Gaep lansează programul de expoziții „Gaep Presents” cu un solo show Adrian Cojocaru
- “Gaep Presents” este un program nou de expoziții axat pe artiști emergenți și pe colaboratori consacrați ai galeriei, alții decât artiștii pe care îi reprezintă.
- O poveste despre mâncare și artă, Adrian Cojocaru: Acts of In-Between prezintă lucrări de mari dimensiuni ce combină desenul în cărbune pe pânză cu pictura bogată în texturi.
19 iulie – 16 august 2024
Vernisaj: vineri, 19 iulie, 18:00 – 21:00
Gaep: strada Giuseppe Garibaldi 8, București
Gaep lansează un program nou de expoziții, “Gaep Presents”, axat pe artiști emergenți și pe colaboratori consacrați ai galeriei, alții decât artiștii pe care îi reprezintă. Programul se bazează pe proiectele de mentorat pentru artiști emergenți ACCELERATOR, în care Gaep este partener din 2022, și pe diverse colaborări cu artiști dezvoltate de galerie în cei zece ani de activitate.
Adrian Cojocaru: Acts of In-Between (19 iulie – 16 august 2024) este prima expoziție din noua serie. O poveste despre mâncare și artă — și despre ritualurile care le însoțesc —, expoziția prezintă șase lucrări de mari dimensiuni ce combină desenul în cărbune pe pânză cu pictura bogată în texturi.
Acest corp nou de lucrări ale lui Adrian Cojocaru, unul dintre artiștii emergenți care au participat anul trecut în proiectul ACCELERATOR Brașov, este inspirat de experiența de a cina într-un restaurant de fine dining și are la bază două gesturi principale. Unul este analogia pe care artistul o face între coregrafia precisă dintr-o bucătărie profesională, în care fiecare secundă contează, și propriile mișcări, la fel de exacte, din atelier. Celălalt este o dublă dezvăluire. Cojocaru ne poartă în culise — atât ale unui restaurant, cât și ale atelierului său — pentru a descoperi ceea ce oaspeții și privitorii nu ajung să vadă de obicei: biroul aglomerat de lângă bucătărie; singurătatea comună a unor bucătari concentrați asupra sarcinilor lor; desenele care, cel mai adesea, preced pictura în practica unui pictor.
Întreaga expoziție lasă se întrevadă o preocupare față de tipare ritualizate de comportament — ale celor care prepară mâncarea și ale celor care o consumă. Cojocaru nu este fascinat de chef-i deveniți superstaruri, ci de succesiunea perfect orchestrată de acțiuni și procese, de etica muncii datorită căreia o experiență de fine dining devine memorabilă. Prezentarea lucrărilor în galerie va urmări scriptul unei asemenea experiențe — de la anticiparea ei și aprecierea expertizei celor implicați, până la observarea unei stări de spirit schimbate, la final.
„Gaep Presents” va continua pe parcursul anilor următori cu prezentări personale și de grup, cu durata de trei sau patru săptămâni, intercalate printre expozițiile din programul principal al galeriei.
Scurtă biografie
Adrian Cojocaru (n. 1993) urmărește să celebreze prin mediul picturii multiplele fațete ale experiențelor trăite de oameni astăzi. Integrând mersul în practica sa artistică și fotografiind spontan pe parcurs, el a acumulat un număr mare de imagini ce-i servesc drept material-sursă, alături de cultura pop și istoria artei. Un sentiment de dezrădăcinare și dor, urmare a faptului de a fi crescut în țări diferite, din Europa de Est și de Vest, străbate picturile lui, care pun adesea în lumină activități, ocupații sau experiențe ce tind să fie trecute cu vederea. Cojocaru a studiat cu o bursă Erasmus+ la PXL-MAD School of Arts din Hasselt, Belgia, și a absolvit recent un master în Pictură la Universitatea Națională de Arte “George Enescu” din Iași. În 2023, a fost unul dintre cei zece artiști participanți în ACCELERATOR Brașov, un proiect de mentorat desfășurat de Asociația Culturală Eastwards Prospectus în parteneriat cu Gaep și Muzeul de Artă Brașov.
Credit imagine
Adrian Cojocaru, Going anywhere, we were vulnerable, 2024, cărbune și ulei pe pânză și ulei pe pânză atașată, 138 x 180 cm și 45 x 60 cm