Future Systems
„Este mai bine să faci arhitectură caracterizată drept erotică decât high-tech.” (Amanda Levete, Future Systems)
În 2002, comisarul din acel an al Bienalei de la Veneţia, Deyan Sudjic, a avut ideea de a invita mai multe birouri de arhitectură să propună un model de turn ultra-înalt, care în realitate să poată depăşi 100 de etaje. În mod deliberat, expoziţia cu proiectele finale a fost vernisată la un an de la atentatul asupra turnurilor-gemene, iar printre arhitecţii participanţi s-au numărat nume care au marcat peisajul urban contemporan, precum Jean Nouvel, Toyo Ito, David Chipperfield sau Zaha Hadid. Turnul înclinat care a devenit simbolul expoziţiei, militant şi provocator, afişând ostentativ structura-i falică, cel mai puţin confortabil din punct de vedere conceptual şi cel mai uşor de atacat tocmai datorită sincerităţii sale, a purtat însă semnătura arhitecţilor de la Future Systems.
La acel moment, nonconformistul birou din Londra era deja consacrat pentru puterea de inovare, iar prin Turnul Bienalei, proiect lansat într-un moment în care devenea din ce în ce mai evidentă necesitatea unei schimbări de paradigmă în domeniul construcţiilor înalte, Future Systems au avut ocazia să arate, încă o dată, că sunt capabili să depăşească sistemele convenţionale şi să împingă spre extreme conceptele.
Încă din 1979, anul în care arhitectul de origine cehă Jan Kaplicky fonda Future Systems alături de David Nixon, biroul de arhitectură s-a remarcat prin proiecte provocatoare. Născut la Praga în 1938, Kaplicky şi-a părăsit în 1968 oraşul natal pentru Londra, unde a lucrat la început cu Ernesto Rogers şi Sir Norman Foster, impresionându-i cu spiritul vizionar, dar făcându-se cunoscut ca un arhitect destul de dificil. Stilul Future Systems a devenit mai fluid şi mai sculptural în momentul în care echipei i s-a alăturat Amanda Levete (1987), foarte atentă la mediul artistic contemporan şi deschisă colaborărilor.
Interesul pentru formele organice, adesea erotice sau chiar cu o evidentă trimitere sexuală, a făcut ca mulţi să-i considere pe cei de la Future Systems „arhitecţi de şoc”, care creează doar pentru a provoca, impresie amplificată şi de faptul că foarte puţine dintre proiectele lor au ajuns să fie realizate. În realitate, imaginea provocatoare este doar o carapace pentru un sistem arhitectural extrem de complex, de multe ori vizionar, lucru ce i-a determinat pe mulţi dintre investitori să aleagă alte proiecte, mai convenţionale, mai ieftine, mai simplu de pus în practică. Future Systems au fost întotdeauna deschizători de drumuri în concept şi formă, fapt ce le-a adus şi anumite frustrări. Spre exemplu, turnul foarte înalt, o provocare tehnică şi imaginativă pentru orice arhitect, a constituit un motiv recurent în opera lor, şi cu toate acestea, până în prezent, n-au reuşit să construiască niciunul. Propunerile lor, începând cu „Coexistence Tower” şi terminând cu „Green Bird”, transpar însă ca principiu şi formă în lucrări celebre precum Turnul Agbar din Barcelona, semnat de Jean Nouvel, sau sediul Swiss Re din Londra al lui Sir Norman Foster. Kaplicky mărturisea însă la un moment dat că „dacă ideea din spatele unui proiect este suficient de puternică şi este prezentată în mod convingător, atunci viziunea arhitecturală poate avea acelaşi impact ca şi realizarea ei fizică”.
În 1984, Future Systems propuneau un proiect aproape utopic la acea vreme: turnul Coexistence, un răspuns la procesul rapid de urbanizare, era alcătuit din unităţi repetitive, cu un plan circular, şi avea 150 de etaje, totalizând 672 de apartamente şi 285 000 de metri pătraţi de spaţii de birouri (ar fi putut primi zilnic 10 000 de persoane). Şase ani mai târziu, turnul „Green Bird” marca dimensiunea senzuală a arhitecturii Future Systems, accentuată odată cu venirea Amandei Levete. Macheta realizată cu plastilină roz şi silueta falică trimiteau în mod făţiş către o interpretare sexuală, chiar dacă arhitecţii au declarat că proiectul nu a avut în primul rând acest scop, ci mai degrabă pe acela de a explora structuri noi şi de a oferi energie, la propriu şi la figurat, locului pe care urma să se aşeze (ventilaţia naturală ca primă sursă de aerisire, integrarea de celule fotovoltaice în faţadă şi segmentarea clădirii pentru o mai bună distribuire a serviciilor sunt doar câteva dintre elementele inovatoare). În acelaşi spirit, a fost conceput în 1995 şi turnul „ZED”, ce urma să devină un reper al arhitecturii contemporane nu numai prin formă şi dimensiune, ci mai ales prin autonomia energetică totală.
De altfel, dacă ar fi să numim un merit incontestabil al celor de la Future Systems, cred că ar fi tocmai această capacitate de a crea repere, de a aduce inconfundabilul în prim-plan.
Iar clădirea care a realizat acest lucru într-un mod cu totul unic este magazinul Selfridges din Birmingham, cea mai spectaculoasă parte a unui complex comercial aflat în imediata apropiere a gării principale. Cu silueta-i sinuoasă, organică, acoperită cu discuri din aluminiu luminate individual astfel încât clădirea îşi schimbă înfăţişarea de mai multe ori pe zi, Selfridges a devenit peste noapte un icon internaţional. Arhitecţii de la Future Systems mărturisesc că au pornit de la premisa că proiectul trebuie să-şi creeze singur contextul, să trăiască cu forţă la modul cel mai individualist cu putinţă. Este interesant că sursa de inspiraţie a constituit-o o rochie Paco Rabanne din discuri metalice, prezentată în anii ’60. Spaţiul interior revoluţionează de asemenea în concept: în centru se găseşte un atrium alb, luminat natural, cu scări rulante care se întretaie simetric, şi unde se poate ajunge direct din parcarea exterioară printr-un pod pietonal. O altă clădire deja celebră este Centrul Media realizat pentru Marylebone Cricket Club, o structură organică impresionantă din aluminiu şi un demers tehnic curajos.
O altă dimensiune importantă a arhitecturii marca Future Systems stă în colaborările cu diverşi artişti contemporani precum Claes Oldenburg sau Anish Kapoor. Această deschidere le dă posibilitatea să exploreze aspectele expresive şi emoţionale ale arhitecturii fără a neglija funcţionalitatea şi materialităţile. În curând, urmează a fi terminată la Napoli o staţie şi ieşire de metrou concepută împreună cu Anish Kapoor. Ieşirea de metrou, ce seamănă cu nişte buze uriaşe, are o clară conotaţie sexuală, accentuată de strălucirea materialelor selectate.
O extraordinară libertate de expresie răzbate şi în proiectele de amenajări interioare, în special pentru magazine, proiecte de care Jan Kaplicky nu s-a ferit niciodată. Sunt cunoscute amenajările realizate în mai multe capitale pentru brand-urile Comme des Garçons şi Marni.