Fara tipare

Este dificil să redai exact în cuvinte când, cum şi de ce reuşeşte o locuinţă să depăşească anumite tipare pentru a da naştere unui discurs extrem de personal şi de puternic. Poţi însă să descrii, propunând lecturi…

Text: Viorica Buică
Foto: Şerban Bonciocat

Apartamentul situat într-un ansamblu din zona de nord a Bucureştiului este unul cu dublă personalitate. Cele două feţe ale sale se succed discret, aproape fără a interacţiona: una spectaculară, teatrală, rafinat compusă şi cealaltă mai aşezată, mai domestică, mai puţin extravagantă. Detaliile atent urmărite şi rezolvate reuşesc să păstreze coerenţa întregului discurs, ineditul amenajării venind şi din această bidimensionalitate funcţională şi stilistică.

Spaţiul generos al apartamentului le-a permis arhitecţilor să intervină liber pentru a dinamiza interioarele şi pentru a le modela în spiritul fluidităţii. Astfel, acolo unde s-a putut, structurile iniţiale au fost modificate şi, pentru a amplifica senzaţia de spaţialitate, albul a fost exploatat la maximum.

Din holul mărit, un liniştit spaţiu de trecere, se deschid cele două mari „compartimente” ale apartamentului: în dreapta, o compoziţie organică, neobişnuită, alcătuită dintr-un spaţiu de zi şi un dormitor special, în stânga, cele două dormitoare simple către care conduce un culoar îngust; cumva la mijloc, bucătăria, un loc dispus în adâncime, utilat cu cea mai performantă aparatură.

Este clar că punctul-forte al amenajării îl constituie spaţiul neconvenţional, expresie a unei nestăvilite şi sofisticate „joie de vivre”. Aici nimic nu este întâmplător, totul dialoghează în nesfârşite scenarii care iau naştere sub oblăduirea luminii. În spiritul unui meta-discurs, arhitecţii au hotărât să dirijeze prin orice mijloace privirea către ceea ce am putea numi esenţa unui spaţiu teatral, sugerând continuu un soi de artificialitate preţioasă. Astfel, în spaţiul de zi, au fost folosite aproape exclusiv liniile drepte, cele mai multe transformate în linii de forţă ce conduc către alveola delimitată de nişte simpli pereţi de sticlă, un loc special unde tronează un uriaş pat rotund din piele, vegheat de platforma pe care se află jacuzzi-ul.

Dezinhibat, acest spaţiu poate şoca prin modul în care reuşeşte să amestece o simplitate aproape austeră cu opulenţa conceptuală a unui loc destinat a se expune, a se re-inventa permanent. Livingul care se deschide dincolo de uşa din sticlă sablată (ce poate separa opţional acest spaţiu de restul apartamentului) se dovedeşte extrem de elegant şi, în esenţă, relaxant, în compoziţiile sale stilistice şi cromatice. O confortabilă canapea, o măsuţă joasă, un scaun şi o lampă cu forme organice, o structură de mobilier lacată alb, aproape pierdută în imensitatea, şi ea albă, a peretelui. Nu avem de-a face cu un spaţiu care se umple cu obiecte, ci mai degrabă cu unul care vrea să potenţeze, prin goluri, calităţile intrinseci ale interioarelor.

Soluţia găsită pentru a da viaţă pieselor de mobilier este una ce ţine cont de culoare şi lumină. Pe fundalul liniştitor al albului, negrul, sobru, elegant, greu, se întâlneşte permanent cu roşul, energic, pasional, exuberant (placa de ardezie de pe peretele canapelei, pusă în valoare de spoturile ce o „dublează”; plafonul minimal, puţin retras şi accentuat de suprafaţa de mochetă roşie; aceeaşi mochetă care porneşte perpendicular din living pentru a ajunge până pe peretele ce veghează în dormitor patul etc.). Un rol important îl joacă draperiile şi perdelele, din materiale grele ale căror texturi apar potenţate în lumina spoturilor. Aceste elemente, într-o combinaţie dinamică de alb şi roşu, te introduc într-o atmosferă teatrală care s-a vrut cel mai bine exprimată de spaţiul dormitorului. Aici, oglinzile, esenţiale simboluri baroce, ar fi trebuit să creeze nesfârşite şi surprinzătoare puneri în scenă. Şi iată cum devine necesară o precizare: privind foate atent puncte izolate ale amenajării, descoperi adeseori neconcordanţe între planul arhitecţilor şi detaliile de finisare şi de execuţie. Neglijenţa – care uneori pare chiar voită – a constructorului a transformat, câteodată cu rezultate care schimbă fundamental conceptul iniţial, un plan de amenajare gândit până la cel mai mic detaliu. În acest sens, dormitorul special a avut cel mai mult de suferit: două dintre cele trei oglinzi prevăzute au fost eliminate de către constructor fără alt motiv decât simplificarea execuţiei, rămânând doar cea circulară de deasupra patului (a cărei ramă a fost de asemenea modificată). Platforma patului circular a fost realizată altfel decât planul şi astfel patul a fost amplasat necorespunzător. De asemenea, rampa de urcare spre platforma jacuzzi-ului ar fi trebuit să fie din lemn lacat alb, iar în final a ajuns să fie realizată din ardezie etc. Este dezamăgitor faptul că lipsa de profesionalism a multora dintre constructori împiedică crearea unor interioare aşa cum şi le-au imaginat şi cum le-au proiectat arhitecţii.
Ceea ce leagă această componentă spaţială a apartamentului de cealaltă mai tradiţională sunt anumite preferinţe stilistice (mobilierul distins: o altă confortabilă canapea, un elegant pat din piele neagră, dulapul cu oglinzi) şi mai ales roşul care se regăseşte, în diverse combinaţii, în fiecare încăpere.

Întreaga amenajare căpătă strălucire şi se transformă permanent datorită luminii de care beneficiază din plin: fiecare cameră se deschide generos spre exterior, lumina naturală sculptând continuu noi forme, iar sistemele de iluminat alcătuiesc un veritabil „arsenal” de modelare a spaţiului.