fbpx


White November igloo

Felinarul

Text: Réka Ţugui
Foto: Şerban Bonciocat

Situată într-un ţesut urban conturat în timpul secolului al XIV-lea, clădirea are o istorie destul de incertă din mai multe motive: atât caracterul ei modest, lipsit de elemente decorative sau detalii tehnice speciale, cât şi lipsa informaţiilor de arhivă au făcut datarea precisă practic imposibilă. La toate acestea se adaugă şi intervenţiile brutale asupra casei – înlocuirea şarpantei, decaparea tencuielii interioare, demontarea planşeelor şi spargerea unor pereţi – petrecute înainte de intervenţia coordonată de arhitectul L.A. Găvozdea. Cert este însă că imobilul exista deja în 1875, după cum atestă planul cadastral realizat în acelaşi an. Mai mult, pornind de la evoluţia întregii zone, se presupune că locuinţa dinspre stradă – actualul restaurant – datează dintr-un interval nu mai vechi de mijlocul secolului al XVII-lea şi nu mai nou de sfârşitul celui care l-a urmat.

După cum demonstrează planul şi elevaţia clădirii, edificarea s-a petrecut în mai multe etape. Încăperea de la stradă şi holul de acces au fost construite fără subsol, ceea ce provoacă ipoteza ocupării într-o perioadă mai veche de către un proprietar mai modest, în timp ce spaţiile din spate sunt dispuse peste o pivniţă boltită în plin cintru, fapt asociat mai degrabă cu efortul unei familii ale cărei posibilităţi au evoluat în timp. Ulterior, la limita secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, clădirea a beneficiat de o extindere în formă de U pe limitele laterale spate şi posterioară ale parcelei.

În primăvara anului 2007, proprietarii casei, Iulian Ioan Armie şi Heilean Sinead Rosenstock-Armie au decis transformarea ei într-un restaurant. În momentul respectiv nu deţineau decât locuinţa dinspre stradă, partea din spate în formă de U, cea care urma să adăpostească hostelul, intrând în posesia lor într-o etapă ulterioară. În urma unei prime colaborări nereuşite cu un arhitect local, în luna iulie a aceluiaşi an au apelat la serviciile arhitectului L.A. Găvozdea, care a refăcut proiectul conform bunelor practici de restaurare. „În contextul de atunci, am decis să fac proiectul pro bono, contra promisiunii că vom face împreună tot posibilul să păstrăm cât mai mult din substanţa autentică a clădirii”, declară arhitectul.

Punctul de plecare a fost întocmirea releveului cu marcarea zidurilor sparte, planşeelor desfăcute, grinzilor căzute etc., proiectarea propriu-zisă începând practic concomitent cu şantierul. Lucrările au evoluat lent din pricina lipsei temporare de fonduri, a inexistenţei meşterilor calificaţi în conservarea patrimoniului, dar mai ales datorită exigenţei proprietarilor cu privire la detalii.

Utilizatea materialelor şi tehnicilor tradiţionale au jucat un rol hotărâtor în realizarea acestui proiect, dar pentru asta, în lipsa meşterilor capabili, proprietarul casei a fost nevoit să ajungă zidar, instalator, restaurator de tâmplărie, înscriindu-se la un moment dat chiar şi la un curs de specializare în conservarea zidăriilor istorice. Pe de altă parte, intervenţiile noi, printre care grupul sanitar al restaurantului, scara de acces la mansardă şi subsol sau pasarela de deasupra barului, poartă pecetea contemporaneităţii, materialele moderne fiind alese totuşi în aşa fel încât să nu intre în contrast agresiv cu substanţa autentică a clădirii.

În ceea ce priveşte partea de amenajări interioare, aceasta a fost rezultatul unor date de temă, căci proprietarii aveau deja o colecţie impresionantă de piese de mobilier şi obiecte decorative. Provocarea a constat în găsirea unui mod de combinare armonios, precum şi a unor soluţii de completare reuşită cu elemente noi. Modificările majore de adaptare la noua funcţiune sunt vizibile prin materialele contemporane şi tratarea simplă, fără ornamente, pentru a evita orice risc de pastişă. Tratarea minimală a elementelor noi se observă la realizarea străpungerii de acces la bar, fără ancadrament sau vreo tratare specială a muchiilor, omiterea glafurilor interioare la goluri noi, lăsarea aparentă a subturnărilor necesare structural la coborârea spre subsol etc. Suprimarea planşeului din spaţiul central a permis crearea unor relaţii vizuale inedite între saloanele de la diferite niveluri, comunicarea cu spaţiile adiacente făcând din şederea în fiecare loc o experienţă distinctă.

Într-un moment în care majoritatea clădirilor istorice beneficiază cel mult de o simplă zugrăveală, şi asta în cazurile fericite, iniţiative private precum cea din Sibiu, în care colaborarea dintre un arhitect responsabil şi un beneficiar conştient de valoarea proprietăţii sale contribuie semnificativ la păstrarea moştenirii culturale a trecutului, trebuie să acţioneze cu rol de exemplu.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0