Extinderea Muzeului de Artă Contemporană din Lille
Extinderea muzeului de artă al oraşului Lille este o entitate continuă, organică, sub formă de noi galerii adăugate muzeului (declarat monument istoric) lui Roland Simounet, deschis în 1983. Înconjurând laturile de nord şi est ale construcţiei existente, cele cinci galerii-evantai, dedicate exclusiv colecţiei Art brut (un program cu totul nou, „o formă de artă pentru care nu s-a construit încă un muzeu”, după cum afirmă chiar arhitecta), se strâng în jurul unui punct central care adăposteşte cafeneaua-restaurant şi un patio care face legătura cu auditoriumul şi magazinul de carte al muzeului.
Muzeul metropolitan Lille, dedicat artei moderne, contemporane şi „brute” (termenul de Art brut îi aparţine pictorului Jean Dubuffet, el desemnând astfel arta din afara graniţelor „oficiale”, academice, în special lucrări realizate de bolnavi internaţi în ospicii), se află într-un parc urban din noul oraş Villeneuve d’Ascq, situat la 10 km de Lille. Având o strânsă legătură cu peisajul înconjurător, deschizându-se către el şi urmărindu-i curbele de nivel, galeriile sculpturale realizate de Manuelle Gautrand (în urma concursului de arhitectură câştigat în 2002) au forma unui traseu care dezvăluie gradual operele de artă; parţial introvertite, pentru a diminua lumina naturală, cele cinci aripi ale evantaiului se deschid către parc prin intermediul unor suprafeţe vitrate generoase. Dedicat exclusiv colecţiei de peste 3 500 de piese Art brut, spaţiul este sinuos, fluid, contrastând la nivel formal cu structura ortogonală, clară, din cadre de beton armat îmbrăcate în cărămidă, a lui Simounet. La nivel de ansamblu însă, proporţiile vechiului şi ale noului se completează, astfel încât proiectul semnat Manuelle Gautrand poate fi considerat „a cincea faţadă” a muzeului.
Zugrăvelile albe şi betonul gri sunt omniprezente. Cei 3 200 de metri pătraţi ai extinderii sunt îmbrăcaţi în beton turnat in situ, în cofraje de lemn (uşor de adaptat numeroaselor unghiuri şi pante ale proiectului de ahitectură). Motivul decorativ biomorfic apare fie sub forma unor decupaje în ecranele de beton (ecrane care acţionează asemenea unor brise soleils pentru generoasele suprafeţe vitrate), fie sub forma unor zone de emboss pe pereţii plini. Desenul se continuă fără nicio diferenţiere (în afară de rosturi minimale între panouri) între plin şi gol, asemenea unei plase aruncate peste întreaga construcţie.
Pentru „dantelăria” ecranelor prefabricate (de doar 9 cm grosime), suspendate asemenea unei draperii în faţa geamurilor, diminuând intensitatea luminii, dar lăsând vizitatorul să se bucure de frumuseţea parcului, s-au folosit betoane speciale, respectiv beton fibros ultraperformant (UPFC) şi Ductal (pentru îmbinarea panourilor, dar şi pentru uşile groase de doar cm, în care se regăseşte acelaşi pattern decorativ al ansamblului). Embossul a fost realizat asemenea unui stencil enorm: o membrană de poliester, printată cu desenul 1:1 al peretelui, a fost folosită pe post de şablon pentru aşezarea unor piese din placaj izolat cu un strat poliuretanic, care au lăsat în betonul turnat un desen organic, de 3 cm adâncime.
