fbpx

Fortăreaţa din Franzensfeste

Mai mult decât o renovare a unui monument arhitectural din perioada habsburgică, Fortăreaţa din Franzensfeste, nordul Italiei, reprezintă un veritabil exemplu de intervenţie arhitecturală unde relaţiile formale definesc o nouă morfologie şi un desen sculptural al ansamblului.

Text: Sabin Borş
Foto: Alessandra Chemollo, René Riller

Construită între 1833 şi 1838 pe o suprafaţă de 20 de hectare şi catalogată drept cea mai mare fortificaţie din regiunea Alpilor, fortăreaţa reprezintă una dintre încercările monumentale, însă tardive ale habsburgilor de a contracara schimbările aduse de Revoluţia franceză. Cu toate acestea, lipsa unei ameninţări reale în anii care au urmat construcţiei au făcut ca aceasta să-şi piardă importanţa, transformând fortăreaţa într-un depozit de armament folosit de armată până în anul 2003. Începând cu anul 2004, construcţia a intrat într-un amplu plan de restaurare, fiind inclusă în mai multe programe culturale între care Bienala europeană de artă contemporană Manifesta 7 desfăşurată în 2008.
Concepută de Franz von Scholl, fortăreaţa este construită în jurul celor trei secţiuni autonome care definesc tot atâtea niveluri şi elemente de trecere. Liniile simple ale ansamblului definesc caracterul funcţional al construcţiei, pe care restaurarea şi reamenajarea au trebuit să le păstreze intacte. Expresia de forţă a construcţiei, caracterul dramatic şi grav al ansambului şi tensiunea inerentă pe care o inspiră fortăreaţa au fost principalele elemente pe care Markus Scherer şi-a gândit restaurarea. Într-o primă etapă au fost restaurate blocurile masive de granit ale pereţilor, au fost reparate ferestrele şi izolate acoperişurile, pentru ca apoi să fie înlăturate toate adăugirile făcute construcţiei. Chiar dacă dimensiunile complexului sunt mai puţin evidente, structurile monolitice ale ansamblului sunt desfăşurate neregulat pe diferite niveluri conectate prin rampe de acces care traversează întregul ansamblu şi marchează mai puţin „arhitectura” unei construcţii cât o veritabilă articulare a unui spaţiu.
Balustradele şi scările din oţel galvanizat au îmbunătăţit siguranţa, iar cele două turnuri cu lifturi şi scări leagă între ele toate clădirile ansamblului, ca două noduri care articulează construcţiile. Pe de altă parte, suprafeţele şi materialele utilizate la renovarea clădirii istorice trădează metode noi de interpretare, secţiunile neregulate de 30-70 cm având un strat fin de nisip între ele care generează un model orizontal neregulat de articulare, în vreme ce nisipul din granit a fost utilizat pentru a integra turnurile în peisajul şi coloristica înconjurătoare.
Obiectele arhitecturale, purtând încă însemne militare, găzduiesc acum un centru de primire cu casă de bilete şi magazin, dar şi un bar, un restaurant şi un spaţiu de joacă pentru copii. Principala restaurare a fost adusă vastului spaţiu expoziţional, alcătuit dintr-o serie continuă de camere ale căror arcade şi cărămidă expusă intră în dialog cu pereţii tencuiţi şi frescele pentru a crea o punte cu trecutul. Arta se integrează perfect pentru a da un suflu nou îndemnului lăsat pe unul dintre pereţi – Immer vorwärts! (Mereu înainte!). Celelalte elemente noi ale ansamblului, cum ar fi grilajele suplimentare, balustradele, uşile şi cele două punţi suspendate deasupra lacului care leagă între ele două clădiri, sunt şi ele construite din oţel galvanizat, contribuind astfel la unitatea de ansamblu a obiectelor arhitecturale şi la logica funcţională a întregului spaţiu. Culoarea neagră a acestor elemente se integrează perfect în context şi tensionează o dată în plus întregul edificiu, marcând tocmai punctele sale de articulare. Intrarea în clădire se realizează prin fosta magazie de muniţie parţial distrusă, iar noua clădire adiacentă, construită şi colorată astfel încât să fie parte integrantă a ansamblului, delimitează marginile secţiunilor lipsă.
Ceea ce impresionează la această restaurare este în primul rând atenţia arhitecţilor pentru detalii şi încercarea de a păstra intact caracterul construcţiei, integrând elemente structurale noi a căror funcţionalitate nu interferează în niciun fel cu structura iniţială a ansamblului. Adevăratul touch al arhitectului stă în această intervenţie discretă, fidelă originalului, care accentuează tocmai forţa elementelor şi a articulaţiilor sale, precum şi spaţiul pe care obiectele arhitecturale îl delimitează în noua morfologie a spaţiului astfel creat.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0