Fratelli sono Gemelli

Pe vremea când Nicolae Golescu alături de fraţii săi şi de brătieni conduceau revoluţia de la 1848 cafeaua încă se mai bea după moda turcească în intimitatea sălii cu divane.

Text: Luiza Zamora
Foto: Şerban Bonciocat

Nici în perioada când acelaşi Nicolae Golescu, ca membru al locotenenţei domneşti, asigură interimatul între abdicarea lui Al. I. Cuza şi urcarea pe tron a lui Carol I moda de a bea cafeaua în oraş nu devenise obicei, deşi acum mulţi dintre boieri văzuseră Parisul sau Viena şi se întorseseră acasă bonjurişti. Cafeneaua exista, căci orientul ne-o dăruise printre alte frumoase poveşti încă din secolul al XVII-lea.

Revenind la numele argeşeanului revoluţionar, strada omonimă a devenit peste timp o zonă în care kahve-hane sub toate formele cunoscute azi, mai ales de modă italienească, se bea în diverse decoruri, sub diverse lumini. Sunt patru cafenele care pe o distanţă de mai puţin de 50 de metri îţi oferă scenarii ambientale diferite, dar social aceleaşi. Cafeneaua nemţilor, a francezilor, a scriitorilor, a artiştilor din vremea acelui sfârşit de secol XIX şi de până la prăpădirea timpurilor bune nu-şi mai găseşte justificarea acum. În plină glorie a mondializării şi a sechelelor pe care le lasă în urmă, profesiile nu mai au privilegiul adjudecării unor locaţii în care să se întâlnească membrii aceleiaşi branşe. Diferenţa nu pare să mai aducă prestigiu, legitimarea vine din asemănarea cu ceilalţi. Aceleaşi obiceiuri, aceleaşi veşminte, aceleaşi preocupări, aceleaşi glasuri, aceleaşi încăperi…

Proaspăt inaugurată, pe strada al cărei nume a prilejuit un lacunar excurs în secolul care l-a consacrat, cafeneaua Fratelli îşi apără intimitatea cu o faţadă îngustă, deschisă, dar nicidecum mărturisitoare.

Poate fi foarte bine un showroom, un magazin sau un atelier de modistă. Asta dacă nu citeşti ce scrie pe copertina de deasupra intrării şi nu îţi rezervi surpriza de a descoperi capătul holului. Intrarea nefiind plasată în ax, traseul e uşor deviat, dar bine asezonat cu panouri care ţin tapetul de diverse texturi şi nuanţe, ca amintiri ale unei vremi în care nu se cădea ca peretele să fie lăsat neîncărcat. Iar oglinda cu ramă e doar un preludiu al interiorului. Aşadar, pardoseala de ciment tratată cu o răşină conduce către miezul casei. Spun casă, pentru că cei doi designeri, care s-au eliberat aici de constrângerile şi de cerinţele unui beneficiar din simplul fapt că identităţile lor coincid, au dorit şi închipuit interiorul cafenelei ca pe o casă garnisită cu toate funcţiunile principale, fără să opereze compartimentări. Este o casă postmodernă ce mărturiseşte autoreferenţialitate şi o raportare la un timp netrăit, dar dorit. Forme şi materiale care intră în aceeaşi ecuaţie. Un halou de culoare dominantă ce-şi vede ameninţată supremaţia de diverse accente de culoare. Un mobilier ori minimalist, ori cosmopolit, cu forme şi tapiţerii colorate, înflorate sau uni. Biblioteca reuneşte un fusion de cărţi şi reviste cu subiecte şi autori recenţi, stil pe care barul imaginat ca o bucătărie îl foloseşte din plin în alăturarea de băuturi, fructe şi foitaje fine. O travee imaginară, cu scaune şi mese înalte şi diverse formează livingul. Cafeaua şi prăjitura necesită o poziţie mai relaxată, aşa cum canapelele aliniate de-a lungul pereţilor şi mesele lor joase încercă să o ofere. Chiar dacă şi-a pierdut configuraţia iniţială din raţiuni practice, dormitorul poate fi intuit după candelabrul-baldachin rotund ce domină zona. Şi pentru că orice casă respectabilă trebuie să aibă şi o zonă în aer liber, „dormitorul” şi „camera de zi” se deschid către o terasă ce a păstrat ca pe o „relicvă vie” copacul. Aflată deocamdată în reconstrucţie, terasa va funcţiona şi în timpul neprietenos ce a venit deja, fiind închisă cu un plafon de policarbonat. Lujerele de flori ce înviorează pereţii sau stâlpii mov de susţinere sunt contrapuncte cromatice alături de lustrele din stiplex roşu luminate de spoturile din vecinătate. O remarcă decorativă, dar şi aluzivă la una dintre cele mai plăcute activităţi practicate într-o cafenea este caseta luminoasă care afişează nume şi conţinuturi de celebre ziare internaţionale pe care este caligrafiat câte un F. Piesele de mobilier şi corpurile de iluminat care nu aparţin brandului Kartell sunt proiectate de cei doi designeri. Chiar dacă trimiterile la un secol trecut sunt lizibile, timpul prezent domină atât morfologia spaţiului, cât şi muzica.