fbpx

Europa Nostra. Apel către Parlamentul României

Principala organizaţie Europeană a patrimoniului, Europa Nostra, şi-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la proiectul de lege care ar permite unei companii canadiene să creeze cea mai mare mină de aur de suprafaţă din Europa în Roşia Montană.

Foto: Virgil Apostol, Ştefan Bâlici

Într-o scrisoare adresată parlamentarilor români, partenerul societăţii civile a Uniunii Europene, Consiliului Europei şi UNESCO, a avertizat in privinţa impactului negativ anticipat al proiectului asupra patrimoniului cultural şi a mediului şi a solicitat un plan alternativ şi durabil de dezvoltare pentru regiune. Europa Nostra, împreună cu Institutul Băncii Europene de Investiţii au listat Roşia Montană drept una dintre Cele mai Periclitate 7 Situri şi Monumente din Europa în luna iunie. Proiectul de lege propus de Guvernul român în luna august a stârnit un val de demonstraţii în întreaga ţară. Parlamentul român este aşteptat să voteze pe acesta în noiembrie.

„Europa Nostra a transmis fiecărui membru al Parlamentului României profunda sa îngrijorare cu privire la proiectul de lege referitor la Roşia Montană. Legislaţia planificată conţine prevederi care constituie un precedent periculos pentru România, întrucât încalcă unele dintre principiile de bază ale drepturilor omului, ale statului de drept şi ale separaţiei puterilor în stat, care fac parte din nucleul valorilor protejate şi promovate de Constituţia României şi, de asemenea, de Uniunea Europeană, prin tratate care au fost ratificate de România,” afirmă Denis de Kergorlay, Preşedintele Executiv al Europa Nostra. „Mai precis, acest proiect de lege conferă puteri pentru o companie privată care îi permit acesteia sa treacă peste legile naţionale din România, inclusiv Legea privind protecţia patrimoniului cultural, pentru a elimina drepturile unor proprietari privaţi, şi chiar să circumscrie puterea judiciară”, adaugă acesta.

Proiectul de lege, anunţat de Guvern la sfârşitul lunii august, a provocat proteste larg răspândite în România şi întreaga lume. „Proiectul minier, aşa cum este promovat de Roşia Montană Gold Corporation, conţine riscuri pentru mediu şi pentru patrimoniului cultural şi ameninţă încrederea între cetăţeni şi autorităţile publice. Aprobarea propunerii legislative, prin urmare, ar putea avea consecinţe pe termen lung pentru democraţie şi coeziunea socială în România,” subliniază Denis de Kergorlay.

Europa Nostra a cerut parlamentarilor români să înceapă o discuţie reală şi aprofundată privind o soluţie alternativă şi durabilă pentru Roşia Montană. „Un astfel de plan de dezvoltare nu numai că ar proteja şi promova patrimoniul cultural şi natural unic al zonei (care include 150 de km de galerii romane şi pre-romane, artefacte arheologice şi aşezări martore ale unui stil de viaţă tradiţional şi industrial neîntrerupt), dar aduce, de asemenea, locuri de muncă pe termen lung în regiune prin promovarea turismului durabil, agricultura organică şi alte activităţi bazate pe economia din plan local,” argumentează John Sell, Vice-Preşedinte Executiv al Europa Nostra.

„Europa Nostra rămâne încrezătoare că prin fondurile structurale ale Uniunii Europene, aflate în prezent în discuţie pentru perioada 2014-2020, autorităţile române vor putea defini un plan alternativ pentru dezvoltarea Roşiei Montane, care va fi sustenabil, va respecta mediul, cultura şi patrimoniul şi care va corespunde cu acordul deplin al cetăţenilor din România,” subliniază el.

În urma mai multor ani de campanie, Europa Nostra a inclus peisajul minier istoric de la Roşia Montană, în prima listă a celor ‘7 Most Endangered’ monumente şi situri din Europa, un program lansat în 2013, împreună cu Institutul Băncii Europene de Investiţii, în calitate de partener fondator, şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în calitate de partener asociat. O delegaţie formată din experţi financiari şi de patrimoniu de cel mai înalt nivel vor vizita România în următoarele luni. „Aşteptăm cu nerăbdare să ne întâlnim cu reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului român pentru a discuta un plan de dezvoltare pe termen lung pentru Roşia Montană,” conchide preşedintele executiv al Europa Nostra.

Europa Nostra – Vocea patrimoniului cultural în Europa – reprezintă o mişcare în creştere a cetăţenilor pentru salvgardarea patrimoniului cultural şi natural al Europei. Cu vasta sa reţea pan-europeană de membri (organizaţii şi persoane fizice), colaboratori şi parteneri, Europa Nostra face un lobby influent pentru patrimoniul cultural. Militează pentru salvarea monumentelor, siturilor şi peisajelor pe cale de dispariţie din Europa. Ea încearcă să influenţeze politicile europene şi naţionale legate de patrimoniu. Aceasta celebrează excelenţa prin sistemul propriu de premiere condus în parteneriat cu Comisia Europeană. În 2013, Europa Nostra îşi sărbătoreşte aniversarea a 50 de ani. Plácido Domingo, cântăreţul şi dirijorul de operă de renume mondial, este Preşedintele Europa Nostra.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0