Glass Farm
Un arhitect care se luptă timp de 30 de ani cu primăria oraşului natal pentru a i se aproba proiectul care va salva piaţa centrală a localităţii merită un premiu special pentru perseverenţă. Atunci când arhitectul este Winy Maas, fondatorul MVRDV, iar consiliul local este format din serii succesive de cetăţeni onorabili, interesaţi îndeaproape de soarta oraşului, confruntarea devine un meci antrenant care canalizează toate energiile locale, creează tabere şi înflăcărează simţul civic al locuitorilor timp de mai multe decenii.
Istoria începe cu o scrisoare adresată în 1980 primăriei din Schijndel, Olanda, de către tânarul arhitect Winy Maas, prin care acesta propune construirea unei noi clădiri cu funcţiuni publice în piaţa centrală a oraşului, care a suferit numeroase demolări în urma bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Douăzeci de ani mai târziu, în 2000, primăria aprobă construirea unei clădiri, fără a agrea conceptul arhitectural. După alţi 12 ani şi şase propuneri refuzate, MVRDV primeşte în sfârşit autorizaţia de construire pentru proiectul GlassFarm.
Proiectul porneşte de la anvelopanta maximală impusă prin regulamentul urbanistic, care, pentru un ochi avizat, trimite către formele tradiţionale ale fermelor olandeze din regiunea Brabant în care se găseşte orăşelul Schijndel.
Cu ajutorul lui Frank van der Salm, visual artist şi fotograf, a fost realizat un dosar complet de imagini ale vechilor ferme din regiune, din care a fost recompus un arhetip simbolic al casei tradiţionale. Pornind de la proporţiile definitorii, de la finisajele de faţadă şi învelitoare identificate ca fiind tipice pentru ahitectura vernaculară (cărămidă aparentă, trestie şi olane), s-a conturat treptat conceptul arhitectural surprinzător al unui volum în întregime din sticlă, printată printr-o tehnologie revoluţionară cu imaginile la rezoluţie excelentă a materialelor tradiţionale.
Astfel a luat naştere o seră-vitraliu de dimensiuni intenţionat ieşite din scară – trei niveluri şi o suprafaţă totală de 1 600 mp, de 1,6 ori mai mare decât originalul, care cuprinde un restaurant şi o cafenea-gelaterie, amplasate în capetele volumului şi dezvoltate pe toată înălţimea clădirii, o florărie şi un magazin de jeans la parter, birouri la etajul întâi şi un centru de fitness şi spa la etajul al doilea.
Scara exagerată a clădirii accentuează caracterul ludic al intervenţiei, în sensul în care, raportaţi la ea, adulţii sunt reduşi la proporţia copiilor, regăsind în memorie imaginile din primele vacanţe la ţară. Jocul de-a v-aţi ascunselea continuă şi la nivelul faţadei, deoarece uşile de acces la funcţiunile de la parter nu coincid cu uşile şi ferestrele desenate pe faţadă, vizitatorii intrând literalmente prin pereţi.
Suprafeţele printate sunt mai mult sau mai puţin opace, în funcţie de necesităţile spaţiilor interioare, iar unele zone sunt lăsate complet transparente, ca şi când desenul printat ar fi fost şters cu buretele.
Imaginea interioară, un amestec de umbră şi lumină, de opacitate şi transparenţă, creează o atmosferă tonică şi originală, care invită la explorare în diferite momente ale zilei şi în condiţii atmosferice variate. Noaptea, clădirea se transformă într-un uriaş corp de iluminat, simbol şi monument al arhitecturii tradiţionale, care devine principalul punct de atracţie al pieţei delimitate de primărie, biserică şi strada principală.
Proiectul MVRDV este un exerciţiu de admiraţie, un gest simplu şi reverenţios la adresa arhitecturii tradiţionale şi în acelaşi timp un suflu nou, o inserţie curajoasă şi tinerească într-un oraş care îşi regăseşte pas cu pas identitatea.