fbpx

Geta Brătescu va reprezenta România la Bienala de la Veneția 2017

În urma concursului național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 57-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia, Comisia de selecție a declarat câștigător proiectul Geta Brătescu – Apariții.

Expoziția Apariții va pune accent pe îmbinarea mediilor artistice, revelând caracterul mobil, deschis, performativ al artei Getei Brătescu, precum și proliferarea ideilor, fluxul debordant al imaginației și libertatea de manifestare care însoțesc creativitatea specifică acestei artiste. Participarea Getei Brătescu la Bienala de la Veneția constituie o sinteză a parcursului ei artistic, concepută prin prisma unor nuclee tematice, incluzând și cea mai recentă etapă a practicii ei artistice, într-o încercare de a oferi o oglindire a spațiului atelierului, înțeles ca spațiu fizic dar și ca entitate meta-artistică. Consistența, integritatea, calitatea estetică și intelectuală a acestui demers, incredibila prezență a artistei – care se dezvăluie prin lucrările în care ea se auto-reprezintă, dar și în personajele/figurile feminine pe care ea le invocă – vor transforma Pavilionul României și Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia într-un „atelier continuu” pentru fiecare vizitator în parte.

Pe lângă semnificația istorică a parcursului ei, Geta Brătescu este și o artistă a contemporaneității, a cărei versatilitate și capacitate permanentă de reinventare rezonează cu preocupările, explorările materiale și conceptuale ale artiștilor care imprimă astăzi traiectoria artei contemporane. Prezența ei la Bienala de la Veneția caută să comunice în primul rând capacitatea artei de inventa narațiuni care transcend contextul sumbru al lumii actuale, pe fundalul unei reflecții artistice și curatoriale care evidențiază forța transformatoare a feminității, ca întruchipare prin excelență a unui „subiect nomad”. Arta Getei Brătescu se situează în deplină consonanță cu întoarcerea la materialitate, la forța imaginației artistice și a plăsmuirii. Interesul reînnoit pentru imagine și reprezentare semnalează și racordarea practicii ei artistice la dezbaterile actuale despre rolul artei, ca spațiu de oglindire a punctelor nevralgice ale realității dar și ca mod de instituire a unui limbaj specific care poate genera noi forme de subiectivitate.

Geta Brătescu (n. 1926) este o personalitate centrală a artei contemporane românești începând din anii ‘60. Artistă cu o carieră îndelungată și prolifică, Geta Brătescu a dezvoltat o operă complexă ce include desen, colaj, gravură, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, video și performance. A studiat simultan la Facultatea de Litere și Filosofie și la Școala de Belle Arte din București și a lucrat ca director artistic pentru revista Secolul 20, denumită în prezent Secolul 21. În 2016 Hamburger Kunsthalle a prezentat o amplă retrospectivă Geta Brătescu, iar printre expozițiile sale recente se numără expoziția personală de la Tate Liverpool din 2015, cea de la Berkeley Art Museum and Pacific Film Archive, SUA, MATRIX 254 / Geta Brătescu, participările în II Palazzo Enciclopedico, La Biennale di Venezia, 2013, La Triennale Paris, 2012, Palais de Tokyo, și în cea de-a 12a ediție a Bienalei de la Istanbul din 2011, etc. Lucrările sale se găsesc în colecții importante precum: MoMA, New York; Centre Georges Pompidou, Paris; Tate Modern, Londra; Hammer Museum, Los Angeles; San Francisco Museum of Modern Art, San Francisco; Muzeul de Artă Modernă, Varșovia; Muzeul Național de Artă Contemporană, București; MAK, Viena, MUMOK, Viena, Kontakt Collection, Viena; Moderna Galerija, Ljubljana și FRAC Lorraine, Franța. În 2017, Camden Arts Center, Londra, îi va dedica Getei Brătescu o expoziție personală curatoriată de Jenni Lomax.

Magda Radu este curatoare și istoric de artă stabilită la București. Este fondatoare și co-curatoare a programului Salonul de proiecte care s-a desfășurat între 2011 și 2015 la MNAC Anexa, funcționând în prezent ca inițiativă independentă la Palatul Universul din București. A editat sau co-editat mai multe cataloage de expoziții și cărți, printre care: Arta în România între anii 1945 – 2000. O analiză din perspectiva prezentului (2016), subREAL (2015), Dear Money (2014) și André Cadere/Andrei Cădere (2011). În ultimii ani a fost curator al unor expoziții organizate la MUSAC (Leon), Spinnerei, Leipzig, și Photo España, Madrid. În calitate de colaborator la Universitatea Națională de Arte din București a predat un curs ce analizează arta românească în context est-european, precum și un curs axat pe studii curatoriale.

Expoziția Geta Brătescu – Apariții va avea loc în Pavilionul României din Giardini della Biennale și în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Deschiderea Bienalei va avea loc între 10 și 12 mai 2017 (deschiderea pentru presă și profesioniști). Bienala va putea fi vizitată de public începând din 13 mai 2017 până pe 26 noiembrie 2017.

Tema expoziției internaționale a Bienalei de Artă de la Veneția din 2017, curatoriată de Christine Macel, este Viva Arte Viva. Potrivit curatoarei, arta „este spațiul ideal pentru reflecție, expresie individuală, libertate, și pentru articularea unor întrebări fundamentale. Mai mult decât oricând, vocea și responsabilitatea artistului sunt cruciale în contextul dezbaterilor contemporane.”

 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0