fbpx

Femei în arhitectură. Oana Stănescu: „Rolul imaginației, al creativității este de a mișca lucruri înainte, pentru că întotdeauna e loc de mai bine.”

Portrait Stanescu

INTERVIU REALIZAT DE: Anda Zota PORTET: courtesy of Oana Stănescu

Perioada postmodernă a adus cu sine un fel de respect pentru arhitectura efemeră, facilă, care câștigă rapid popularitate. Pentru arhitecții noii generații, precum Oana Stănescu, practica arhitecturii contemporane încă atrage cu sine o parte prea considerabilă a acestui bagaj transgenerațional. Oana are o experiență greu de egalat. A colaborat cu nume rezonante în arhitectură și design, de la SANAA la Herzog & de Meuron, la MoMa, Nike, Kanye West și Virgil Abloh. A predat la Architectural Association (AA), Columbia University, iar acum este profesor la MIT, unde studio-ul de proiectare se numește „Blueprints of Justice” și Harvard’s Graduate School of Design, unde vorbește despre „Non-Professional Practice”.

Am ascultat în repetate rânduri prelegerile ei, chiar la modul literar, încă o dată și încă o dată, complet fascinată de modul articulat în care își exprimă ideile, de cât de inovatoare și necesare sunt conceptele pe care le propune, dar și de varietatea proiectelor cu care jonglează. Oana are o personalitate și prezență aparte – pentru mine, întruchipează portretul perfect al arhitectului generației contemporane: complex, activ și multidisciplinar. Interviul ce urmează confirmă cu acuratețe cele menționate puțin mai sus.

 

Experiența ta e vastă, însă aș vrea să începem prin a ne povesti despre cariera în educație de la Harvard’s Graduate School of Design, unde în 2019 predai cursul Non-Professional Practice. Despre ce era cursul?

 

Am început Non-Professional Practice în 2018. E un seminar care a pornit de la două experiențe proprii: pe de o parte munca de arhitect în diverse birouri din lume, iar pe de altă parte, experiența primelor proiecte independente. În acest curs studiem care e realitatea profesiei de arhitect în ziua de astăzi, care sunt oportunitățile și provocările ce definesc generațiile tinere. La bază este o abordare cu adevărat multidisciplinară, în care încercăm să învățăm de la alți creativi, de la alte profesii: scriitori, artiști, fotografi, editori, regizori etc. Întrebarea e dacă putem debarasa parțial bagajul istoric cu care e încărcat arhitectul, reconsiderând în acest proces potențialul acestui moment unic.

Family New York, Off White Singapore

Acum ții un curs intitulat „Typologies of Liberation”. Ne poți oferi un sneak peek? Despre ce vorbești în cadrul acestui curs?

 

Împreună cu Bryan Lee Jr. am vrut să studiem realitatea crizelor urbanistice din SUA, în mod specific legate de locuire. Pentru a înțelege cum s-a ajuns aici, încercăm să ilustrăm cum arhitectura este o parte dintr-un sistem extrem de complex de legi, de reguli și să scoatem la lumină procesele prin care acestea se aplică. Fără a înțelege această pânză invizibilă, nu poți cuprinde rolul arhitecturii în contextul sociopolitic actual. Pe baza acestor studii, studenții trebuie să analizeze o anumită comunitate, să ilustreze care sunt forțele ce definesc schimbarea în acest moment și, în final, să propună metode prin care comunitățile să fie împuternicite, să dicteze evoluția unui cartier sau a unei zone.

 

În 2020, ascultam cu interes conferința ta publică de la GSD despre Breather. Ai vorbit despre procesul tău de design și confruntările care, la un nivel foarte sensibil, ți-au dictat o corelare între radiografia corpului și cea a arhitecturii. Spuneai atunci, citez: „The project’s ambition is the exploration of the universally human through the tremble at the heart of our existence: the breath”. Pentru cititori: ce înseamnă pentru tine noțiunea de breather?

 

Breather este un proiect mai puțin obișnuit pentru mine: deși spațial, nu e atât de arhitectural, cât mai mult experimental. Este, practic, un experiment legat de modul în care interpretăm senzații și schimbări senzoriale, de cum percepem spațiul, de cum interiorizăm factori externi. În arhitectură nu vezi sau simți spațiul până când nu e construit. E greu de imaginat efectul unui spațiu, putem anticipa, simula și spera, și cu cât mai multă experiență câștigi, cu atât mai precisă devine prognoza. Dar e greu, dacă nu imposibil de cuantificat efectul. Breather e la extrema opusă, în care încearcă să izoleze și să evidențieze chiar partea senzorială.

Off White Milan Showroom 05
Family New York, Off White Milano

Seriously Fun la MoMa PS1. Ce ne poți povesti despre proiect?

 

În 2019, am fost invitată de MoMA PS1 să fac o propunere pentru o instalație pentru curtea școlii – muzeul se află într-un spațiu care a fost o școală. În curtea școlii, pe durata verii sunt petreceri foarte faine, cu un public foarte tânăr. Eu am propus o colaborare cu Akane Moriyama, o artistă japoneză care lucrează cu materiale textile. Brieful este foarte simplu: se cer umbră și locuri de stat. Am creat o structură tridimensională din materiale colorate care au format un caleidoscop în continuă mișcare: în funcție de vreme, de vânt, de oameni, de unde stai sau cum te miști, instalația e în continuă schimbare. Culorile se suprapun, și o structură foarte rigidă devine extrem de jucăușă. La momentul respectiv, lumea era destul de doborâtă de situația politică, și de aceea am vrut să creăm un loc de joacă, cu reguli proprii de socializare. Ideea de „fun” era foarte importantă.

 

Ai colaborat cu o mulțime de personalități și amintesc aici de Virgil Abloh, a cărui dispariție o regretăm profund. Cum a fost interacțiunea cu el și cu ce ai rămas în urma colaborării?

 

Virgil a fost un bun prieten. Încă îmi e greu să vorbesc despre el, este foarte prezent pentru mine. Am făcut de-a lungul anilor multe proiecte: primele magazine Off White (ca. 15?), prezentări și cărți, dar și colaborări în cadrul școlilor. Virgil este un caracter unic din multe puncte de vedere, o forță extrem de pozitivă, optimistă și probabil ceea ce ne-a legat cel mai mult este o lipsă de respect față de limitele oricărei discipline. Întotdeauna încercam să dărâmăm orice bariere, astfel încât cei din urmă să nu trebuiască să le confrunte.

OS Studio & D Proiect, Funicularul Reșița

Te-ai născut și ai copilărit în Reșița. Ce proiecte de arhitectură te leagă de acest oraș?

 

Un singur proiect, și anume diploma mea de absolvire de la UPT. Diploma a fost pentru mine o oportunitate de a căuta o semnificație în arhitectură, ceva mai intim, ceva ce îmi lipsea înainte. Am propus un proiect pe structura abandonată a funicularului din oraș. Structura de 500 m lungime, 30 m înălțime plutea întotdeauna deasupra centrului. Ca adolescenți, petreceam timp acolo și propunerea a fost bazată pe ideea că e mai simplu să te folosești de funicular decât să îl demolezi. Ioan Popa, primarul Reșiței, a avut curajul de a susține și a duce un asemenea proiect. Împreună cu Bogdan Demetrescu și firma sa Proiect D, am dezvoltat proiectul și anul trecut au fost aprobate fonduri UE. Acum facem PT-ul.

 

Highlights din New York: care sunt cele mai frumoase amintiri din perioada în care ai locuit acolo?

 

Cred că e nevoie de o carte, am trăit aproape 12 ani acolo. E un oraș fascinant, unic în lume. Orice zi poate deveni o aventură, ca atunci când m-am trezit într-o luni pregătită de muncă, ca să ajung în loc la MET Gala, sau când mergi în birou și viața ți se schimbă instantaneu, pe drum, datorită unei întâlniri. Momentele preferate însă sunt în general cele mai simple: când e un viscol și toate străzile sunt închise sau serile de vară cu cerul de un albastru electric.

 

+ Pool a fost un proiect demarat în 2010 alături de partenerul tău de atunci, Dong-Ping Wong. Ce presupunea proiectul și ce s-a întâmplat în timp cu această inițiativă?

 

Proiectul presupune o dorință destul de simplă, aceea de a înota în New York, în alte cuvinte de a integra resursele naturale ale orașului în viața de zi cu zi. Cu circa 100 de ani în urmă erau foarte multe zone în care se înota, era o activitate socialăfoarte importantă. Dar dezvoltarea civică nu ar trebui să sacrifice părțile bune ale unui oraș. Din cauza poluării, aceste băi au dispărut complet. Noi am propus o piscină plutitoare care să filtreze apa, astfel încât să se poată înota în siguranță. Ideea a prins la un public foarte larg și de atunci am fondat un ONG care se ocupă de finanțarea și construcția piscinei. Este un proces care durează, dar cred că așa e întotdeauna atunci când inovezi, când faci ceva ce nu s-a făcut încă.

1,2,3,4,5,6,7,8,9 or 10 Tables © OS Studio
1,2,3,4,5,6,7,8,9 or 10 Tables © OS Studio

Acum locuiești în Berlin. Cum ai decis să faci această schimbare?

 

Îmi împart timpul între Berlin si SUA. Mi-era dor de Europa, sau poate pur și simplu m-am simțit pregătită să revin. Îmi place accesul la două moduri diferite de viață, la contexte socioculturale diferite. Contrastul e foarte efervescent și îți aduce mereu aminte că orice este posibil.

 

Descrie-ne două proiecte recente 🙂

 

Un proiect recent a fost o instalație pentru festivalul de muzică Coachella, care are loc în deșertul Colorado Desert din California. Am propus un ansamblu de câini, corcituri, la o scară exagerată, făcut din plante. Mutts este o celebrare a coexistenței și interdependenței, definită prin interacțiunea suprarealistă dintre specii; o odă a vieții cu flori și albine, cu verdețuri și căței, privighetori și oameni. Plantele exuberante și insectele se amestecă și formează siluetele gigantice ale celor mai buni prieteni ai omului, ca o aducere aminte a faptului că viețuim cu toții, împreună, chiar la modul literar, și fără aceste ființe, nu am exista nici noi, oamenii. Mutts 2 a fost conceput acum doi ani, într-un moment în care energia unui grup social era considerată un fenomen obișnuit. Pentru noi, să ne putem re-aduna, după o perioadă atât de condensată și intensă, este incredibil. Cu toate acestea, privilegiul de acum nu trebuie luat de bun, mai ales în lumina războiului brutal care se desfășoară în Ucraina, chiar foarte aproape de orașul meu natal. Cu acestea în minte, desenele din cadrul instalației vor fi licitate ca parte a efortului comun de susținere a Ucrainei. (Echipa: Ashely Kuo, Mackinley Wang-Xu, Oana Stănescu; Plante: Lantana (roșie, galbenă, mov), Cassia, Iarbă de Fântână, Clopoțel Galben, Iasmin; Structură: metalică, profile din lemn stratificat, sistem de irigații integrat; Câine: Perry, în vârstă de 8 ani; Amplasament: Coachella Valley.)

Mutts by Oana Stănescu, photo by Lance Gerber, courtesy of Coachella Valley Music & Arts Festival(2)
Mutts de Oana Stănescu, imagine de Lance Gerber, courtesy of Coachella Valley Music & Arts Festival

Ce transmiți noii generații de arhitecți?

 

Pornesc de la premisa că arhitectura este atât de complexă și formarea durează foarte mult. Și, ca industrie, este unul din domeniile care se desfășoară într-un spațiu temporar destul de diferit față de majoritatea manifestărilor socioculturale care sunt mult mai rapide: doar realizarea unui proiect poate dura ani, dacă nu chiar decenii, iar viața proiectului se poate întinde peste secole. Este greu de reconciliat această cronologie cu ritmul extenuant al secolului XXI. Ca stagiar, este esențial să înțelegi care din moștenirile meseriei, ale generațiilor anterioare sunt relevante și de care bagaj te poți debarasa. Lumea este în mișcare continuă, drept pentru care fiecare situație, moment și proiect au oportunități unice. Rolul imaginației, al creativității este chiar acesta: de a mișca lucruri înainte, pentru că întotdeauna e loc de mai bine.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0