fbpx

Investiţii noi pentru Gealan România

Gealan, liderul pieţei locale de profile din PVC pentru ferestre şi uşi, preconizează, pentru anul 2013, un buget de investiţii de peste un milion de euro, pentru dezvoltarea de noi tehnologii, utilaje, a unor produse eficiente energetic, dar şi training-uri tehnice şi de vânzări pentru parteneri, introducerea unui nou soft care să îi ajute în proiectare şi nu în ultimul rând educarea publicului prin campanii de comunicare.

Pentru primul semestru al anului în curs compania raportează creşteri de 20% faţă de acelaşi semestru al anului trecut.

”Anul acesta a început pentru noi cu semne pozitive, în creştere cu aproximativ 45% pentru primul trimestru comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012, însă trebuie să avem în vedere că vremea a fost mai caldă şi astfel proiectele au avut un start mai rapid. Piaţa locală este încă dificilă pentru partenerii noştri, aşa că am început să explorăm şi alte pieţe precum Libia, Algeria, să ne extindem în Arabia Saudită, Irak sau Iran. Din exporturile pe care le facem către Germania, Bulgaria, Croaţia, Republica Moldova si noile pieţe ne dorim să acumulăm aproximativ 10% la cifra de afaceri totală”, a declarat Aurel Vlaicu, Director General Gealan România.

Compania de profile din PVC estimează o creştere a cifrei de afaceri pentru anul în curs de aproximativ 10% comparativ cu anul 2012 când a înregistrat 28,2 milioane de euro. ”În susţinerea acestor obiective credem că ne va ajuta strategia de business deschisă către alte pieţe, către tehnologii care să aducă produse în premieră pe piaţa locală, dar şi aparitia ”noului” consumator din generaţia tânără, educat deja în spiritul calităţii, mult mai atras către performanţă, calitate şi design”, a adăugat Aurel Vlaicu.

În ceea ce priveşte categoria de produs, sistemul S 9000 este focusul în acest an, iar investitiile vor fi atât în dezvoltarea acestuia, cât şi în comunicarea lui către consumatorul final. Sistemul este utilizat în construcţia de case pasive întrucât prezintă o valoare de izolare termică deosebit de ridicată, cu o adâncime de construcţie de 83 mm şi un concept inteligent de garnituri cu trei planuri de etanşare. Secretul constă şi în rigidizarea din oţel şi cele 6 camere pentru toc şi cercevea. O înălţime mai mare a peretului de acoperire a geamului asigură nu doar o izolare termică mult îmbunătăţită, dar reduce şi predispoziţia la condens.

Sistemul S 9000 se poate folosi totodată la renovarea de clădiri vechi sau la orice altă construcţie nouă şi reprezintă o alternativă sigură pentru casele pasive, atât din punct de vedere al costurilor întrucât elimină facturile la întreţinere, cât şi al confortului celor care le locuiesc.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0