fbpx

Festivalul NOVA și IQOS prezintă o serie de performance-uri inedite în jurul instalației inovatoare ZiMMT 3D Sound Lab

Până în 8 decembrie 2022, în spațiul de la Platforma Wolff, pasionații de artă pot descoperi ZiMMT 3D Sound Lab, o instalație de sunet inovatoare construită de centrul german de artă imersivă, muzică și tehnologie, ZiMMT, din Leipzig. La invitația festivalului NOVA (22 noiembrie – 17 decembrie 2022, București) și cu sprijinul IQOS, partener al festivalului, instalația este montată la Platforma Wolff și devine, timp de patru zile, cadrul în care se va desfășura o serie de ateliere și performance-uri susținute de artiști români și străini. Judith State și Radu Dumitriu, Alexandros Raptis și Andrei Cozlac, Bogdan Moroșanu (Rockabella), Felix Deufel și Nikhil Nagaraj sunt artiștii care vor evolua la Platforma Wolff.

Aceștia au rolul de a testa, în prezența publicului, posibilitățile oferite de sistemul de sunet 3D într-un context special, în care dansul contemporan, muzica și instalațiile de lumini vor contribui, pe rând, la efectul imersiv pe care acest sistem îl creează. Programul celor 4 zile descrie un proces de explorare-cercetare a instalației de către artiști care activează în arte performative variate, cu scopul de a dezvălui noi valențe creative prilejuite de inovație. Experiența de la Platforma Wolff este oferită de IQOS și se adresează doar persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

 

Cei care au deschis seria de performance-uri de la Platforma Wolff, în 5 decembrie, de la ora 20:00, sunt Alexandros Raptis, artist pasionat de regia de teatru, light design-ul și compoziția muzicală, și Andrei Cozlac, artist video experimentalist, interesat de cele mai recente tehnologii multimedia, care a colaborat la numeroase proiecte independente de visuals, video-mapping și proiecții live. Aceștia au creat o instalație de lumini reactive la sunet, „WONDER”, care este amplasată în interiorul instalației de sunet 3D. Prin aceasta, artiștii își propun să exploreze formele generatoare de fond, creând prin sunet și lumină instanțe spațiu-timp care își doresc să suscite imaginația observatorilor și să îi ghideze în a-și crea propriul fir narativ interior.

 

Participanții sunt invitați să observe impactul pe care instalația de sunet, prin conținutul audio creat special pentru acest performance, îl are asupra celei de lumini și care este efectul celor două, împreună, într-un context nou. Instalația „WONDER” va rămâne la Platforma Wolff în toate cele 4 zile de evenimente din cadrul ZiMMT 3D Sound Lab pentru a adăuga o nouă dimensiune spațiului și celorlalte performance-uri.

 

Evenimentul din seara zilei de 6 decembrie invită participanții într-o călătorie de autocunoaștere prin intermediul muzicii și al dansului. Performerul Judith State și muzicianul Radu Dumitriu se vor întâlni cu publicul în spațiul Platformei Wolff. Folosindu-se de instalația de lumini reactive la sunet, „WONDER”, precum și de instalația de sunet 3D a centrului german de artă imersivă, muzică și tehnologie ZiMMT, ei vor adăuga universului vizual și sonor creat de acestea straturi din istoria personală și, prin ele, vor crea o amprentă a prezentului comună cu cei care participă la această experiență.

 

Inspirați de arhitectura și estetica spațiului, de interacțiunea reciprocă, dar și de întâlnirea cu publicul și energia acestuia, cei doi performeri vor compune în timp real partituri muzicale, coregrafice și vocale pornind de la subiectele care stau la baza cercetării lor din ultimii patru ani: memoria, trecerea timpului și felul în care amintirile și formele pe care acestea le capătă în timp ne marchează în mod implacabil prezentul.

 

Seria de performance-uri virează în următoarea seară către muzică. Astfel, în 7 decembrie, de la aceeași oră, fanii trupei Rockabella vor putea descoperi noul album al acesteia, „INvulnerabili”, mixat live în format sonor tridimensional de Bogdan Moroșanu, membru al trupei. Rockabella îmbină influențe art-rock, indie pop și alternative în cântece-poveste despre momentele care ne transformă. Albumul urmează să fie lansat oficial în 9 decembrie. Prin adaptarea pieselor la formatul multi-channel al instalației, acestea vor genera o experiență muzicală complet diferită de cea a unui concert live sau intermediată de un sistem stereo.

 

Ultimul eveniment are loc în 8 decembrie și este susținut de Felix Deufel, inițiatorul ZiMMT, și Nikhil Nagaraj, sound artist, care prezintă la Platforma Wolff o parte din rezultatele proiectului „If we vanish – In search of natural silence”. Pornind de la capacitatea sistemului 3D de a reda fidel sunete din realitate, cei doi artiști și echipa lor au pornit spre cele mai sălbatice zone din India, neafectate de poluarea sonică sau de intervenția umană, pentru a înregistra sunetele specifice acestora. Pe parcursul proiectului, au înregistrat peste 434 de ore de sunete.

 

Artiștii își vor prezenta colecția de date sonore ca o instalație de artă imersivă, în care publicul poate experimenta unele dintre aceste ultime locuri sălbatice. În această experiență, publicul se va putea cufunda în pădurile tropicale din sudul și nord-estul Indiei sau în peisajul montan arid din Himalaya și va explora trei tipuri diferite de sunet: biofonie – produs de factori non-umani, geofonie – sunet natural non-biologic și antropofonie – zgomot generat de om.

 

Cei care vor să afle mai multe despre specificitățile unei construcții audio tridimensionale, pot lua parte la atelierul de 3 zile susținut de Felix Deufel, sound artist și fondator al centrului creativ ZiMMT, în perioada 6-8 decembrie, între orele 14:00-16:00. Acest workshop face parte din secțiunea EDU a festivalului, organizată în parteneriat cu Goethe-Institut București și CINETic/Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative al UNATC.

 

Accesul la atelierele și evenimentele NOVA organizate în spațiul de la Platforma Wolff se face prin achiziționarea unui bilet de pe platforma Eventbook.

 

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

 

***

 

NOVA este organizat de: Asociația Prezent Continuu și Asociația Culturală Control N

 

Prezentat de: UniCredit Bank

 

Cu sprijinul: IQOS

 

Parteneri: Goethe-Institut București, Institutul Francez din România, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Spaniei în România, Ambasada Republicii Slovenia în România, Teatrul Excelsior, DELL Technologies, Logicom, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, CINETic/Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, Interface Cultures, Kunstuniversität Linz, Universitatea Națională de Arte București, Novel Mushrooms, HUAWEI nova 10 Pro, Platforma Wolff.

 

Parteneri media: IQads, A LIST MAGAZINE, Igloo, Designist.ro, FEEDER.ro, Zile și Nopți, Radio France Internationale România, MUNTEANU, Radio România Cultural.

 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0