„Epoque” of interior design

Inspiraţia formală este, în mod asumat, arhitectura neoromânească a epocii din preajma lui 1900 şi până la al doilea război. Nu am dorit însă nicio secundă să facem o pastişă istoricistă, copiind modele, ci să oferim o interpretare contemporană a unui stil istoric care miza (la modă pe-atunci) pe un specific naţional. Nu latura naţională a neoromânescului ne-a interesat neapărat aici (deşi aceasta a jucat un rol în decizia stilistică prin componenta interesului turistic), ci mai degrabă sensibilitatea şi interesul faţă de anumite forme, materiale şi atmosferă.

Plecând de la constatările fondatoare ale primei idei, am păstrat noţiunea de coexistenţă şi am încercat să dezvoltăm un discurs de design interior care să îmbine elemente de limbaj cu parfum istoric cu unele explicit moderne, atât în ceea ce înseamnă materialele, cât şi tehnicile de lucru. Aşa se explică lemnul masiv cu decoraţie relativ tradiţională, coloanele şi arcele care au modificat radical aspectul camerelor. Aceste elemente se află însă mereu în combinaţie cu unele actuale – mdf alb cu frezări decorative la mobilier, tăblii de uşă cu acelaşi tratament, corpuri de iluminat din corian frezat, precum şi cu toate celelalte inevitabile elemente ale confortului contemporan a căror prezenţă nu poate fi eludată: plasme, sisteme sanitare şi de condiţionare a aerului etc. (arh. Bruno Andreşoiu)