fbpx

Grădina publică Via Regina, Brienno

În 2000, administraţia municipală de care ţine localitatea Brienno a formulat o strategie de dezvoltare sustenabilă a oraşului bine pusă la punct, aptă să accentueze trăsăturile particulare ale urbei. Crescută istoric, de-a lungul secolelor, aşezarea păstrează încă aspectul unui sat amplasat pe malul lacului, cu o identitate vizuală specială. Intervenţiile cu caracter public iniţiate în ultimii zece ani au luat elementele existente ale localităţii drept cadru prestabilit, pe care l-au extins prin modalităţi uşor de implementat şi întreţinut.

Text: Luiza Hanc
Foto: Marco Introini

Însumând 230 de metri pătraţi, grădina publică – parc belvedere şi debarcader – a avut un buget de 340 000 de euro, niciun cent mai mult. Nu s-au dorit finisaje de aspect străin faţă de ceea ce oraşul are deja. În plus, printre detaliile temei de proiectare a fost specificat faptul că materialele propuse trebuie să fie uşor de procurat, de pus în operă şi întreţinut. Proiectul a pus accent pe resursele locale şi pe interpretarea creativă a unor reguli, în fond, destul de stricte.

Situl se desfăşoară în nordul centrului istoric al oraşului, mai jos faţă de biserică şi cimitir. Una dintre caracteristicile definitorii ale intervenţiei a fost prezenţa puternică a zidului din piatră ce delimitează localitatea de lac. Acest perete înalt de şase metri, cu arce, nu putea suporta încărcări suplimentare. Astfel, pentru a susţine platforma ce urma să devină grădina publică, a fost construită o structură ce urcă din apa lacului, realizată din lemn netratat. Odată cu schimbările sezoniere de umiditate şi temperatură, nuanţa lemnului se va închide, începând să semene cu celelalte clădiri din Brienno.

De fapt, proiectul este compus din puţine elemente: o scară din piatră (realizată din blocuri recuperate din lucrările de demolare din sit), puntea din lemn ce ocupă cea mai mare parte a grădinii (în pantă lină) şi debarcaderul (din zidărie realizată local). Elementele închise prin pereţi sunt doar două la număr, ambele conţinând încăperi de serviciu: o depozitare, respectiv grupuri sanitare. Întreaga scenografie a spaţiului mizează pe zone ample, deschise spre priveliştea lacului.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0