F.R.E.E. experiment cultural Tălmaciu

Din 21 iunie până în 14 iulie are loc în fabrica Românofir din Tălmaciu un experiment cultural de excepție. La inițiativa Domnului Lotrean, Director Românofir, și pentru a atrage atenția asupra fabricii, a orașului și a problemelor cu care se confruntă are loc F.R.E.E. (France.Roumanie.Europe.Ensemble) un proiect cultural cu o serie de declinări.
Un cuplu de artiști francezi – Laurent Schuh și Natalie Soledad – au mobilizat cu mijloace simple, puțin costisitoare, un număr mare de artiști și oameni de cultură locali și internaționali. Astfel în incinta fabricii și a sălii de spectacole au loc vizionări de filme, performanțe teatrale, expoziții, mese rotunde, prelegeri literare și concerte deschise publicului larg, în mod gratuit.
În viziunea organizatorilor și a participanților, această serie de evenimente culturale sădește semințe de idei și inițiative ce vor germina în viitor. Le urăm succes.

img_2672

Trecut
Localitatea Tălmaciu este situată lângă Sibiu, la granița dintre ceea ce până la Primul Război Mondial s-au numit Regatul României și Transilvania Imperiului Habsburgic. După încheierea Primului Război Mondial, urmat de Marea Unire, România s-a aflat în situația de a avea o armată cu trei uniforme: românești, habsburgice și rusești. Printre prioritățile economice, dar și sociale și psihologice create de unificare a fost și producerea unei uniforme unice corespunzătoare noii situații istorice. Astfel, industria textilă din zona Sibiului a cunoscut un avânt deosebit.

img_2641

Straturi de istorie
Pe lângă cea de la Cisnădie, la Tălmaciu ia naștere în 1920 o fabrică de postav pe locul unei mori dezafectate. Rolul central în fabrică l-a jucat un vechi canal de apă construit în secolul XIII de călugării cistercieni. Acest ordin religios a existat între 1179 și 1474 în mai multe mănăstiri-cetăți din împrejurimi. Ele au contribuit la apărarea sudului Transilvaniei și la dezvoltarea economică și culturală în regiune.
Specializați în construcții hidrotehnice, călugării au folosit terenul din Tălmaci care era lipsit de valoare agricolă pentru sistematizarea râului Sadu și construirea canalului pentru o moară. Mai târziu, calitatea apei „moale”, cu o concentrație redusă de calciu și magneziu, s-a dovedit a fi adecvată pentru vopsirea textilelor.
În 1923, fabrica de postav este cumpărată și perfecționată de un industriaș și om politic german de succes, Carl Christian Mez, care poseda deja fabrici de textile în Germania și Cehia. Deviza sa a fost „Oamenii înaintea capitalului și a mașinilor”.
În 1929, fabrica este din nou cumpărată de o firmă scoțiană – J&P Coats.

img_2630

Modernizare
Refăcută între 1935-1937 după cele mai moderne standarde ale vremii, fabrica de textile primește denumirea de „Românofir”. Renovarea parcului industrial este derulată de „Întreprinderile Tiberiu Eremia”, un renumit inginer constructor al vremii.
Pe lângă hale industriale noi pentru fire răsucite, o vopsitorie și o nouă filatură se mai construiesc locuințe pentru muncitori, cantine, terenuri de sport, sală de popice, ștrand cu bazin de înot, o stație de pre-epurare a apei, o centrală termică, un dispensar modern cu o arhitectură deosebită, grădini terasate de legume și fructe pentru consum intern, o stație de pompieri (bumbacul este ușor inflamabil) și alte amenajări.
La încheierea lucrărilor, Emil Fischer, renumit fotograf din regiune, a fost comisionat pentru a imortaliza într-un album întregul complex industrial. Albumul se află în arhiva fabricii.

img_2690

Schimbarea proprietății
În 1948, „Românofir” este naționalizată și primește numele de „Firul Roșu”. Din fericire pentru localitate, în perioada care urmează industria textilă primește un impuls puternic și activitatea fabricii se triplează. Se construiesc două cămine, un club, o sală de spectacole și noi clădiri administrative. Din păcate, dispensarul este transformat în poartă de control la intrare și ieșire. Astfel, se pierde singura construcție din oraș cu valoare de monument arhitectural. În perioada 1970-1989, fabrica are până la 3.000 de angajați.

img_2653

Decăderea
La scurt timp după căderea comunismului fabrica își pierde, din nefericire, piețele de desfacere. Filatura, ca sector de industrie primară, își valorifica produsele în sectorul secundar – țesăturile și terțiar – confecțiile.
În timpul comunismului, de vânzările fabricii se ocupau centralele și ministerele specializate. În deceniul ’90, lanțul de fabricație și producție se dereglează și dezintegrează, populația sărăcește și apar mărfurile „second hand”.
Industria textilă a Europei este în mare parte abandonată sau transferată în zone geografice cu mână de lucru ieftină. Firmele care vin în România tot pentru acest motiv nu se angajează într-un circuit economic susținut care să stimuleze întregul lanț industrial textil.
Pe plan internațional există o tendință politică paradoxală de a sacrifica producătorii care acoperă necesitățile umane de prim ordin: hrana și îmbrăcămintea. Agricultorii și lucrătorii industriei textile au, cam peste tot, salarii scăzute.

Sindromul „shrinking city”
Orașul Tălmaciu figurează astăzi printre primele 10 orașe din țară care se micșorează îngrijorător, procesul fiind numit de specialiști „shrinking city”. Reducerea populației depășește 50%, iar scăderea este alarmantă: de la 12.000 de locuitori au rămas, în prezent, numai 6.000.
În fabrica Românofir (fostă Firul Roșu) mai lucrează doar 80 de persoane. Conform Directorului Fabricii, domnul Tică Lotrean, numai un program de regenerare urbană implementat urgent și gândit eficient poate salva acest micro-oraș de la declin. Domnia sa deține o funcție și în consiliul local al primăriei. În dubla sa calitate se implică trup și suflet în reanimarea substanței urbane a localității.

Amalgamare
Pentru moment, spațiile nefolosite ale fabricii sunt închiriate altor întreprinderi. În plus, directorul a avut inițiativa de a pune la dispoziție diverse încăperi din clădirea de la intrarea în fabrică pentru activități start-up. Astfel, în spațiul fabricii a luat naștere un coafor pentru o lucrătoare care înainte își primea clienții acasă și încasa veniturile la negru. În noul spațiu lucrează oficial și poate acomoda mai mulți clienți.
În celelalte încăperi funcționează un magazin de birotică, unul alimentar, unul de îmbrăcăminte și o sală de jocuri electrice.

Potențial verde
Domnul Lotrean consideră că este nevoie de creativitate și angajament pentru a transforma zona adiacentă canalului secular din imedita proximitate a fabricii într-un plămân al orașului. În prezent, el este mărginit pe alocuri de cotețe, garaje sau locuințe care deversează gunoaie. Malurile canalului pot fi transformate într-un parc. Acesta este necesar pentru că în alte părți ale orașului s-a betonat exagerat, s-a construit haotic fără spații verzi și zone de recreere.

img_2584

img_2587

Implicare și participare
Tot la inițiativa Domnului Lotrean sunt în curs de organizare o asociație pentru înfrumusețarea orașului și un proiect de bugetare participativă pentru ca cetățenii să-și realizeze direct propriile proiecte. Domnul Director mai propune amenajarea unui centru de turism artizanal unde diverși creatori locali pot veni și lucra în ateliere de broderie, țesătură sau vopsitorie cu produse naturale. De asemenea, se pot organiza ateliere de lucru pentru turiști.

img_2801

Arie metropolitană culturală
O altă propunere la o scară mai largă ar fi crearea unui plan de urbanism general în care Sibiul să fuzioneze cu orașele adiacente într-un ansamblu care să avantajeze toți participanții. Este vorba de o coordonare regională pentru un grad optim de centralizare și descentralizare. De exemplu, organizarea unei rețele eficiente de transport public interurban. Locuitorii din împrejurimi ar putea călători în Sibiu pentru a munci, învăța sau consuma, dar ar continua să locuiască în orașul propriu și ar evita aglomerarea excesivă a Sibiului. Producătorii de legume și fructe și-ar putea furniza produsele. Festivalurile din Sibiu ar putea include alte zone pitorești din regiune în circuitul lor.