nici pe parcursul proiectului cu Iotzu și nici pe timpul colaborării cu Pomponiu, fapt care îi va atrage sancțiuni din partea primăriei. Fațada propusă de Iotzu accentuează colțul către intersecție, dar nu excelează prin calitatea arhitecturii. Partiul de arhitectură este destul de complicat, având două scări principale cu 3 apartamente generoase pe nivel. Către Calea Victoriei rezultau 2 apartamente de 5 camere, având dormitoarele la stradă și restul camerelor pe curtea de lumină. Pe latura către str. Piața Amzei rezulta un singur apartament de 5 camere, având pe colțul intersecției un living oval.

2. Propunerea lui Constantin Pomponiu – martie 1936

În martie 1936, la același dosar de autorizare (1 Galben 672/1935), apare soluția arhitectului Constantin Pomponiu prin care se cereau Transformări interioare la clădirea existentă, așezarea fațadei pe Calea Victoriei pe noua aliniere, suprapunerea etajului 3 și mansardă conform planurile depuse de către arh. C.Pomponiu. În propunerea de parter a lui Pomponiu apare soluția curții interioare cu accesul dinspre ambele străzi, apropriat în concept cu soluția pe care o vedem astăzi. Curtea interioară e denumită Pasajul Simionescu, având luminatoare peste subsol cu plăci Nevada. Parterul e complet ocupat de 6 spații comerciale, 2 dintre ele pe curtea interioară. Pe nivel curent, spațiul este organizat tot cu 2 scări principale având câte 4 apartamente pe nivel, câte 2 la fiecare scară. Fațada propusă de Pomponiu, din păcate, este lamentabilă, greu de definit stilistic, dar are șansa de a fi salvată, în final, de Niga. Calea Victoriei ar fi arătat mult mai rău cu blocul lui Pomponiu.

3. Propunerea finală, arh. Tiberiu Niga – mai 1936

În mai 1936, la același dosar de autorizare (1 Galben 672/1935), Tiberiu Niga depune un proiect complet diferit de cel al predecesorului, practicând un stil modernist de tip Art Deco, care, din fericire, rezolvă toate problemele șantierului. În pagina de autorizare se precizeză următoarele: Conform aprobării domnului Primar despre lucrarea 8037/1936, după planurile aprobate, corectate cu cerneală, semnate de arh. T.Niga, o clădire subsol, parter, 3 etaje și mansardă. Clădirea veche se dărâmă, cea nouă așezându-se pe aliniere. Va desființa servitutea de vedere din curțile de ventilație–mansardă. Se va mări numărul closetelor în prăvălii cu cel puțin două. Înățimea 20,20m. Între timp lucrurile se precipitaseră, întrucât dezvoltatorul începuse construcția pe limita veche de proprietate, deși fusese atenționat de nenumărate ori să respecte limitele la Calea Victoriei. Inspecția decide în final demolarea zidului construit în afara aliniamentului și se procedează la demolarea parțială. În timpul lucrărilor, planșeele se prăbușesc și, practic, tot ce se construise anterior se demolează complet. Simionescu calculează niște daune de 1 800 000 lei din partea primăriei și dă primăria în judecată. Surprinzător, câștigă în instanță o despăgubire de 700 000 lei, pe care primăria o va achita integral.

WhatsApp Image 2025-10-15 at 15.39.18 (1)

WhatsApp Image 2025-10-15 at 15.39.18 (2)

WhatsApp Image 2025-10-15 at 15.39.18 (3)

WhatsApp Image 2025-10-15 at 15.39.17 (1)

Arhitectul Tiberiu Niga

Soluția lui Tiberiu Niga cu două curți de lumină excelează prin 3 lucruri, din punctul meu de vedere. În primul rând este o schimbare totală de paradigmă la discursul fațadei, printr-un coerent stil modernist Art Deco, care se integrează perfect în geometria locului.

În al doilea rând, la nivel de partiu de arhitectură, reușește să evite amplasarea camerelor importante pe curtea mare de lumină, cu excepția a numai două sufragerii (locuri de luat masa), mărite consistent față de predecesorii. Parterul păstrează cele 6 spații comerciale, din care 2 la interior, ca în proiectul lui Pomponiu. Nivelul curent e organizat cu 4 apartamente de mari dimensiuni (4 și 5 camere) adiacente la o singură scară, monumentală. Scara de serviciu, amplasată în diagonală față de cea principală, deservește doar camerele pentru servitori și accesul secundar către bucătării. Un concept absolut excepțional al tânărului Niga (absolvent de doar 6 ani), la mare distanță față de doi arhitecți consacrați. Nu pot să ascund, însă, surpriza de a descoperi că, în spațiul de pe colțul intersecției (cap de perspectivă), frumos marcat de un amplu portal vitrat, întotdeauna crezând că în spate se află scara blocului, în realitate se ascunde un generos salon pentagonal, simetric.

În al treilea rând, axul de simetrie inventat, ce străbate toată compoziția, pornind din colțul de către intersecție până în spatele terenului, rezolvă toată compoziția ansamblului, inclusiv curtea mare de lumină devenită acum piesă importantă. Simetria disimulată e una dintre „delicatesele” pe care le întâlnim doar la operele unor maeștri consacrați.

Revenit în atenția generală în urma reabilitării fațadelor, proces demarat, însă, de asociația de locatari, și nicidecum de primărie, așa cum ne-am fi așteptat, Blocul Simionescu ridică unele semne de întrebare. În acest proiect, Tiberiu Niga nu a avut șansa de a colabora cu vărul său, inginerul structurist Abraham, așa cum a reușit la blocul Manicatide, unde a putut realiza, poate, printre primele proiecte cu sistem structural de diafragme cu dală groasă. Privind planul de nivel curent, dispoziția stâlpilor de rezistență (generată și de forma terenului), din păcate e poziționată cam cu „pușca cu alice” și aceștia par subdimensionați. Sincer, nu prea cred că imobilul ar trebui lăsat fără o consolidare serioasă, mai ales că este un corp de capăt. În acest caz, doar o intervenție la fațade (justificată numai pentru a evita accidentele inevitabile de pe stradă), pare cam pripită și necesită o revenire ulterioară. Evident, cu alte costuri.

[1] Mariana Celac, Octavian Carabela, Marius Marcu-Lăpădat, București arhitectură și modernitate, un ghid adnotat, editura Simetria, 2005, pag. 62

[2] Dosar I Galben, nr.672/1935 – Proprietatea Cristu Simionescu, Calea Victoriei nr 122, arhiva PMB

Tag-uri:

Epopeea blocului din Calea Victoriei nr. 122: Curtea lui Pherekyde sau Pasajul lui Simionescu?

Tag-uri:

NE GĂSEȘTI ȘI AICI